Plângere contravenţională. Sentința nr. 3606/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3606/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 24253/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIIVLĂ NR. 3606/2015
Ședința publică din 10 aprilie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: F. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ și intervenienta ., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 26 martie 2015 si apoi pentru astăzi, 10 aprilie 2015.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. sub nr._ petenta . SRL, in contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CLUJ, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.10.2014, solicitând instanței în principal anularea procesului-verbal de constatare a contravenției precum și a sancțiunii aplicate întrucât acestea sunt netemeinice și nelegale, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, reprezentând contravaloarea taxei de timbru.
În motivare a arătat că în urma unei presupuse reclamații din partea unui client cu privire la un anumit produs – pulpe de pui, la data de 16.10.2014, intimata s-a prezentat la punctul de lucru situat pe .-22, Cluj-N. unde a efectuat un control, solicitând prelevarea de probe din lotul de marfă din care făcea parte produsul reclamat, în vedere efectuării unor analize. În continuare, petenta arată că la data de 20.10.2014 a fost informată asupra faptului că rezultatul analizelor indică modificări ale parametrilor fizico-chimici motiv pentru care a dispus sancționarea petentei cu amendă în sumă de 20.000 de lei în temeiul art. 4 lit. c pct. 11 din H.G. 984/2005.
Potrivit petentei, procesul verbal este nelegal întrucât nu cuprinde locul unde a fost încheiat precum și descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Astfel, se arată că intimata s-a mărginit la a face trimiteri la nota de inspecție și la buletinul de analize, arătând că produsul „pulpe pui cu os și piele” produs de . ar prezenta depășiri la parametrii fizico-chimici, fără a indica valori, limite minime și maxime, fără a preciza că acest produs ar fi fost comercializat în cadrul unui magazin P., și mai ales, fără a indica în care dintre magazinele P. din Cluj-N. a fost găsit produsul.
Pe fondul cauzei petenta a arătat faptul că societatea nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute și sancționate de art. 4 lit. c pct. 11 din HG 984/2005 întrucât aceasta privește fapta producătorilor și procesatorilor de produse alimentare și furaje iar societatea sancționată este comerciant, retailer. Prin urmare, arată petenta, subiect activ al unei astfel de contravenții ar putea fi doar producătorul sau procesatorul acestor produse.
În continuare, se arată că intimata nu a respectat protocolul în privința prelevării întrucât proba nu a fost transportată în condiții corespunzătoare de temperatură ci cu un taximetru, transportul durând aproximativ 30-45 de minute de la magazin și până laboratorul de analize. Astfel, se arată că este foarte probabil ca rezultatul analizelor să fie viciat, cu atât mai mult cu cât în nota de inspecție CJ nr._/16.10.2014 s-a specificat de către agentul constatator faptul că produsul nu prezintă modificări organoleptice.
Mai mult, se arată că petenta s-a aflat în imposibilitatea de a efectua o contraanaliză întrucât intimata i-a comunicat rezultatul doar în ziua întocmirii procesului verbal – 20.10.2014, deci la o zi de la expirarea produsului controlat, la data controlului produsul fiind în termen.
Petenta mai solicitat instanței, în cazul în care aceasta consideră că se face vinovată de săvârșirea faptei, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și cele ale codului de procedură civilă.
În probațiune, la dosar s-au depus înscrisuri (f. 7-17).
În conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013 petenta a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
La data de 08.12.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și constatarea legalității și temeiniciei procesului verbal atacat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că petenta a fost sancționată pentru faptul că la data de 20.10.2014, conform Notei de inspecție (NI) nr._/20.10.2014 și Buletinului de analiza nr._/17.10.2014, s-au constatat depășiri la parametrii fizico-chimici (azot ușor hidrolizabil) pentru produsul „pulpe de pui cu os și piele vrac”, producătorul fiind ., număt lot 4284, data producției 11.10.2014, data expirării 19.10.2014.
În continuare se arată că controlul a fost efectuat ca urmre a sesizării primite de la cumpărătorul T. L., sesizare verbală, înregistrată la Biroul de resort (BSAOA) sub nr._/16.10.2014, ora 13.00 precum si sesizare scrisă sub nr._/16.10.2014, care a invocat faptul că la deschiderea ambalajului produsul „mirosea a putrefacție”.
Se arată că în urma sesizării, agentul constatator s-a prezentat la unitatea indicată, a identificat produsul pretins a fi neconform și a retras de la comercializare întreaga cantitate aflată pe stoc, fiind emis documentul de sechestrare/reținere oficială nr._ din 16.10.2014, concomitent fiind prelevată o probă în scopul efectuării analizelor de laborator, sub aspectul determinării prospețimii, prin determinări fizico-chimice, relevante în indicarea prospețimii produsului în cauză, adică determinarea azotului ușor hidrolizibil.
Totodată se arată că prelevarea de probe la suspiciune s-a făcut conform cererii de analiză nr. 24/16.10.2014 și a anexei la această cerere, toate aspectele învederate fiind consemnare în Nota de inspecție nr._ din 16.10.2014, menționată în Registrul unic de control al petentei. În continuare, intimata susține că prin Buletinul de analiză nr._/17.10.2014, emis de către LSVSA-DSVSA CLUJ, s-a indicat faptul că la proba recoltată la suspiciune, respectiv, pulpe pui cu os și piele vrac, lot 4284, s-au identificat depășiri la parametrul azot ușor hidrolizabil, peste limitele admise conform SR 7031/2008.
Intimata învederează faptul că recoltarea și examentul sanitar veterinar de laborator s-au făcut în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute în Anexa Ordinul ANSVSA nr. 13/2005, probele fiind trimise la laborator în timp util, pe cheltuiala proprietarului, care trebuie să le transporte în timp util, în așa fel încât acestea să își păstreze nemodificați parametrii de integritate. Totodată, se arată că nu se reexaminează produsele necorespunzătoare din punct de vedere biologic.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, intimata arată că nerespectarea normelor sanitar veterinare reiese din conținutul intrinsec al procesului verbal atacat, prin datele concrete consemnate, iar starea de fapt descrisă, așa cum rezultă din acest date, a fost reținută în baza Buletinului de analiză nr._/17.10.2014 și a Notei de inspecție nr._ din 20.10.2014. Se arată că procesul verbal cuprinde o descriere suficientă a faptei, afirmația în sens contrat a petentei nefiind susținută prin mijloace de probă.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, intimata a arătat faptul că petenta este subiect activ al contravenției reținute, fapta imputată fiind rezultatul direct al conduitei sale, adoptată ulterior recepționării cantității de produs aflat în cauză, iar neconformitatea constatată a afectat direct acest produs pus în consum public, cauzând implicit și un risc pentru sănătatea publică. Astfel, se arată că nu doar că petenta a recunoscut comercializarea pulpelor de pui, dar activitatea desfășurată de aceasta la obiectivul controlat în baza sesizării arătate are și un raion de gastro-patiserie, raion în care se procesează produse de origine animală, inclusiv de natura celor constatate neconfome.
În continuare, intimata arată că întrucât procesul verbal face trimitere atât la nota de inspecție cât și la buletinul de analiză, clar individualizate, aceste acte nu mai au caracter extrinsec actului de constatare ci unul intrinsec.
În ceea ce privește cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii, intimata a învederat faptul că petenta a mai fost sancționată contravențional iar sancțiunea avertismentului nu este suficientă având în vedere obiectul de activitate al petentei și măsurile de comercializare deosebit de riguroase.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și 249 C. Pr. Civ., ale OG 2/2001 și ale HG 984/2005, ordinul ANSVSA din 111/2008, OG 42/2004 aprobatuc prin legea 215/2004.
În probațiune, la dosar s-au depus înscrisuri (f. 38-64).
La data de 08.12.2014 S.C. A. D. S.R.L. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul petentei solicitând admiterea cererii de intervenție și admiterea plângerii contravenționale.
Intervenienta a arătat faptul care calitatea de distribuitor de produse din carne de pui comercilizate de ăctre petenta . SRL.
În dovedirea netemeiniciei procesului verbal, intervenienta a arătat faptul că imediat după prelevare probele nu au fost ținute la o temperatură adecvată, parametrii fizico-chimici putând fi influențați de metodele de prelevare. De atfel, se arată că agentul nu a indicat data, ora și locul în care a fost săvârșită contravenția.
În continuare, se susține că fapta a fost descrisă într-un mod echivoc, fără a se arăta cu cât s-au depășit parametrii fizico-chimici admiși de normele sanitar veterinare.
Intervenienta arată că poate face dovada privind respectarea parametrilor fizico-chimici ai produsului la livrarea de către producătorul A. PROD SRL, respectiv buletinul de analiză nr. 3331/14.10.2014 efectuat de laboratorul „Laborator Expert SRL” asupra unui produs din același lot, rezultatele celor două analize neputând fi comparate însă având în vedere faptul că nu se cunosc rezultatele analizei dispuse de intimată.
În dovedirea interesului său, intervenienta a învederat faptul că dorește să își protejeze drepturile sale proprii, având în vedere că măsurile luate de agentul constatator îi aduc un prejudiciu precuniar prin amenda aplicază în sumă de 20.000 lei, dar și un prejudiciu de imagine prin prezentarea unor caracteristici negative ale produsului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61 alin. 3 respectiv art. 63 și urm. precum și pe dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua C.pr.civ.
Intervenienta a depus la dosar înscrisuri (f. 74-82).
La data de 23.12.2014 petenta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată arătând că intervenienta aduce o probă importantă în ceea ce privește conformitatea lotului de produse 4284 și anume buletinul de analiză nr. 3331/14.10.2014.
La aceeași dată petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 92-95) arătând că obiectul plângerii îl reprezintă procesul verbal de constatare și sancționare și nu alte acte întocmite de către organele de control. Totodată, s-a mai invocat faptul că nu a fost indicat locul săvârșirii faptei fiind menționată doar localitatea – Cluj-N. și județul Cluj.
În același timp, petenta a mai invocat faptul că intimata nu a încheiat un proces verbal de recoltare a probelor și nici nu a recoltat contraprobe care să fie lăsate în păstrarea petentei, astfel cum prevede Ordinul ANSVSA nr. 13/2005.
Petenta mai arată faptul că agentul constatator i-a oferit șefului de magazin punga sigilată și i-a comunicat să o transporte, fără a indica o modalitate de transportare iar acesta din urmă a apelat la un taxi iar transportul la durat 30-40 de minute în condițiile în care termperatura ambientală era de aproximativ 20 de grade Celsius. Mai departe, se arată că depășirea parametrilor fizico-chimic echivalează cu o ușoară lipsă de prospețime care se poate datora modificării condițiilor de temperatură.
Mai departe se arată că nota de relații nr. 948/24.11.2013 este întocmită pro causa, fiind datată ulterior săvârșirii faptei și întocmirii procesului verbal.
La data de 23.12.2014 intimata a formulat întâmpinare la cererea de intervenție accesorie formulată de . solicitând respingerea acesteia.
Astfel intimata susține că pulpele de pui au fost primite de petentă, de la furnizor, la data de 13.10.2014 și nu au fost returnate, ceea ce dovedeșe că petenta nu a avut nicio obiecție în legătură cu livrarea produsului și că marfa livrată a îndeplinit toate condițiile pentru a fi recepționată. În continuare, se arată că neregulile au fost sesizate la data de 16.10.2014, ulterior recepției, astfel încât acestea nu se pot datora decât, în exclusivitate, conduitei adoptate de petentă în perioada de păstrare a produsului în unitatea petentei (în magazinul alimentar) în intervalul 13.10._14 mai precis nerespectarea temperaturilor de păstare a produsului.
Totodată, se arată faptul că petenta, în calitate de operator în sectorul alimentar, are obligația legală stabilită de a trimite proba recoltată spre analiză, pe propria cheltuială și în timp util.
Au fost depus înscrisuri (f. 105-111).
La data de 05.03.2015 intimata a depus un răspuns la poziția procesuală exprimată de petentă în răspunsul la întâmpinare și în întâmpinarea la cererea de intervenție în care a reiterat poziția sa exprimată anterior.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.10.2014 petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 lit. c) pct. 11 din HG. 984/2005.
În sarcina petentei s-a reținut faptul că conform Notei de inspecție NI nr._/20.10.2014 și Buletinului de analiza nr._/17.10.2014, s-au constatat depășiri la parametrii fizico-chimici (azot ușor hidrolizabil) pentru produsul „pulpe de pui cu os și piele vrac”, producătorul fiind ., număr lot 4284, data producției 11.10.2014, data expirării 19.10.2014 (f. 7).
Aceste deficiențe au fost consemnate în nota de inspecție nr._/20.10.2014 (f. 8) în care s-a menționat că depășirea parametrilor s-a constatat în urma primirii rezultatelor de laborator efectuate asupra probei recoltate la data de 16.10.2014.
În același timp, în Nota de inspecție nr._ din 16.10.2014 (f. 10) s-a consemnat faptul că în urma unei sesizări telefonice în care era incriminat produsul pulpe de pui cu os și piele – producător COCORICO a fost efectuat un control la punctul de lucru al . SRL situat în Cluj-N., . unde a fost verificată întreaga cantitate a acelui produs (5002 kg) și au fost recoltatea probe pentru determinări fizico-chimice (prospețime) conform cererii analiză nr. 241/16.10.2014. În continuare s-a menționat faptul că în urma verificării produsului incriminat am constatat că acesta nu prezintă modificări organoleptice, este depozitat la temperaturi corespunzătoare, este în termen de valabilitate și este însoțit de un aviz de însoțire a mărfii nr._ din 13.10.2014 și declarație de conformitate.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta respecta dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodată, procesul verbal a fost semnat de un reprezentant al petenteiși cuprinde obiecțiunile sale.
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 si art. 17 din OG nr.2/2001 menționat de petentă rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și justețea sancțiunii aplicate.
În speță, instanța reține că cerințele legale au fost respectate în prezenta cauză, procesul verbal completându-se cu cele două acte menționate în cuprinsul acestuia și anume Nota de inspecție NI nr._/20.10.2014 și Buletinului de analiza nr._/17.10.2014, documente la careface referire expresă. În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia procesul verbal trebuie să cuprindă toate elementele descrise la art. 16 din OG 2/2001, neputând fi completat cu alte acte, instanța arată că în situația în care actul de constatare indică exact documentele pe care se bazează, iar acestea sunt anterioare întocmirii sale, procesul verbal este legal întocmit. Astfel, prin indicarea expresă a acestor documente, cele cuprinse în acestea fac corp comun cu actul de sancționare. De altfel, instanța apreciază ca inutilă reluarea în cuprinsul procesului verbal a tuturor aspectelor cuprinse în nota de inspecție apoi a datelor tehnice menționate în Buletinul de analiză, fiind suficientă o simplă trimitere la cel constatate în aceste documente.
Totodată, în raport de susținerea petentei privind neindicarea locului în carea fost săvârșită contravenția, instanța reține faptul că toate aceste aspecte sunt cuprinse în nota de inspecție care face corp comun cu actul de sancționare.
Cu toate acestea, sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază faptul că procesul verbal este neîntemeiat, din probele administrate în cauză rezultând o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat.
Astfel, instanța reține faptul că potrivit art. 4 lit. c) pct. 11 din HG. 984/2005, constituie contravenție la normele de igiena sanitare veterinare și pentru siguranta alimentelor privind producția, prelucrarea, depozitarea și comercializarea produselor alimentare, a subproduselor animale, a hranei pentru animale, a produselor farmaceutice veterinare sau a altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei nerespectarea de catre producatorii si procesatorii de produse alimentare si furaje a parametrilor privind proprietatile organoleptice, fizico-chimice, microbiologice si toxicologice ale produselor finite, conform standardelor, specificatiilor tehnice si normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor in vigoare.
În primul rând, instanța observă faptul că, după cum a indicat în mod corect petenta, aceasta din urmă nu are calitatea de subiect activ al faptei reținute. Astfel, textul de incriminare indică în mod clar faptul că este sancționată fapta producătorului sau a procesatorului nu și fapta comerciantului. Sub acest aspect, instanța observă faptul că apărarea intimatei privește, pe de o parte, faptul că petenta deține, în acel punct de lucru, și un raion de gastro-patiserie în care se procesează produse de origine animală de natura produsului incriminat, însă o astfel de susținere este complet neîntemeiată întrucât nici în procesul verbal și nici în alte documente nu se menționează faptul că produsele incriminate au fost procesate la acest raion. Mai exact, faptul că că unitatea avea expuse aceste produse spre vânzare (în stare naturală) nu semnifică neapărat faptul că le-a și procesat în raionul de produse de gastro-patiserie, petenta având libertatea de a folosi în acel raion orice produse expuse spre vânzare sau nu iar intimata nici nu a susținut și nici nu a dovedit faptul că la acest raion s-au gătit produse din lotul incriminat.
Mai mult, în întâmpinarea depusă, intimata (f. 34) pretinde faptul că petenta este „singura aflată în culpă pentru situația ilegală în care s-a aflat la data constatării, fapta imputată fiind rezultatul direct al conduitei sale, adoptată ulterior recepționării cantității de produs aflat în cauză, iar neconformitatea constatată a afectat direct acest produs pus în consum public” dar în cauza de față petenta nu a fost sancționată pentru că a depozitat produsul în condiții improprii (de exemplu temperatură neconformă) în nota de inspecție (f. 43) specificându-se expres faptul că produsul este „depozitat la temperaturi corespunzătoare”. La fel, în întâmpinarea depusă de intimată la cererea de intervenție, aceasta arată că neregulile sesizate la data de 16.10.2014 „nu se pot datora, decât, în exclusivitate, conduitei adoptate de petentă în perioada de păstrare a produsului în unitatea petentei (în magazinul alimentar) în intervalul 13.10._14 (f. 102). În acest fel, instanța reține faptul că intimata consideră că petenta a încălcat anumite reguli care stabilesc modalitatea de păstrare a produselor, cu toate că nu s-au constatat niciodată astfel de nereguli la fața locului, intimata doar prezumând că starea necorespunzătoare se datorează unei nerespectări a temperaturii de păstrare a produsului.
Revenind asupra problemei calității active instanța reține faptul că petenta nu poate avea o astfel de calitate întrucât nu a „produs” sau „procesat” produsul ci doar l-a expus spre vânzare astfel încât sancționarea sa în temeiul acestui text legal este nelegală.
Mai mult, produsul fiind însoțit de un aviz de însoțire a mărfii precum și de o declarație de conformitate, astfel cum se reține chiar în nota de inspecție redactată la data de 16.10.2014 (f. 43), nu poate fi imputat petentei faptul că nu a știu de neregulile existente cu privire la acest produs, acesta fiind ambalat corespunzător. Totodată, instanța reține faptul că în aceeași notă de inspecție realizată de reprezentanții intimatei dr. C. R. respectiv dr. O. A. se specifică faptul că „produsul nu prezintă modificări organoleptice” iar în situația în care acești specialiști nu au constatat, la inspectarea produsului, existența unor deficiențe, nu poate fi imputată petentei împrejurarea că nu a observat faptul că produsul era impropriu.
Pentru toate aceste motive, instanța apreciază faptul că sancțiunea aplicată este nelegală motiv pentru care instanța va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 20.10.2014.
Totodată, având în vedere această soluție, instanța va admite și cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. A. D. S.R.L. în favoarea petentei.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Având în vedere acest temei juridic, precum și împrejurarea că partea reclamantă, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit suma de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, instanța va obliga intimata să plătească petentei suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în Timișoara, Calea S. B. nr. 31, județ T., înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul T. cu nr. J_, având C. RO11607939 in contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CLUJ, cu sediul în Cluj N., P-ta Marasti, nr. 1, Jud. Cluj.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. A. D. S.R.L. având sediul social în București, sector 1, .. 71-73, etaj 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2000 și având CUI_, în favoarea petentei.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 20.10.2014.
Obliga intimata să plătească petentei suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
F. IULIATOTH R.
Red. /Tehnored F.I. – 5 ex. 30.04.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 3581/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4080/2015.... → |
|---|








