Plângere contravenţională. Sentința nr. 3784/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3784/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 1708/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3784/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. G. C.
Grefier: S. C. P.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul A. L. L. în contradictoriu cu intimatul C. SA-C., privind procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se procedează la verificarea identității petentului.
Instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Petentul apreciază ca fiind competentă să judece cauza Judecătoria Cluj-N..
Din oficiu, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Cluj-N., dat fiind faptul că fapta a fost săvârșită pe raza localității J., jud. Cluj.
Petentul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul A. L. L. a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015, întocmit de către intimata C.-C..
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că a vândut autoturismul marca Audi 80 la data de 01.07.2009 numitului P. C., însă nu mai găsește contractul de vânzare-cumpărare. Autoturismul a fost scos din evidența fiscală conform procesului-verbal nr. 1/02.02.2015 emis de către Direcția de Impozite și Taxe Locale a Mun. Cluj-N..
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale. (f. 3-13)
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. (f. 2)
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și netemeinică și menținerea, pe cale de consecință, a procesului-verbal întocmit.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001. Obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului care este menționat în certificatul de înmatriculare. În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petentul apare menționat ca fiind proprietar, motiv pentru care îi incumbă și răspunderea contravențională. Contractul de vânzare-cumpărare de care acesta se prevalează nu este opozabil terților, producând efecte doar între părțile contractante, atâta timp cât nu s-a procedat și la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.
În probațiune au fost depuse înscrisuri. (f. 22-26)
La termenul de judecată din data de 17.04.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, înainte de a trece la cercetarea în fond a pricinii. Soluția se impune deoarece excepția de necompetență trebuie analizată cu prioritate, având în vedere că numai o instanță competentă poate să se pronunțe pe fond asupra unei cereri iar potrivit art. 131 Cod proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod proc civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, coroborat cu dispozițiile legale precitate, se desprinde concluzia că în litigiile referitoare la plângerile contravenționale competența teritorială este exclusivă.
Mai mult, dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor atribuie în mod expres competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Instanța constată că prin procesul-verbal . nr._/13.01.2015 (f. 7) s-a reținut că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității J., județul Cluj, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei G., iar nu în circumscripția Judecătoriei Cluj-N., potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă judecătorii.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive și va dispune declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul A. L. L. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, cu privire la procesul-verbal de contravenție . nr._ din 13.01.2015, în favoarea Judecătoriei G., în a cărei circumscripție se află locul săvârșirii faptei menționat în procesul-verbal, urmând a se trimite cauza la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Cluj-N., excepție invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul A. L. L., CNP_, cu domiciliul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C., CUI_, J_, cu sediul în București, .. 401A, Sector, privind procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.01.2015, în favoarea Judecătoriei G..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2015.
Președinte,Grefier,
C. G. C. S. C. P.
Red/Dact/CGC/SCP
15.05.2015, 4 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4237/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3782/2015.... → |
|---|








