Plângere contravenţională. Sentința nr. 418/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 418/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 15570/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 418/2015

Ședința publică din data de 19.01.2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. B.

GREFIER: Ș. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul H. P. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 25.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, și asistat de avocat B. I. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, precum și martorii S. L. și M. C. E., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că, la data de 19.01.2014, s-a depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere cu privire la martorul S. L..

La interpelarea instanței, reprezentantul petentului arată că martorul M. C. E. este cel care a sunat la numărul de urgență 112, iar martorul S. L. este barmanul din respectivul club.

Instanța, în temeiul art. 311 și urm. C.pr.civ., încuviințează proba testimonială cu audierea martorilor L. și M. C. E. și procedează la administrarea acesteia, depozițiile martorilor fiind consemnate și atașate la filele 38 - 39 din dosar.

Apoi, reprezentantul petentului arată că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal întocmit și a sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că procesul verbal este nelegal, nu respectă dispozițiile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în cuprinsul acestuia nu s-a consemnat nicio contravenție și nici împrejurările săvârșirii presupusei fapte contravenționale. Arată că starea de fapt consemnată în procesul verbal nu este cea reală, iar sancțiunea aplicată nu este proporțională cu fapta contravențională.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014 sub nr._, petentul H. P. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.05.2014 și a sancțiunii contravențioanle aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii de 1.000 lei cu cea a avertismentului.

În motivare, petentul a învederat, în esență, că procesul verbal de contravenție nu a fost întocmit în mod legal, nefiind descrisă în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina sa, cu arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei, iar fapta contravențională reținută nu este cea reală, faptele, așa cum s-au petrecut ele în realitate, neînscriindu-se în noțiunea de contravenție și în pericolul social specific acesteia.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 7 și urm. din Legea nr. 61/1991, art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001.

În probațiune, a anexat procesul verbal de contravenție contestat – fila 5.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus întâmpinare – filele 10 - 11, la data de 14.08.2014, prin Serviciul Registratură, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

În motivare, a susținut că procesul verbal de contravenție a fost legal încheiat, sancțiunea contravențională fiind aplicată de agentul constatator în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului, iar motivele invocate în plângere de către petent nu sunt temeinice, fapta contravențională fiind descrisă în mod corespunzător.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 – 206, art. 249 și art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și Legea nr. 61/1991.

În dovedire, a anexat înscrisuri (filele 12 - 13).

În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorii S. L. (fila 38) și M. C. E. (fila 39).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 25.05.2014 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 5), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 03.40, fiind sub influența băuturilor alcoolice, la barul Seven de pe . Cluj-N., petentul a adresat expresii jignitoare și amenințări lucrătorilor de poliție; pentru aceste motive, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petent, dar a fost semnat de martorul S. L..

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța constată că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre acestea.

Apoi, instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).

Raportat la susținerile petentului legate de insuficienta descriere a faptei contravenționale și arătarea tururor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța reține următoarele:

Art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea absolută lipsa faptei contravenționale, însă în cuprinsul procesului verbal de contravenție, contestat în cauză, s-a consemnat fapta contravențională reținută în sarcina petentului. Apoi, art. 16 alin. 1 din același act normativ, impune ca procesul verbal de contravenție să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, elemente care de asemenea au fost consemnate.

Totodată, conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art. 17 din OG nr. 2/2001, arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției (cum sunt cele indicate de petent) pot fi asimilate unor nulități relative, și ca atare petentul avea obligația să le invoce, dar și să facă dovada unei vătămări, ce nu se putea înlătura decât prin anularea actului îndeplinit.

Ca urmare, pentru a se putea dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției era necesar ca petentul să probeze aspectele învederate mai sus, precum și faptul că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, dovadă care în cauză nu a fost efectuată.

Chiar și în aceste condiții, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, fiind descrisă în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina sa și împrejurările comiterii acesteia.

În consecință, față de considerentele expuse, instanța va respinge, ca fiind neîntemeiate, motivele de nulitate invocate de petent.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În acest sens, prin plângerea formulată, petentul a susținut că aspectele consemnate de agentul constatator sunt contrare realității, deși a recunoscut că, fără rea-credință, pe fondul consumului de alcool, dicuțiilor anterioare purtate cu persoana recalcitrantă din bar și în baza refuzului organelor de poliție de a-i asculta propria variantă de desfășurare a evenimentelor, a utilizat, la adresa lucrătorilor de poliție, exprimarea „sunteți niște păcălici”.

Martorul S. L., prin declarația sa de la fila 38 din dosar, a confirmat faptul că petentul le-a spus polițiștilor „păcălici”, fără alte cuvinte jignitoare, pe fondul dicuțiilor aprinse dintre petent, prietenul său și omul de pază din barul Seven, discuții care au impus anunțarea și chemarea organelor de poliție. Martorul M. C. E. (fila 39) a declarat că, în momentele în care a fost de față la discuțiile dintre petent și agenții de poliție, în anumite perioade de timp fiind afară din bar, nu l-a auzit pe petent să le adreseze cuvinte jignitoare acestora.

Raportat la declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța apreciază că petentul nu a făcut dovada existenței unei situații de fapt contrare celei reținute prin întocmirea procesului verbal de contravenție contestat, respectiv faptul că nu ar fi adresat cuvinte jignitoare organelor de poliție, chiar el recunoscând că le-a spus acestora „păcălici”, aspect confirmat și de martorul S. L., astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie recunoscută de lege în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că este suficientă aplicarea sancțiunea avertismenutului pentru a atrage atenția petentului asupra dispozițiilor Legii nr. 61/1991.

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite ), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost comisă fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale petentului”– contextul în care a fost comisă fapta, singurele cuvinte jignitoare au fost „sunteți niște păcălici”, martorii confirmând că nu s-au adresat alte amenințări de către petent, atitudinea manifestată de petent în cursul procesului, care a susținut că nu le-a adresat cuvinte jignitoare polițiștilor, cu rea-credință), instanța apreciază că se impune sancționarea petentului cu avertisment.

Prin urmare, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent, va modifica procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 08.06.2014 în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul H. P. V., cu domiciliul în Cluj-N., Colonia B., nr. 5, jud. Cluj, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Modifică procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 25.05.2014 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 19.01.2015.

Președinte, Grefier,

B. I. A. N. Ș.

Red./Dact. B.I.A./N.S./05.02.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 418/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA