Plângere contravenţională. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 550/2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 550/2015

Ședința publică din 21 ianuarie 2015

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

Pe rol este pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulate de petenta E. SRL împotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ întocmit în data de 22 septembrie 2014 de către intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentei, av. C. G. P. în substituirea av. F. D., care depune la dosar delegație de substituire (f.40), lipsa fiind reprezentantul intimatei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei, după care:

În temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 NCPC.

În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanta isi verifica din oficiu competenta, iar in baza disp. art. 94 NCPC coroborat cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constata ca este competenta general, material si teritorial in a solutiona prezenta cauza.

Instanța ia act că este primul termen de judecată ulterior finalizarii procedurii prealabile în care s-au comunicat înscrisurile depuse la dosar între părți.

Reprezentanta petentei depune la dosar chitanța și factura aferente platii onorariului avocatial, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) NCPC, instanța constată că prezenta cauză poate fi judecata la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acorda cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta petentei solicită instanței admiterea plângerii formulate, cu consecinta anularii procesului-verbal de constatare a contraventiei. Totodată, solicită instanței să dispuna restituirea în favoarea petentei a sumei de 125 lei, reprezentând contravaloarea a jumatate din cuantumul amenzii, și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În principal, reprezentanta petentei susține că procesul-verbal a fost întocmit cu depasirea termenului de intocmire și comunicare a acestuia. Menționează că la momentul la care a fost comunicat procesul-verbal era deja depasit termenul de 30 de zile de intocmire și comunicare. Consideră că, deși intimata se prevaleaza de dispozitiile legii generale, respectiv de dispozitiile OG nr. 2/2001, când face referire la termenul general, aceasta nu tine cont de dispozitiile legii speciale, care, în opinia sa, se aplica cu prioritate. Arată că contravenția se constată la momentul la care mijlocul tehnic receptioneaza informatia, institutia având obligația de intocmire a procesului-verbal și de comunicare a acestuia în termen de 30 de zile de la constatarea contraventiei. Subliniaza că motivul principal de anulare a procesului-verbal este acela al intocmirii procesului-verbal cu depasirea termenului de intocmire și comunicare a procesului-verbal prevazut de legea speciala.

Reprezentanta petentei arată că celelalte motive de anulare a procesului-verbal sunt subsidiare, însă arată că le susține și pe acelea. Printre motivele secundare, menționează lipsa semnaturii agentului constatator pe procesul-verbal, în opinia sa, potrivit art. 269 NCPC, procesul-verbal fiind similar unui act autentic, întrucât acesta provine de la o institutie publică.

Pe fond, reprezentanta petentei afirma că a menționat în mod expres în cuprinsul plângerii că camera de supraveghere era montata în localitate, iar prevederile legale sunt în sensul că aceste camere sunt destinate drumurilor din afara localitatilor, pentru drumurile din localitate nefiind obligatorie achitarea rovignetei. Or, din raspunsurile intimatei rezultă că masina condusa de reprezentantul petentei a fost surprinsa în localitate, nefiind specificat vreun tronson de drum unde acesta ar fi condus în afara localitatii.

Reprezentanta petentei solicită instanței, în subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment, dat fiind că petenta se afla la prima abatere.

Instanța, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand, retine ca prin plangerea formulata petenta . a solicitat, in principal, anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 22 septembrie 2014 de catre intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, a se dispune restituirea sumei de 125 lei achitata cu titlul de contravaloare jumatate din amenda, achitata potrivit ordinului de plata nr.689/02.10.2014 si a se dispune obligarea intimatei la plata cheltueililor de judecata, iar, in subsidiar, a se dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate cu sanctiunea avertismentului

In motivarea plangerii formulate se arata ca dreptul organului constatator de a aplica sanctiunea este prescris. Potrivit art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei. Potrivit aceluiasi act normativ, incepand cu data de 1 august 2010, constatarea contraventiilor se face cu ajutorul mijlocelor tehnice omologate amplasate pe reteaua de drumuri nationale din Romania. Din coroborarea acestor texte legale reiese ca momentul constatarii contraventiei este momentul in care mijlocul tehnic omologat a inregistrat prezumtiva contraventie, iar, in cazul dedus judecatii, prezumtiva fapta, constatata cu mijloce tehnice omologate, a fost savarsita in data de 14.05.2014, iar procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in data de 22.09.2014, cu depasirea termenului de 30 zile mentionat anterior. Termenul de 30 zile prevazut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 este un termen de prescriptie, astfel incat nerespectarea cestuia atrage prescriptia raspunderii contraventionale, respectiv a aplicarii sanctiunii. Ubn alt motiv de nulitate al procesului-verbal de contraventie contestat il reprezinta neanexarea dovezii omologarii mijloacelor tehnice de constatare a contraventiei. Simpla sustinere a acestui fapt, in cuprinsul procesului-verbal de contraventie, nu este suficiente pentru justificarea afirmatiei. Apoi, petenta, prin reprezentanta sa, arata ca in cuprinsul procesului-verbal se face afirmatia ca actul a fost „semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 de catre agentul constatator, care este detinatorul unui certificat emis de CERTSIGN SA-furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii”. Aceasta afirmatie nu face dovada semnarii procesului-verbal de agentul constatator deoarece procesul-verbal de contraventie are natura juridica a unui act administrativ, iar absenta semnaturii olografe face sa fie lovit de nulitate. Chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca procesul-verbal poate fi semnat electronic, organul constatator nu a facut dovada aplicarii semnaturii pe inscrisul generat electronic. Cererea formulata in subsidiar, de inlocuire a amenzii aplicate cu sanctiunea avertismentului este justificata pe imprejurarea ca societatea petenta isi indeplineste cu regularitate obligatia de plata a rovinietei, iar fapta retinuta in sarcina petentei prezinta un grad de pericol social redus (f.1-3).

Prin intampinarea depusa la filele 17-19 din dosar intimata a solicitat respingerea plangerii formulate si mentinerea in totalitate a procesului-verbal de contraventie. In motivarea pozitiei procesuale exprimate se arata ca, potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2001 aplicarea sanctiunii amentii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. Data constatarii savarsirii faptei, la care face referire art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 este data la care agentul constatator, urmarind imaginile video, captate cu ajutorul mijloacelor specifice, surprinde un anumit vehicul circuland fara a detine rovinieta. Dupa cum se poate observa, in cazul de fata procesul-verbal de contraventie a fost intocmit si comunicat cu respectarea dispozitiilor art.13 alin.1 si ale art.14 alin.1 din OG nr.2/2001. Semnatura electronica reprezinta forma digitala a semnaturii olografe, avand aceeasi functionalitate si aplicabilitate si servind la identificarea semnatarului si atestareade catre agentul constatator invesitit cu autoritatea statala, ca cele consemnate corespund intru-totul starii de fapt si de drept sa celor retinute.

Intampinarea depusa la dosar a fost comunicata petentei in procedura prealabila judecatii, iar, in raspunsul la intampinare depus la filele 26-28 din dosar, societatea a aratat ca prevederile OG nr.15/2002 privitoare la termenul de 30 zile in care se intocmeste si se comunica procesul-verbal de contraventie stabilesc un cadrul special si derogatoriu de la cel prevazut in legea generala in materia contraventiilor. Asa cum au interpretat mai multe instante din tara, contraventia se constata cu mijloace tehnice omologate, iar data inregistrarii efective a autoturismului reprezinta data constatarii savarsirii faptei. Pe de alta parte, procesul-verbal de contraventie este asimilat unui inscris autentic in sensul prevederilor art.269 NCPC si nu sub semnatura privata, astfel incat acestui inscris nu ii pot fi aplicate prevederile Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica. Petenta, prin reprezentanta sa, arata ca procesul-verbal de contraventie nu este doar nelegal ci si netemeinic. Astfel, in actul contestat, se retine ca autoturismul cu nr.de inmatriculare_ a fost surprins pe DN 1, la km.482+500, circuland fara rovinieta. Din cercetarile efectuate, reprezentanta petentei a constatat ca indicatoarele care marcheaza iesirea in loc.Cluj-N. si . sunt situate la km.481+772 si km.481+800, la o distanta de 8 m. unul de celalalt. Camera video amplasata la km.482+500 se afla in loc.Floresti, astfel incat nu subzista obligatia de achitare a taxei nationale de drum prevazuta de art.1 lit.d din OG nr.15/2002 si de art.6 din OG nr.43/1997.

Din analiza inscrisurilor depuse la dosar, reiese ca petentei i-a fost aplicata amenda in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002. Potrivit starii de fapt retinute, in data de 22 septembrie 2014 s-a constatat ca in data de 14 mai 2014, ora 17:37, autoturismul cu nr.de inmatriculare_ ce ii apartine in proprietate petentei, a circulat, pe DN 1, la km.482+500, Floresti, fata a detine rovinieta valabila. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in data de 22 septembrie 2014 in lipsa reprezentantului contravenientei sau a vreunui martor semnatar (f.6).

In termenul prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, termen calculat de la data comunicarii procesului-verbal de contraventie, petenta a inregistrat plangerea contraventionala ce face obiectul prezentului dosar.

Verificand legalitatea procesului-verbal de contraventie, instanta constata ca actul a fost intocmit cu nerespectarea dispozitiilor legale. Astfel, potrivit art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.

In cazul dedus judecatii, contraventia a fost constatata prin mijloce tehnice omologate, amplasate pe reteua de drumuri nationale din Romania, momentul constatarii savarsirii contraventiei fiind acela al constatarii faptei prin mijloace tehnice omologate. Ca urmare, contraventia a fost constatata in data de 14 mai 2014, iar procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in data de 22 septembrie 2014, cu depasirea termenului de 30 zile prevazut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, prin derogare de la termenul de 6 luni prevazut de art.13 alin.1 din OG nr.2/2001.

In aceste conditii, instanta, in temeiul art.34 din OG nr.2/2001, va admite plangerea formulata, va constata prescris dreptul de a constata contraventia si de a aplica sanctiunea amenzii contraventionale si in consecinta, va dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/22.09.2014 si a amenzii aplicate.

Avand in vedere ca societatea petenta a achitat jumatate din minimul amenzii in termen de 48 ore, instanta va dispune restituirea in favoarea petentei a sumei de 125 lei achitata asa cum reiese din ordinul de plata nr.689/02.10.2014.

In temeiul art.453 alin.1 rap. la art.451 alin.1 NCPC intimata va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata in favoarea petentei, in cuantum de 520 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru (f.4) si onorar avocatial (f.41-42).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plangerea formulata de petenta ., cu sediul procesual ales in Cluj-N., ..2, . impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 22 septembrie 2014 de catre intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA-CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, ..401A, sector 6.

Constata prescris dreptul de a constata contraventia si de a aplica sanctiunea amenzii contraventionale si in consecinta:

-dispune anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/22.09.2014 si a amenzii aplicate.

Dispune restituirea in favoarea petentei a sumei de 125 lei achitata cu titlul de contravaloare amenda aplicata, potrivit ordinului de plata nr.689/02.10.2014.

Obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata in favoarea petentei in cuantum de 520 lei.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata in sedinta publica din 21 ianuarie 2015.

JUDECATOR GREFIER

A. N. C.-M. D.

RED./DACT.-A.N/A.N

26.01.2015- 4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA