Plângere contravenţională. Sentința nr. 5928/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5928/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1652/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal -3185

SENTINTA CIVILA NR. 5928/2015.

Ședința publică din data de 11 iunie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: B. T. G.

GREFIER: M. P.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe petentul E. M., in contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa partilor.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Verificându-și competența conform prevederilor art. 131 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa judece pricina.

Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr.civila, instanța declara deschisa cercetarea judecatoreasca a procesului si în baza art. 258 Cod pr.civila raportat la art. 255 Cod pr.civila, încuviințează proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, concludenta si pertinenta pentru justa solutionare a cauzei. Totodata, respinge solicitarea petentului de a se comunica atestatul pentru aparatul radar, atestatele care dovedesc faptul ca agentii sunt apti pentru activitatea pe care o desfasoara, ca nefiind utila cauzei, avand in vedere presupusa fapta contraventionala retinuta in procesul verbal.

În temeiul art. 244 Cod pr.civila, instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 Cod pr.civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

În temeiul art. 394 alin. 1 Cod pr.civila, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 02.02.2015, petentul E. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.01.2015.

În motivarea plângerii, petentul arată că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate deoarece nu respectă normele legale privind forma de întocmire, respectiv nu precizează locul săvârșirii faptei, fiind făcută doar mențiunea .> În drept plângerea nu este motivată.

Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.6).

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.7-8).

Intimatul legal citat a depus întâmpinare la data de 24.03.2015 (f.13) solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f.15-16).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 13.01.2015 ora 03:20 a fost întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.01.2015, prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 877,5 lei și sancțiunea avertisment, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (1) pct. 1, art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că în data de 13.01.2015 ora 03:20, a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu număr de înmatriculare_ pe .-N., având inspecția tehnică periodică expirată din data de 11.12.2014, si conducătorul auto nu avea asupra sa talonul (f.16).

Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței potrivit art. 183 C.p.c. la data de 29.01.2015 (f.2).

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele: examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

În considerentele Recursului în Interesul Legii nr. 22/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că. art. 17 din OG nr. 2/2001 precizeaza expres că numai pentru cazurile de nulitate conținute de acest text legal, sancțiunea nulității se poate constata și din oficiu. Rezultă așadar că în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor legale, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Pentru a se reține incidența nulității relative este necesară existența unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (art. 175 alin. 1 C.proc.civ.). Petentul nu a făcut dovada unei vătămări care să se preteze pe dispozițiile art. 175 alin. 1 C.proc.civ. reprezentate de faptul că procesul verbal nu cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube, instanța reține că aceste mențiuni sunt expuse în cadrul procesului verbal, iar pe cale de consecință instanța va respinge ca neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de acesta, respectiv încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, instanța constată că petentului îi incumba potrivit art. 10, 249 C.pr.civ. sarcina probei în combaterea prezumției de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal.

Potrivit art. 102 alin. 1 din OUG 195/2002 constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice: 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat.

Potrivit art. 101 din OUG 195/2002 (1) constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2) (participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa inmaneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de inmatriculare ori de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege.

Instanța reține că petentul nu a solicitat administrarea niciunei probe în afara celor cu înscrisuri.

Pe cale de consecință, instanța reține că nu a fost înlăturată forța probantă a procesului verbal de sancționare și constatare a contravenției, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa și că nu este incidentă niciuna din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, care sunt prevăzute în mod expres și limitativ la art. 11 din OG nr. 2/2001.

Astfel, față de cele expuse mai sus și în considerarea faptului că gradul de pericol social al faptei săvârșite nu justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a o respinge.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul E. M., CNP_, domiciliat în Timișoara, . nr. 6, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.01.2015.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5928/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA