Plângere contravenţională. Sentința nr. 5989/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5989/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 5989/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5989/2015
Ședința publică de la 12.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: I. M. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent C. C. și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 3 C.proc.civ. coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, apreciază durata cercetării procesului la un singur termen de judecată.
În temeiul cu art. 255 și art. 260 C.proc.civ., apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu înregistrarea video.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească, în temeiul art. 244 alin. (1) C.proc.civ., iar în temeiul art. 394 C.proc.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ în data de 26.02.2015 (filele 1-8), petentul C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2015.
În motivarea plângerii, petentul arată, în esență, că procesul verbal nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privitoare la locul săvârșirii contravenției, ocupația și locul de muncă al contravenientului, împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei, că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, că agentul constatator este diferit de cel care a aplicat sancțiunea, că încadrarea faptei în drept este greșită, că agentul constatator nu avea atestat de operator radar și nici ordin de serviciu.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 6 CEDO art. 1 Protocol 1 CEDO, Cauza A./România, Norma de metodologie legală NML 021-05.
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 10-11).
Cererea a fost legal timbrată (fila 9).
Intimata a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură la data de 27.03.2015 întâmpinare (filele 17-19), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat ca fiind legal și temeinic încheiat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. (3) și art. 315 alin. (1) C. proc.civ., OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.
În dovedire, s-a depus CD (fila 21) și înscrisuri (fila 20).
La data de 04.05.2015, intimata a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică și planșele fotografice pe suport de hârtie (filele 30-32).
În cauză, s-a încuviințat și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 21.02.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2015 (fila 10), prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 585 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 și sancționată de art. 101 alin. (2) din OUG nr.195/2002, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și sancționată de art. 99 alin. (2) din OUG nr.195/2002, respectiv pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 și sancționată de art. 99 alin. (2) din OUG nr.195/2002, constând în aceea că în data de 21.02.2015, în jurul orei 10.54, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Mănăștur din Cluj-N., fiind detectat și înregistrat cu aparatul radar montat pe auto MAI_ cu viteza de 89 km/h, nu purta centura de siguranță și folosea telefonul mobil în timpul mersului, fără a utiliza dispozitivul de tip „mâini libere”.
Petentul a semnat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției fără obiecțiuni.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că potrivit prevederilor art. 101 alin. (2) raportat la art. 108 alin. (1) lit. c) punctul 3 din OUG nr. 195/2002, „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (…)
3. depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Art. 6 punctul 20 din OUG nr.195/2002 definește mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic ca fiind „dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei”.
Instanța reține că potrivit capitolului 1 punctul 4.3 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005 al Biroului Român de Metrologie „Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate”. Conform capitolului 1 punctul 4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1…4.3 din prezenta normă”.
Astfel, având în vedere prevederile legale de mai sus, instanța apreciază că în cazul contravenției reținută în cuprinsul procesului verbal constatarea se realizează prin mijloace tehnice, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției operează numai de la momentul și în măsura în care intimata face dovada că cinemometrul prin care s-a constatat depășirea vitezei maxime admise îndeplinește condițiile cerute de lege, amintite mai sus.
Din analiza conținutului procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2015 (fila 10), a buletinului de verificare metrologică nr._/13.03.2014 de la dosar (fila 30), instanța reține că fapta reținută în procesul verbal criticat a fost constată cu ajutorul cinemometrului de control rutier tip Autovision montat pe autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare MAI_, însoțit de buletin de verificare metrologică în termen de valabilitate.
Față de aceste aspecte, procesul verbal criticat a fost întocmit cu respectarea art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 6 punctul 20, art. 101 alin. (2), art. 108 alin. (1) lit. c) punctul 3 OUG nr. 195/2002 și capitolul 1 punctele 4.3-4.4 din Norma de metrologie legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005, motiv pentru care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.
Sub aspectul pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 alin. (1) OG nr. 2/2001, instanța reține că precizarea în cuprinsul procesului verbal a mențiunilor privitoare la data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția (…) este obligatorie.
Astfel, față de prevederile anterior menționate coroborate cu cele ale art. 17 OG nr. 2/2001, care prevăd în mod expres și limitativ cauzele de nulitate absolută ale procesului verbal, instanța reține că lipsa mențiunilor prevăzute sau indicarea greșită a acestor mențiuni (care echivalează cu lipsa lor) atrage o nulitate virtuală și relativă a procesului verbal.
În aceste condiții, vătămarea suferită de către petent trebuie dovedită, iar nulitatea își va produce efectele numai în măsura în care vătămarea nu poate fi înlăturată altfel.
Analizând conținutul procesului verbal criticat de la fila 10, instanța reține că s-a indicat locul săvârșirii contravenției – Calea Mănăștur din Cluj-N. și nu s-au consemnat mențiuni privitoare la ocupația și locul de munca ale contravenientului și împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Cu toate acestea, ceea ce prezintă relevanță sub acest aspect este posibilitatea instanței ca pe baza stării de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal să se poate realiza un control asupra modului de încadrare în drept a faptelor reținute și asupra modalității de stabilire și aplicare a sancțiunii raportat la starea de fapt încadrată juridic, respectiv stabilirea tipicității faptelor reținute în sarcina contravenientului, care se realizează tocmai prin raportarea stării de fapt consemnată la textul legal, temeiul juridic al contravenției.
Chiar dacă s-ar considera că aceste dispoziții legale au fost încălcate, instanța apreciază că din ansamblul probator de la dosar nu reiese dovada unei vătămări suferită de către petent prin lipsa mențiunilor privitoare la ocupația și locul de munca ale contravenientului și a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Mai mult, dacă s-ar admite că petentul ar fi făcut dovada unei vătămări, instanța apreciază că sancțiunea nulității ar fi putut fi acoperită în cadrul acestei proceduri.
În consecință, instanța apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 cu privire la acest aspect.
Cu privire la ordinul de serviciu și atestatul de operator radar, instanța reține că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor în temeiul unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. (1) pct. 10 și pct. 18, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 și în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, iar dispozițiile legale care prevedeau necesitatea ca măsurătorile și înregistrările să fie efectuate doar de operatori calificați au fost abrogate.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge motivele de nulitate ca neîntemeiate.
În ceea ce privește susținerile petentului în sensul că agentul constatator este diferit de cel care a aplicat sancțiunea, instanța reține că nu se sprijină pe niciun mijloc de probă, motiv pentru care au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În cauza N. G. împotriva României, Curtea a reținut că este pentru prima oară când trebuie să analizeze aplicabilitatea art. 6 din Convenție, sub aspect penal, în cadrul unei proceduri contravenționale în materia tulburării ordinii publice, aceasta după modificarea legislației și practicii naționale, pe care anterior le considerase contrare articolului 6, din lipsa unor garanții suficiente, în special cu privire la respectarea prezumției de nevinovăție, pentru a proteja individul împotriva unor eventuale abuzuri din partea autorităților.
S-a reținut în acord cu jurisprudența anterioară a Curții, că determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție – latura penală - în cadrul procedurii litigioase nu se limitează la dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv. Curtea a reținut că pentru a se stabili incidența art. 6 din Convenția în latura sa penală, trebuie să se ia în considerare sfera persoanelor vizate de norma care stabilește contravenția, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul punitive al sancțiunii, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Instanța apreciază, prin raportare la aceleași motive, că prezentei cauze îi sunt aplicabile garanțiile oferite de art. 6 din Convenție în latura sa penală.
În aceeași cauză amintită, Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 paragraf 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Astfel, cu privire la miza speței în prezenta cauză, instanța reține că petentului i-a fost aplicată o amendă, care nu ar putea fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A.).
Referitor la respectarea drepturilor apărării, instanța reține că petentul s-a limitat să depună la dosar o copie a procesului verbal și a cărții de identitate.
Prin urmare, instanța reține argumentele Curții în cauza N. G. împotriva României, conform cu care nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Prin atitudinea procesuală pe care a manifestat-o, instanța apreciază că petentul s-a expus în mod conștient riscului ca plângerea să fie soluționată doar în baza elementelor de la dosar.
În consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acestuia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007. Mai mult, din analiza planșelor fotografice de la dosar, instanța reține că nu există niciun dubiu că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nu ar fi reală.
În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
Față de împrejurările concrete în care au fost comise faptele - cu depășirea vitezei legale în localitate cu 39 km/h, la ora 10.54, pe o stradă din municipiul Cluj-N. afectată unui trafic intens – Calea Mănăștur, fără a purta centura de siguranță și cu folosirea telefonului mobil în timpul conducerii fără a utiliza dispozitivul de tip „mâini libere”, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale aplicată este proporțională cu gradul de pericol social concret ridicat al faptelor reținute în sarcina petentului, iar sancțiunea avertismentului nu ar fi suficientă pentru a forma convingerea instanței că petentul va respecta pe viitor dispozițiile legale încălcate, motiv pentru care nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate.
În consecință, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a o respinge.
Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. C., cu domiciliul în Cluj-N., ., scara C, ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2015, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel la Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare pentru plângerea contravențională.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. P. I. M. S.
Red. R.M.P./ dact. I.M.S./2 ex./02.07.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 5976/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
