Plângere contravenţională. Sentința nr. 6115/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6115/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2769/211/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.6115/2015

Ședința publică din 16 iunie 2015

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată de petentul T. O. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 9.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberand constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 17.02. 2015, petentul T. O. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI CLUJ, anularea procesului verbal . nr._ emis la data de 03.02.2015.

În motivarea cererii s-a arătat că a oprit in Piata Garii, in statie la 31, pentru a lasa clientul care neavand marunt a plecat cu el sa schimbe banii Cand s-a intors a vazut in fata sa masina politiei, iar agentul i-a comunicat ca nu a parcat regulamnetar, ceea ce este adevarat.Arata ca patronul firmei de taxi avea obligatia sa-si faca ITP.

Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii (f.10).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal . nr._ emis la data de 03.02.2015 de agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 1072,5 lei, pentru ca a oprit voluntar in statia de autobuz si avea inspectia tehnica expirata(f.13).Fapta reținuta a fost încadrata juridic ca fiind o încălcare a dispozițiilor art.102 si108 din OUG 195/2002.

Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu.

Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:

În data de 03.02.2015, petentul a fost oprit de agenți de poliție care i-au întocmit procesul-verbal atacat pentru că ar fi oprit voluntar in statia de autobuz si avea inspectia tehnica expirata.

ART. 108 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice prevede ca „(1) Savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza: b) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:(…) 7. stationarea neregulamentara.” Potrivit ART. 102 din aceeasi ordonanta “(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.”

In ceea ce priveste natura juridica a procesului-verbal de contraventie, instanta retine ca acesta este un act administrativ emanand de la o persoana investita, potrivit legii, cu atributii de constatare si sanctionare a faptelor savarsite impotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Sub acest aspect, actul astfel intocmit se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a rasturna aceasta prezumtie. Aceasta nu a propus probe in sustinerea plangerii. Prezumția de nevinovăție nu devine imediat aplicabilă fiind necesar ca actul să fie dresat în anumite condiții care să o justifice, printre care și ca agentul constatator să nu fi constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei de către contravenient. Ori, în cazul de față, fapta a fost percepută nemijlocit de către acesta. Petentul nu a indicat motivele pentru care agentul nu ar fi fost obiectiv in constatarea faptelor, iar prezumția de veridicitate a procesului verbal poate fi răsturnată prin probe. De altfel nu a depus la dosar dovada ca nu este proprietarul masinii si ca avea inspecția tehnica periodica efectuata.

Mai mult petentul a aratat motivul pentru care a lasat masina de taxi in statia de autobuz, acesta nefiind unul de natura a-l exonera de raspundere. In ceea ce priveste a doua fapta, respectiv ca avea inspectia tehnica expirata, instanta retine ca obligatia de avea inspectia Tehinca la zi revine soferului, intrucat textul legal de mai sus se refera la conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

În privința proporționalității sancțiunii aplicate, instanța reține că aceasta este cea prevăzuta de lege si proportionala cu gravitatea faptei.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța urmează să respingă plângerea petentului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul T. O., domiciliat în comuna Rachitova, ., jud. Hunedoara în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N. ., jud. Cluj, ca neintemeiata.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei hotarâri.

Cererea de apel precum si motivele de apel se vor depune la Judecatoria Cluj N..

Pronuntata în sedinta publica din 16.06.2015.

Judecător,Grefier,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR

4 ex./24.07 .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6115/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA