Plângere contravenţională. Sentința nr. 6498/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6498/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 6498/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.6498/2015
Ședința publică de la 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. E. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. V. și pe intimatul M. C.-N., DIRECTIA GENERALA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la data de 09.06.2015, prin registratura instanței intimatul a depus la dosar răspuns la adresa emisă în data de 18.05.2015, respectiv răspunsul primit de la Serviciul Public de Interes Local pentru Amenajarea Parcărilor, împreună cu documentele atașate, cu privire la menționarea numărului parcării unde există alte semne vizibile din care să rezulte că locul de parcare unde a parcat petentul autoturismul era plătit.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra probelor existente la dosar.
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 15.01.2015 sub număr unic de dosar_ pe rolul Judecătoriei C.-N., petentul P. V. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2014.
În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că înțelege să conteste procesul verbal pe motiv că locul în care a luat amenda de parcare nu este marcat sau semnalizat în nici un fel ca fiind un loc de parcare sau un loc de parcare plătit.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Plângerea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG 80/2013.
În probațiune, petentul a atașat procesul verbal de afișare (f. 3), copia procesului verbal de constatare a contravenției (f.4) și copia CI petent (f. 7).
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 9-13) prin care a solicitat respingerea plângerii. S-a arătat că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, procesul verbal beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social faptei săvârșite.
La întâmpinare, au fost atașate înscrisuri (f. 14-26).
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a cărui anulare se solicită, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, pentru fapta contravențională prev și sancționată de art. 1 alin. 2, lit. c, art. 3 lit. a HCL 61/2014, constând în aceea că, la data de 28.07.2014, ora 13.15, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat în mod abuziv locul de parcare cu numărul 22 de la adresa mai sus-menționată – .- loc pentru care Primăria Mun. C.-N. a emis abonament pe numele altei persoane.
În termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 petentul a formulat plângere contravențională solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.
Procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, ca act de constatare a contravenției, este un act oficial, autentic și cu forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia.
Ca orice act autentic, procesul verbal de contravenție trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, acestea fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 16-19 OUG 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001, procesul verbal de contravenție trebuie sa cuprindă, în mod obligatoriu următoarele mențiuni: data si locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator, datele privind contravenientul, descrierea faptei contravenționale cu indicarea orei, datei si locului in care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actului normativ sancționator, posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac, iar, potrivit alin.7, agentul constatator are obligația sa aducă la cunoștința contravenientului că are dreptul să facă obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt constatate distinct in procesul - verbal sub sancțiunea nulității.
Potrivit art. 17 OUG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate care se constata si din oficiu deci nulitate absolută. per a contrario, lipsa celorlalte mențiuni din cuprinsul art. 16 atrage nulitatea relativă.
Procedând, față de dispozițiile art. 17 OUG 2/2001 teza finală, la analiza acestor condiții, instanța constată că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de formă, nelipsind nici una dintre mențiunile care, potrivit art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001 ar atrage nulitatea absolută a acestuia.
Procesul-verbal de contravenție acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară.
Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului – OG 2/2001 -, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
În sistemul de drept român persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG 2/2001, proces în cadrul căruia poate utiliza orice mijloc de probă ( în limita celor prevăzute pentru procedura reglementată) și poate invoca orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.
În speță, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, a invocat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care le-a apreciat întemeiate, a beneficiat de dreptul efectiv de a propune și administra probe.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, reține următoarele:
Potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002, constituie contravenție “ fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege, ordonanță….,, iar caracterul contravențional al faptei este înlăturat, potrivit dispozițiilor art.11 din acela;i act normativ, în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.
În apărare, petentul nu a invocat nicio cauză care, față de dispozițiile art. 11 OUG 2/2001 ar putea înlătura caracterul contravențional al faptei.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În speță, petentul nu a produs nicio probă care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că locul de parcare era marcat corespunzător.
Față de considerentele reținute, instanța constată că starea de fapt și de drept, astfel cum a fost reținută în cuprinsul procesului verbal nu a fost combătută motiv pentru care, raportat la forța probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, susținută prin probele administrate, lipsa oricărei probe care să dovedească faptul contrar, instanța apreciază că plângerea contravențională nu este întemeiată, iar fapta constituie, potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, contravenție, fiind săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, respectiv HCL 61/2014 iar sancțiunile au fost stabilite și aplicate în limitele prevăzute de actul sancționator .
Pentru motivele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională.
Față de dispozițiile art. 451 și următ NCPC, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. V. cu domiciliul în Timișoara, ., ., jud. T., în contradictoriu cu M. C.-N., DIRECȚIA GENERALĂ POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., având ca obiect anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
L. E. M. E. M.
Red.Dact/LEM./E.M/5 ex/29.06.2015
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3967/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4673/2015.... → |
|---|








