Plângere contravenţională. Sentința nr. 6629/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6629/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 71/219/2013*
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6629/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
GREFIER A. D. K.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent L. E. A. și pe intimat I. DE P. AL JUD.CLUJ, având ca obiect plângere contravențională (REJUDECARE).
La apelul nominal făcut în ședința publică, aât la prima, cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința_/05.11.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul L. E. A., în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj și s-a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.12.2012 încheiat de către intimat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul L. E. A., solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare recurentul a arătat că domiciliul său este în Italia . (via Cavalloito nr.9A), . Rubano). cod poștal_, Padova (PD) Italia. Cu toate că a menționat acest lucru și în fața instanței de fond acestea, nu a primit niciodată citație pentru procesul care a început la Judecătoria D., iar ulterior transpus pe rolul Judecătoriei Cluj-N..
Recurentul precizează că a aflat de sentința de la părinții săi, domiciliați în localitatea B., județul Bistrița-Năsăud, care au primit o comunicare a hotărârii.
În condițiile în care el locuiește și a indicat adresa din Italia, consideră că procedura de citare și de comunicare a actelor nu a fost îndeplinită legal.
Potrivit art.312 alin.5 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil în speță „ în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu au a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cat și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată...".
Solicită recurentul respectarea dispozițiilor legale, cu referire la Regulamentul nr.l393/2H07 CE privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială ("notificarea sau comunicarea actelor") și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului, dispoziții ce se aplica cu prioritate acestuia, cetățean european. A se vedea aplicabilitatea acestui regulament, iar nu a dispozițiilor din vechiul cod de procedură civilă, care de altfel sunt foarte clare atunci când dispun la art.87 pct. 8 în sensul că ,, în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cel care se află în străinătate, având domiciliul sau reședința cunoscută, printr-o citație scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire. Dispozițiile art. 144 ind.1, alin. 4 sunt aplicabile".
Solicită de asemenea ca la judecarea cererii sale de recurs să fie citat la adresa indicata din Italia, așa cum prevede Regulamentul în materie, iar nu în alta parte și în nici un caz prin publicitate, ca simplă formalitate de aplicare a art.95 din codul amintit, care, subliniază recurentul faptul că se referă strict la situația pârâților cu domiciliul necunoscut, iar nu la reclamant, ca regula generală, el având pe deasupra indicată și adresa unde locuiește efectiv.
Prin sentinta civila nr. 39/20 ianuarie 2015 a Tribunalului Cluj, a fost admis recursul declarat de petent impotriva sentintei civile nr._/2013 pronuntata de Judecatoria Cluj-N., care a fost casata in intregime cauza fiind trimisa spre rejudecare.
Cauza a fost reinregistrata la Judecatoria Cluj-N. la data de 25 februarie 2015.
In cauza au fost emise 2 citatii ,una privind procedura cu strainatatea la adresa indicata de petent, la care plicul fiind returnat.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 20.12.2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, reținându-se in sarcina sa că in data de mai sus, a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare DM129 CY, fiind depistat în localitatea G., pe DN1/E60 cu viteza de 80 km/h faptă prevăzută de art.121 alin.1 și sancționată de art. 100, alin.2 din OUG nr. 195/2002.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni.
Potrivit art. 108 alin.1 lit. b. pct. 2, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de 3 puncte penalizare pentru depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta intrucat, in primul rand, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibe în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări, că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petent, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, în opinia instanței, în momentul în care aceasta este sesizată cu verificarea legalității unui act juridic, - în vederea evitării păstrării în circuitul juridic a unui act ilegal - trebuie să-l analizeze, având în vedere toate condițiile de valabilitate ale acestuia, așa cum au fost stabilite de textele legale în vigoare în momentul întocmirii lui, indiferent dacă condițiile ad validitatem de fond și/sau de formă sunt sau nu stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute sau virtuale și relative.
În concret, acest demers înseamnă verificarea nu numai a acelor aspecte de nelegalitate care au fost invocate de petent în cererea sa, ci și a acelora care au fost omise, dar care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese și absolute, putând fi, astfel, invocate și constatate din oficiu de către judecător.
Totodată, acest demers înseamnă și faptul că, în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului, va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității exprese și absolute.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cerererea formulată de petentul din cauza de față, instanța constată că acesta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a procesului verbal.
Totodată, instanța constată că, sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, trebuie să ceară instanței, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
Petentul nu a făcut in nici un alt mod dovada unei situații contrarii actului de sancționare
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța a reținut că starea de fapt consemnată de către agentul constatator este temeinică, aceasta fiind constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța a reținut că potrivit art. 21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv de 280 lei, instanța a apreciat că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social. Pentru a aprecia în acest mod, instanța a arătat că depășirea vitezei legale constituie una din principalele cauze ale accidentelor de circulație.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neintemeiata plângerea contravențională formulată de petent si va mentine procesul verbal de contraventie . nr._/20.12.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea formulată de către petentul L. E. A., domiciliat în Italia, Padova comuna Rubano ., (via Cavallotto, nr. 9A) cod postal_ în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, cu sediul în Cluj-N., T., nr.27, jud. Cluj.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/20.12.2012 încheiat de către intimat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2015
P. GREFIER
E. E. P. A. D. K.
PEE./PEE./4 EX./ 27.07.2015
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 6609/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5708/2015. Judecătoria... → |
|---|
