Plângere contravenţională. Sentința nr. 7132/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7132/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 7132/2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7132/2015

Ședința publică din data de 08 iulie 2015

Instanța constituită din:

P.: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se afla pronunțarea în cauza civilă privind pe petenta S. M. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, intervenienții forțați M. O., S.C. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., S.C. A. T. S.A. având ca obiect plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 14.10.2013.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru azi, când în aceeași constituire a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. de mai sus la data de 21.10.2013, petenta S. M. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ să constate că procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.10.2013 este netemeinic și să dispună anularea sa. De asemenea petenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a plângerii petenta a arătat că procesul-verbal este neîntemeiat întrucât se reține în sarcina sa o faptă pe care în concret nu a săvârșit-o. Astfel, a susținut că locul producerii accidentului nu este în sensul giratoriu, ci exact la . nu avea obligația de a acorda prioritate de trecere decât pietonilor, obligația de a acorda prioritate de trecere fiind instituită pentru autovehiculele care circulă în sensul giratoriu. În momentul producerii accidentului autoturismul pe care îl conducea staționa și ocupa aproape în totalitate singura bandă de circulație de pe . conducătorul celuilalt autoturism, pentru a putea intra pe . circulat pe contrasens, peste scuarul ce desparte cele două sensuri de circulație și a realizat în fapt depășirea sa pe trecerea de pietoni.

Petenta a mai invocat faptul că agentul constatator nu a respectat procedura de soluționare a accidentelor de circulație soldate doar cu pagube materiale, procedură care prevede în mod expres că polițiștii efectuează măsurători la fața locului atunci când declarațiile celor implicați sunt contradictorii sau acestea sunt necesare pentru elucidarea cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul, iar pe de altă parte cauza stabilită în procedura accidentului, respectiv neacordarea de prioritate este în mod evident eronată.

A mai susținut petenta că procesul-verbal este ilizibil, imposibil de descifrat în ce mai mare parte a sa. Astfel, starea de fapt nu este practic descrisă și nici încadrarea în drept a acesteia.

In drept, s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare din 04.10.2006, Ordonanța nr. 2/2001.

În conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, petenta a anexat copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției (f. 10), planșe foto (f. 5 - 7).

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu suma de 20 lei (f. 4).

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 12.11.2013, întâmpinare (f. 19 - 21) prin care a solicitat respingerea plângerii petentei cu menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.

In motivare intimatul arată că sub aspectul legalității procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 si art. 17 din OG 2/2001 iar sub aspectul temeiniciei agentul a respectat dispozițiile art. 21 alin.3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea in limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările in care aceasta a fost săvârșită, la modul si mijloacele de savarsire a acesteia, la scopul urmărit precum si la circumstanțele personale ale contravenientului.

Mai arata ca se opun unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 315 alin. 1 C.pr.civ. care potrivit dispozițiilor legale invocate nu pot fi audiate ca martori. De asemenea, a arătat că în cazul constatării accidentelor din care au rezultat doar pagube materiale, agentul constatator nu are la îndemână pentru stabilirea împrejurărilor producerii impactului și implicit a stabilirii vinovăției decât declarațiile părților implicate în evenimentul rutier, regulile de prioritate aplicabile la locul impactului și analiza poziționării avariilor la vehiculele în discuție. Ca urmare, agentul constatator își formează convingerea cu privire la dinamica producerii accidentului si asupra vinovăției unui sau altuia dintre conducătorii auto in momentul in care conducătorii auto exclusiv pe baza elementelor enumerate anterior, in momentul in care conducătorii auto se prezintă la unitatea de politie pentru declararea implicării ., nefiind obligat sa se deplaseze la locul impactului pentru a strânge si alte probe, mijloace de proba sau pentru a identifica martori oculari care sa confirme starea de fapt pe care o va retine in procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției.

În probațiune a depus copii după următoarele înscrisuri: declarațiile conducătorilor auto implicați in eveniment (f. 22-23), raportul agentului constatator (f. 24).

La data de 18.12.2013, intervenientul forțat M. O. a formulat întâmpinare (fil. 32 – 34) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

La data de 08.01.2014, petenta a depus răspuns la întâmpinare (fila 39).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți, proba cu interogatoriul intervenientului forțat M. O. (f. 67 - 69), proba testimonială, sens în care a fost audiată martora G. G. M. (f. 70) și proba cu expertiza tehnică auto fiind efectuat raportul de expertiză de la fil. 91 – 97 din dosar, iar în temeiul art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 a dispus citarea societăților de asigurare și a celuilalt conducător auto implicat în accident.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.10.2013 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ-POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ-N., petenta S. M. C. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 57 alin. 2 și sancționată de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în baza declarațiilor conducătorilor auto și a avariilor, că la 11.10.2013, ora 12:30, petenta a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_ pe . ajungând la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, deși a întâlnit indicatorul rutier „cedează trecerea”, intrând în coliziune cu acesta (f. 10).

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentei, care a semnat procesul verbal, la rubrica obiecțiuni consemnându-se obiecțiunile petentei că nu este de acord cu vinovăția.

Potrivit art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a III-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. De asemenea, art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002 prevede că la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr._ încheiat la data de 14.10.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, contrar susținerilor petentei, procesul-verbal fiind lizibil.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Instanța reține că, starea de fapt a fost consemnată de către agentul constatator cu respectarea dispozițiilor legale și anume în baza declarațiilor conducătorilor auto și a avariilor, descrierea faptei fiind de natură a permite instanței să aprecieze asupra modului de producere a accidentului și a gradului de pericol social.

Astfel, art. 6 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede că „In sensul prezentei ordonanțe de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au următorul înțeles 1. acordare a priorității - obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevră, daca prin acestea ii obliga pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere sa își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori sa oprească

La data de 11.10.2013, în jurul orei 12:30 petenta conducea autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_ pe . însoțită de către martora G. G. M.. Ajungând la sensul giratoriu de pe . pătruns pe . în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenientul M. O., care ieșea din sensul giratoriu spre .>

La reținerea acestei stări de fapt, instanța a avut în vedere procesul-verbal de contravenție întocmit la data de 14.10.2013 pe baza declarațiilor pe proprie răspundere date imediat după accident de către cei doi conducători auto, precum și pe baza avariilor constatate la cele două autovehicule, avariile autoturismului marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, condus de către petentă fiind în partea din lateral stânga față, iar avariile autoturismului condus de către intervenientul M. O. fiind în partea din lateral dreapta spate, reieșind că intervenientul a ieșit primul din sensul giratoriu. De asemenea instanța a reținut concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză conform cărora petenta nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea.

Susținerea petentei constând în aceea că autoturismul condus de către intervenient a circulat pe contrasens, venind din spate și practic depășind-o nu este susținută de nicio probă de la dosar. Martora G. G. M. (f. 70) a declarat că nu a văzut în partea stângă autoturismul condus de intervenient întrucât era atentă la pietonii care traversau pe trecerea de pietoni. Chiar dacă expertul în raportul de expertiză a menționat că o deplasare a autoturismului intervenientului așa cum a precizat petenta este aproape imposibil de efectuat, reieșind astfel că ar fi posibil, din probe nu a reieșit că intervenientul s-a deplasat pe contrasens.

Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză au fost în sensul că accidentul s-a produs datorită faptului că autoturismul petentei nu a respectat semnificația indicatorului rutier și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care se deplasa în sensul giratoriu (f. 95).

Împrejurarea că agentul constatator nu s-a deplasat la locul producerii accidentului împreună cu părțile astfel cum prevede art. 11 alin. 1 din procedura privind soluționarea accidentelor de circulație în urma cărora a rezultat numai avarierea vehiculelor nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal întrucât petenta a avut posibilitatea să conteste în fața instanței modalitatea de producere a accidentului, analiza procesului-verbal privind atât legalitatea, cât și temeinicia acestuia.

Prin prisma celor expuse, instanța consideră că starea de fapt stabilită în actul contestat este temeinică și conformă realității.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-au fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv de 460 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 98 și art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii pentru această contravenție.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S. M. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu intervenienții forțați M. O., S.C. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. și S.C. A. T. S.A. și în consecință va menține procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.10.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S. M. C., cu domiciliul în Cluj - N., .. 2-4, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj și intervenienții forțați M. O., cu domiciliul în Cluj-N., .. 5, jud. Cluj, S.C. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în București, .. 31 - 33, sector 2, S.C. A. T. S.A., cu sediul în București, .. 80 - 84, sector 1 și în consecință:

Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.10.2013 de către organul constatator IPJ Cluj.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 08.07.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

M. C. F. M. M.

Red./dact./MCF/7 ex./07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7132/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA