Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7155/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7155/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 7155/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7155/2015
Ședința camerei de consiliu din 9 iulie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta S.C. O. R. S.A în contradictoriu cu pârâta A. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 03.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect cerere cu valoare redusă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 23.03.2015, reclamanta S.C. O. R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. A., a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 9.537,14 lei, reprezentând 1.927,61 lei - debit principal, 138,54 lei reprezentând penalități de întârziere și 7.470,99 lei – taxa de reziliere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între O. R. S.A. și pârâta A. A. a existat un raport juridic de prestare servicii de comunicații electronice care a fost executat prin prestarea serviciilor în schimbul plății contravalorii lor.
În conformitate cu condițiile generale ale contractului, O. avea obligația de a furniza servicii de telecomunicații iar debitorul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către O. în termen de 14 zile de la data emiterii lor. Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale, O. a emis o . facturi, facturi ce nu au fost achitate însă integral de către debitor. Neplata facturii în termen poate atrage penalități de 0.5% /zi întârziere.
Potrivit aceluiași contract, în cazul în care clientul nu a plătit integral sumele datorate, în cea de-a 25-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, O. R. S.A. este îndreptățită să rezilieze contractul. În situația în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va datora despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 154 alin. 7-8, art. 223 alin. 3, art. 272-art. 273, art. 277, art. 453, art. 662, art. 1025-art. 1032 C.pr.civ., art. 1270 și art. 1516 C.civ., art. 969 și urm., art. 1073 și art. 1084 Vechiul Cod civil.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: somație și dovada comunicării ei (filele 9-12), notificare de plată finală (filele 71-72), fișă client (filele 13-14), contractele de abonament încheiate între O. România SA si pârâta A. A. (filele 53-70), facturile emise (filele 15-52) și termeni și condiții generale. (filele 73-184)
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru (fila 2), în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 OUG nr. 80/2013.
Deși pârâtei i-a fost comunicat formularul de cerere însoțit de înscrisurile depuse de către reclamantă, împreună cu formularul de răspuns, acesta nu și-a exprimat poziția procesuală în raport de acțiunea promovată și nu a completat formularul.
La data de 21.05.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o copie de pe una dintre facturile pentru care s-au calculat penalitățile de întârziere și contractul de abonament pentru numărul_. (filele 201-213)
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
La data de 12.07.2012, S.C. O. R. S.A a încheiat cu pârâta A. A. contractul seria_. (filele 202-208) Obiectul contractului îl reprezintă serviciile din pachetul O.- Delfin 9. În baza acestuia contract, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale, S.C. O. R. S.A. a emis următoarele facturi: factura nr. JAG_/16.12.2013 (filele 20-21) pentru suma de 63,74 lei, scadentă la data de 30.12.2013, factura nr. JAH_/16.01.2014 (filele 30-31) pentru suma de 744,03 lei, scadentă la data de 30.01.2014. Pentru penalitățile aferente contravalorii facturii nr. JAG_/16.12.2013 a fost emisă factura nr. JAH_/16.02.2014 (filele 40-42) pentru suma de 7.50 lei, scadentă la data de 02.03.2014.
La data de 27.10.2013, părțile au perfectat contractul .._, al cărui obiect sunt serviciile din pachetul O.-abonament Pantera 31. Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin acest contract, reclamanta a emis următoarele facturi:factura seria JAG_/16.12.2013 (filele 18-20) pentru suma de 147,34 lei, scadentă la data de 30.12.2013 și factura nr. JAH_/16.01.2014 pentru suma de 184,06 lei (filele 27-29), scadentă la data de 30.01.2014. Pentru penalitățile aferente contravalorii facturii nr. JAG_/16.12.2013 a fost emisă factura nr. JAH_/16.02.2014 pentru suma de 21,25 lei, scadentă la data de 02.03.2014.
Contractul seria_ a fost încheiat între părți la data de 09.12.2013 (filele 59-62). Conform prevederilor contractuale, reclamanta O. R. s-a obligat să presteze serviciile aferente pachetului abonament Pantera 55 iar pârâta A. A. s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii. Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, reclamanta a emis factura nr. JAG_/16.12.2013 pentru suma de 294,11 lei, scadentă la data de 16.12.2013 (filele 15-17) și factura nr. JAH_/16.01.2014 pentru suma de 266,55 lei, scadentă la data de 30.01.2014. (filele 25-26) Pentru penalitățile aferente contravalorii facturii nr. JAG_/16.12.2013 a fost emisă factura nr. JAH_/16.02.2014 pentru suma de 44,10 lei, scadentă la data de 02.03.2014. (filele 36-37)
Părțile au încheiat la data de 14.12.2013 contractul nr._ ce are ca obiect pachetul de servicii aferent abonamentului Pantera 31. (filele 65-69) În baza acestui contract a fost emisă factura nr. JAG_/16.12.2013 pentru suma de 142,71 lei.(filele 23-24), scadentă la data de 16.12.2013 și factura nr. JAH_/16.01.2014 (filele 33-34) pentru suma de 148,87 lei, scadentă la data de 30.01.2014. Reclamanta a emis factura nr. JAH_/16.02.2014 pentru penalitățile aferente contravalorii facturii JAG_/16.02.2013, în cuantum de 21,41 lei, scadentă la data de 02.03.2014.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita în integralitate contravaloarea facturilor menționate în cele ce preced, cumulând un debit de 1.927,61 lei.
În drept, instanța reține că potrivit art. 102 al. 1 Legea 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la momentul încheierii sale, în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa astfel încât raporturile contractuale dintre părți sunt reglementate prin dispozițiile Noului Cod civil.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.927,61 lei reprezentând contravaloare facturi, instanța apreciază că acesta este întemeiat și urmează să îl admită.
Articolul 1350 alin. 1 și 2 N.C.civ. reglementează principiul forței obligatorii a contractului, arătând că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Art. 1516 alin. 2 N.C.civ. consacră dreptul creditorului la executarea integrală, exactă și la timp a obligației, conferindu-i acestuia, în ipoteza în care debitorul nu înțelege să își execute benevol obligațiile contractuale, dreptul de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației.
În materia răspunderii contractuale, referitor la sarcina probei, instanța reține că creditorul trebuie doar să facă proba existenței creanței. De îndată ce a fost făcută această dovadă, neîndeplinirea obligației de către debitor se prezumă, dacă acesta nu face dovada contrară, așa cum prevede art. 1548 N.C.civ..
Așa cum rezultă din prevederile contractului încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice iar pârâta s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii.
Reclamanta a făcut proba existenței obligației pârâtei de a achita suma de 1.927,61 lei, prin contractele încheiate între părți și prin facturile depuse.
De asemenea, creanța este lichidă, câtimea acesteia fiind determinată prin înscrisurile menționate, și exigibilă, astfel cum reiese din mențiunile inserate în cuprinsul facturii precum și în cuprinsul contractului. Obligația de a achita contravaloarea facturilor devine exigibilă în 14 zile de la data emiterii acestora astfel încât facturile emise în data de 16.12.2013 au avut drept ultimă zi de plata dată de 30.12.2013 iar contravaloarea facturilor emise în data de 16.01.2014 se impunea a fi achitată anterior datei de 30.01.2014..
Pentru aceste considerente, constatând că reclamanta a probat că pârâtei îi revine obligația de a achita suma de 1.927,61 lei, reprezentând contravaloare facturi iar pârâta nu a făcut proba executării, instanța urmează să admită primul capăt de cerere și să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.927,61 lei.
În ceea ce privește petitul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale de întârziere, instanța îl apreciază a fi întemeiat și urmează să îl admită.
Pârâta a semnat și clauzele contractuale de bază aferente contractului de prestare servicii. Conform art. 5 din Clauzele contractuale de bază, neplata facturii în termen de 14 zile de la data emiterii facturii atrage aplicarea de penalități clientului, de 0.5%/zi întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la achitarea integrală a sumelor datorate.
Astfel, clauza penală a fost legal asumată de către pârâtă prin semnarea înscrisului intitulat clauze contractuale de bază. Pârâta nu a achitat integral și la termen contravaloarea facturilor emise de către reclamantă în baza contractelor perfectate.
Potrivit art. 1535 al. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență și până la momentul plății.
Conform art. 1538 C.civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.
Având în vedere stabilirea convențională a cuantumului penalităților de întârziere precum și principiul forței obligatorii a contractului, instanța va admite petitul referitor la penalitățile de întârziere și va obliga pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 138,54 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere în cuantum de 0.5%.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7.470,99 lei cu titlu de taxă de reziliere, instanța constată că acesta este nefondat.
Se reține că pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata taxei de reziliere se întemeiază pe clauza conținută de art. 1.16 din Termeni și Condiții Generale. Conform art. 1.16 TCG, contractul poate înceta prin reziliere, la inițiativa O., în cazul în care în cea de-a 25 zi calendaristică de la data emiterii facturii, clientul nu a plătit integral sumele datorate. În acest caz, clientul va datora O. România despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.
În primul rând, instanța reține că înscrisul menționat, respectiv Termeni și Condiții Generale, nu a fost semnat de către pârâtă astfel încât nu se poate concluziona că aceasta și-a însușit prevederile art. 1.16 TCG.
Pe de altă parte, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada notificării clientului privind rezilierea contractului. Chiar dacă în Termeni și Condiții Generale (înscrisul neînsușit de către pârâtă) nu este stabilită obligația furnizorului de a notifica beneficiarul privind încetarea contractului, o astfel de obligație este impusă de art. 1552 din Codul civil. În plus, doar notificarea clientului privind rezoluțiunea unilaterală a contractului ar permite stabilirea momentului încetării contractului. În caz contrar nu se poate stabili dacă contractul a încetat anterior împlinirii perioadei minime contractuale și nici numărul de luni rămase.
Mai mult, Termenii și condițiile generale depuse la dosarul cauzei intră în vigoare în data de 21.11.2013, astfel cum reiese din mențiunea inserată în cuprinsul acesteia. Or, două dintre cele patru contracte perfectate între părți au fost încheiate anterior intrării în vigoare a clauzelor menționate astfel încât nu ar fi fost incidente raporturilor dintre părți chiar dacă s-ar dovedi asumarea lor de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtei la plata taxei de reziliere în cuantum de 7.470,99 lei.
Conform art. 1031 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile efectuate în scop procesual de către reclamantă sunt reprezentate de taxa judiciară de timbru, în cuantum de 200 lei (fila 2). În același context, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.”
Având în vedere caracterul indivizibil al cheltuielilor judiciare suportate de către reclamantă și faptul că taxa de timbru achitată pentru formularea prezentei cereri este una fixă, (valoarea taxei judiciare de timbru ar fi fost aceiași dacă reclamanta ar fi solicitat doar contravaloarea facturilor și a penalităților de întârziere), instanța urmează să oblige pârâta la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, constatând culpa procesuală a pârâtei, acțiunea urmând să fie admisă în întregime, instanța urmează să o oblige la plata în favoarea reclamantei a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în partea cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. O. R. S.A., CUI_, J40/_/1996, cu sediul în București, .. 47-53, Sector 1 și sediul procesual ales în București, .. 10A, Clădirea C3, . în contradictoriu cu pârâta A. A., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 39-43, ..
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.927,61 lei reprezentând contravaloare facturi și a sumei de 138,54 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 7.470,99 lei cu titlu de despăgubiri.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj N..
Pronunțata în ședința publica, azi, 09.07.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
I. V. V. L.-M. M.
Red. I.V.V. 2 ex/09.07.2015
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 7073/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7100/2015.... → |
|---|








