Grăniţuire. Sentința nr. 7073/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7073/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 7073/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 7073/2015

Ședința Publică din 7 iulie 2015

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. M. R.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantii C. C. si C. M., in contradictoriu cu paratii M. V. si M. C., avand ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 30 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 7 iulie 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 18.09.2012, astfel cum a fost modificata la termenele de judecata din data de 06.12.2013 (fl. 50, 53) si din data de 30.06.2015 (fl. 133), sub dosar nr._, reclamantii C. C. V. si C. M., in contradictoriu cu paratii M. V. si M. C., au solicitat pronuntarea unei hotarari, prin care sa se dispuna:

- iesirea din indiviziune cu privire la utilitatile comune celor doua proprietati;

- obligarea paratilor la granituirea proprietatii lor, stabilind hotarul real dintre cele doua proprietati;

- rectificarea suprafetei din CF nr._, nr. topo. 7108/1, din 387 mp in 389 mp, cat este suprafata reala si a suprafetei constructiei in 127,76 mp;

- cu cheltuieli de judecata.

Motivele de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata modificata sunt expuse

pe larg in cuprinsul filelor 3-4 din dosar.

In probatiune, au depus inscrisuri.

Paratii nu au formulat intampinare.

La termenul de judecata din data de 28.02.2014 paratii au inregistrat la dosar o cerere intitulata „precizare de actiune”, recalificata cerere reconventionala (fl. 72), prin care au solicitat rectificarea suprafetei din CF nr._ Cluj-N., nr. topo. 7108/2 din 387 mp in 389 mp, cat este suprafata reala, cat si modificarea suprafetei construite din 51 mp in 82 mp (fl. 68).

S-a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu

expertiza tehnica judiciara, specialitatea topografie, raportul de expertiza intocmit de dl. expert O. V. C. se afla la filele 40-46 din dosar, iar raspunsurile la obiectiuni la filele 61-67, 90-94 din dosar si expertiza tehnica judiciara – constructii civile, raportul de expertiza intocmit de dna. expert M. A. se afla la filele 112-117 din dosar, iar raspunsul la obiectiuni la fila 125 din dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, reclamantii C. C. V. si C. M. detin in proprietate terenul situat administrativ in Mun. Cluj-N., ., in suprafata de 387 mp, inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N., nr. cad. 7108/1, pe care se afla constructia, avand nr. cad. 7108/1-C (fl. 56).

Paratii M. V. si M. C. detin in proprietate un teren invecinat, la aceeasi adresa, avand nr. 108B, in suprafata de 387 mp, inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N., nr. cad. 7108/2, pe care este amplasata constructia cu nr. cad. 7108/2-C (fl. 57).

Conform mentiunilor din extrasele cartilor funciare de la filele 56-57 din dosar imobilele mentionate mai sus au parti indivize comune, constand in racordurile la apa, gaz, canal si curent electric, in cota de 64,83/100 parti - imobilele reclamantilor si 35,17/100 - imobilele paratilor.

Conform planului de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, anexa 3 la raportul de expertiza tehnica judiciara topografica intocmit de dl. expert O. V. C., scara 1:200 (fl. 45) linia de granita dintre terenurile partilor este determinată de punctele 98-16-15.

Reclamantii, prin reprezentant conventional, la termenul de judecata din data de 06.12.2013 au aratat ca nu au obiectiuni la raportul de expertiza intocmit de dl. expert O. V. C. (fl. 50), la termenul de judecata din data de 28.03.2014 paratul M. V. a aratat ca este de acord cu linia de granita stabilita de expert (fl. 72 verso), iar parata M. C. nu a formulat obiectiuni.

Astfel, in temeiul prev. art. 560 C.Civ. 2009, raportat probele administrate in cauza, tinand cont si de vointa partilor, instanta va stabili linia de granita intre terenul proprietatea reclamantilor C. C. V. si C. M. in suprafata de 387 mp, situat administrativ in Mun. Cluj-N., ., inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/1 si terenul invecinat aflat in proprietatea paratilor M. V. si M. C., in suprafata de 387 mp, situat administrativ in Mun. Cluj-N., ., inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/2, conform planului de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, anexa 3 la raportul de expertiza tehnica judiciara topografica efectuat de dl. expert O. V. C., scara 1:200 (fila 45 dosar), respectiv, ca fiind determinată de punctele 98-16-15, gardul urmand a fi edificat intre proprietatile partilor pe limita de granita conform cazului I, pct. 2.1 din raportul de expertiza tehnica judiciara (fila 41 verso dosar), respectiv limita de proprietate se va afla la jumatatea grosimii gardului, potrivit sustinerilor partilor de la termenul de judecata din data de 30.06.2015.

In ceea ce priveste solicitarea de partajare a utilitatilor comune celor doua proprietati, dl. expert O. V. C. a constatat ca retelele electrice si de gaze naturale sunt faptic partajate in teren, fiecare avand traseu distinct (fl. 61-67), conform reprezentarii din cuprinsul planului de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, scara 1:200, anexa 1 la raspunsul 2 la obiectiuni (fl. 93). La fel, dna. expert M. A. a constatat ca retele de apa si canalizare, care deservesc imobilele partilor sunt partajate in teren, traseul acestora fiind prezentat in cuprinsul planului de situatie – retele exterioare de apa, scara 1:200, anexa nr. 1 (fl. 116) la raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de aceasta, respectiv a planului de situatie – retele de canalizare, scara 1:200, anexa nr. 2 (fl. 117) la raportul de expertiza tehnica judiciara (fl. 111-117).

Avand in vedere sustinerile partilor de a se dispune partajul partilor indivize comune imobilelor detinute in proprietate conform situatiei faptice, astfel cum a fost constata de catre dl. expert, raportat la prev. art. 669 C.Civ. instanta apreciaza ca fiind admisibila solicitarea reclamantilor sens in care in temeiul prev. art. 670 C.pr.civ. va dispune sistarea stării de coproprietate existentă cu privire la partile indivize comune aferente imobilelor partilor conform partajului faptic al acestora, dupa cum s-a constatat de catre experti, respectiv retelele electrice si de gaze naturale conform traseelor din planul de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, scara 1:200, anexa 1 la raspunsul 2 la obiectiuni intocmit de dl. expert O. V. C. (fl. 93) si retelele de apa si canalizare conform traseelor din planul de situatie – retele exterioare de apa, scara 1:200, anexa nr. 1 la raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de dna. expert M. A. (fl. 116), respectiv planul de situatie – retele de canalizare, scara 1:200, anexa nr. 2 la raportul de expertiza tehnica judiciara (fl. 117).

In temeiul prev. art. 907, alin. 1 si art. 908, alin. 1, pct. 4 C.Civ. si continutul raportului de expertiza intocmit de dl. expert O. V. C., instanta va dispune rectificarea suprafetei de teren inscrisa in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/1, aflata in proprietatea reclamantilor C. C. V. si C. M. de la 387 mp, la 389 mp si a suprafetei constructiei inscrisa in aceeasi carte funciara sub A1.1, nr. topo. 7108/2-C de la 94 mp la 127,76 mp, conform tabelului de miscare parcelara anexat la suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat de dl. expert O. V. C. (fl. 64-65).

Pentru aceleasi considerente de fapt si de drept va dispune rectificarea suprafetei de teren inscrisa in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/2, aflata in proprietatea paratilor M. V. si M. C. de la 387 mp, la 389 mp conform tabelului de miscare parcelara anexat la suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat de dl. expert O. V. C. (fl 64-65).

In privinta solicitarii paratilor M. V. si M. C. privind rectificarea suprafetei construtiei proprietatea acestora din 51 mp in 82 mp, instanta o va respinge, ca neintemeiata, intrucat suprafata reala a contructiei acestora este de 90,73 mp conform suplimentului la raportul de expertiza intocmit de dl. expert. O. V. C. (fl. 64) si nu de 82 mp, cat s-a solicitat.

Solicitarea reclamantilor privind „radierea cartii funciare colective” (fl. 134) este lipsita de obiect, intrucat Cartea Funciara colectiva nr._ Cluj-N. (fl. 79-81) a fost sistata prin incheierea nr._/2002, sens in care va fi respinsa.

Referitor la petitul reclamantilor privind obligarea paratilor sa mute caminul de canalizare si caminul de apa potabila in interiorul terenului acestora, formulat pentru prima data la termenul de judecata din data de 30.06.2015, netimbrat, la acelasi termen de judecata reprezentanta reclamantilor a mentionat ca nu il mai sustine.

Cu privire la solicitarea reclamantei, formulata la termenul de judecata din data de 30.06.2015 referitoare la edificarea unui gard prin care sa nu se vada intre cele doua curti si suportarea cheltuielilor de edificare de ambele parti (pretentii netimbrate), partile au mentionat (la termenul de judecata) ca se vor intelege pe cale amiabila cu privire la edificarea gardului, cheltuielile urmand a fi suportate impreuna.

In consecinta, vor fi admise in parte atat cererea de chemare in judecata, modificata, cat si cererea reconventionala conform continutului dispozitivului prezentei hotarari.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata pentru promovarea prezentei cereri de chemare in judecata reclamantii au achitat suma de 71 lei contravaloare taxa judiciara de timbru (fl. 21, 77), 2815 lei onorariu expertiza O. V. C. (fl. 28, 49), 750 lei onorariu expert M. A. (fl. 100, 128) si 4300 onorariu de avocat (fl. 131-132). Paratii au achitat 50 lei contravaloare taxa judiciara de timbru (fl. 85) si 750 lei onorariu expert M. A. (fl. 129).

In temeiul prev. art. 274 si art. 275 C.pr.civ., avand in vedere ca la termenul de judecata din data de 05.12.2012 paratii au aratat ca sunt de acord cu iesirea din indiviziune cu privire la utilitati, iar in ceea ce priveste granituirea au mentionat ca nu ocupa decat terenul care le apartine (fl. 26), ca referitor la restul solicitarilor reclamantilor nu se poate retine culpa paratilor, este neintemaita solicitarea reclamantilor privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata, sens in care va fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata si modificata de reclamantii C. C. V. si C. M., ambii cu domiciliul in Mun. Cluj-N., ., ., in contradictoriu cu paratii M. V. si M. C., ambii cu domiciliul in Mun. Cluj-N., ., ..

Admite in parte cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti reconventional M. V. si M. C., in contradictoriu cu reclamantii-parati reconventional C. C. V. si C. M..

Stabileste linia de granita intre terenul proprietatea reclamantilor C. C. V. si C. M. in suprafata de 387 mp, situat administrativ in Mun. Cluj-N., ., inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/1 si terenul invecinat aflat in proprietatea paratilor M. V. si M. C., in suprafata de 387 mp, situat administrativ in Mun. Cluj-N., ., inscris in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/2, conform planului de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, anexa 3 la raportul de expertiza tehnica judiciara topografica efectuat de dl. expert O. V. C., scara 1:200 (fila 45 dosar), respectiv, ca fiind determinată de punctele 98-16-15, gardul urmand a fi edificat intre proprietatile partilor pe limita de granita conform cazului I, pct. 2.1 din raportul de expertiza tehnica judiciara (fila 41 verso dosar), respectiv limita de proprietate se va afla la jumatatea grosimii gardului.

Dispune sistarea stării de coproprietate existentă cu privire la partile indivize comune aferente imobilelor partilor conform partajului faptic al acestora, respectiv retelele electrice si de gaze naturale conform traseelor din planul de amplasament si delimitare a imobilelor procesuale, scara 1:200, anexa 1 la raspunsul 2 la obiectiuni intocmit de dl. expert O. V. C. (fila 93 dosar) si retelele de apa si canalizare conform traseelor din planul de situatie – retele exterioare de apa, scara 1:200, anexa nr. 1 la raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de dna. expert M. A. (fila 116 dosar).

Dispune rectificarea suprafetei de teren inscrisa in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/1, aflata in proprietatea reclamantilor C. C. V. si C. M. de la 387 mp, la 389 mp si a suprafetei constructiei inscrisa in aceeasi carte funciara sub A1.1, nr. topo. 7108/2-C de la 94 mp la 127,76 mp, conform tabelului de miscare parcelara anexat la suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat de dl. expert O. V. C. (filele 64-65 dosar).

Dispune rectificarea suprafetei de teren inscrisa in Cartea Funciara nr._ Cluj-N. (provenita din conversia de pe hartie a CF nr._), sub A1, nr. topo. 7108/2, aflata in proprietatea paratilor M. V. si M. C. de la 387 mp, la 389 mp conform tabelului de miscare parcelara anexat la suplimentul la raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat de dl. expert O. V. C. (filele 64-65 dosar).

Respinge, ca neintemeiata, solicitarea paratilor M. V. si M. C. privind rectificarea suprafetei construtiei proprietatea acestora din 51 mp in 82 mp.

Respinge in rest pretentiile reclamantilor C. C. V. si C. M..

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 iulie 2015,

JUDECATOR,GREFIER,

I.-M. R. O. C. E.

Red. Dact. - I.M.R. / 31.08.2015 / 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 7073/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA