Plângere contravenţională. Sentința nr. 7226/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7226/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 7226/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7226/2015
Ședința publică de la 10.07.2015
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul N. A. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE CLUJ-POLITIA MUNICIPIULUI CLUJ-N. - BIROUL POLITEI RUTIERE CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 03.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 10.07.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin plângerea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 27.03.2015 sub nr._, petentul N. A. Ș., CNP_, cu dom. în Cluj N., .. 194, ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, să dispună anularea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 19.03.2015 de către intimat, având drept consecință exonerarea sa de la plata amenzii în sumă de 390 lei, respectiv anularea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
În motivarea cererii sale, petentul a indicat, cu titlu preliminar, contextul în care a fost sancționat contravențional, însă a relevat, în esență, cǎ situația de fapt a fost greșit reținută, trecerea pentru pietoni fiind depășită înainte de a se declanșa culoarea verde a semaforului pentru pietoni, iar agentul de poliție se afla la distanță mare față de locul în discuție, astfel că nu a putut observa cele petrecute, oricum neexistând persoane ce s-ar fi angajat în traversare. Pe de altă parte, s-a apreciat că trebuie să fie avută în vedere prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind intimatului, iar referitor la sancțiunea aplicată, s-a învederat că, raportat la prevederile art. 7 și 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, este justificată stabilirea avertismentului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 31 și urm., ale art. 5 lit. a), 38 pct. 3, 19 alin. (3), 7 și 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, respectiv dispozițiile art. 192 și 194 din C. proc. civ.
În probațiune, s-au atașat înscrisuri ( f. 5 - 7 ), solicitându-se, totodată, administrarea probei testimoniale constând în audierea martorului L. V., respectiv depunerea de către intimat a înregistrării video.
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 4 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 28.04.2015 întâmpinare ( f. 18 - 19 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ actul încheiat respectă condițiile impuse de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar în privința sancțiunii aplicate, s-a considerat că s-a realizat o justă individualizare a acesteia de către agentul constatator. Relativ la temeinicia procesului verbal întocmit, s-a reliefat că fapta a fost percepută nemijlocit de agentul instrumentator, iar actul încheiat de acesta se bucurǎ de prezumția de legalitate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, 249, 223 alin. (3) și 315 alin. (1) din C. proc. civ., prevederile O. G. nr. 2/2001 și ale O. U. G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a anexat istoricul contravențional al petentului ( f. 19 ) și raportul agentului constatator ( f. 20 ).
Petentul a depus la 12.05.2015 răspuns la întâmpinare ( f. 25 - 26 ), prin care a relevat că istoricul contravențional a fost reținut greșit, raportat la fapta consemnată în procesul verbal, iar în ce privește sarcina probei, s-a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 6 din CEDO, fiind necesar a fi avută în vedere și jurisprudența în materie a Curții Constituționale, or intimatul nu a propus nicio probă și nici măcar nu a efectuat demersuri pentru conservarea înregistrărilor video surprinse de camerele din zonă.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv proba testimonială constând în ascultarea martorului L. V., declarația dată fiind consemnată în scris și atașată dosarului cauzei, după semnare ( f. 34 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Așa cum se poate observa din cuprinsul procesului . nr._, încheiat la data de 19.03.2015 de cǎtre intimat ( f. 5 ), petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia împrejurarea că, la data de 19.03.2015, în Cluj N., a condus auto Dacia_ pe . la intersecția cu Piața Unirii, a efectuat viraj la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii, pe sensul său de circulație.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, trebuie relevat că, potrivit art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, constituie contravenție sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni și aplicarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Din această perspectivă, este de reținut că petentul a contestat împrejurarea că s-ar face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de constatare și sancționare contravențională, precizând că, în momentul în care a tranzitat trecerea pentru pietoni, în contextul efectuării virajului dreapta de pe . Piața Unirii, semaforul adresat acestora nu indica culoarea verde și, totodată, că nu se afla vreo persoană angajată în traversare, în cuprinsul procesului vrebal contestat, la rubrica destinată mențiunilor contravenientului, fiind consemnată precizarea în sensul că acesta a trecut pe culoarea verde, iar pietonii nu erau porniți în momentul tranzitării trecerii ( f. 5 ). Pe de altă parte, trebuie reținut că, odată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, instanței îi revine obligația de a verifica, în baza mijloacelor de probă administrate nemijlocit în fața sa și potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, inclusiv temeinicia procesului verbal, fiind ținută a examina măsura în care starea de fapt reținută prin actul de constatare corespunde celei reale. În ce privește prezentul litigiu contravențional, instanța reține că, din cuprinsul declarației martorului L. V., a reieșit aspectul că, pe de o parte, la momentul în care autoturismul condus de petent se deplasa dinspre . Piața Unirii, în condițiile efectuării virajului dreapta, semaforul indica culoarea roșie pentru pietoni și, pe de altă parte, că în câmpul său vizual nicio persoană nu se afla angajată în traversare ( f. 34 ), așa încât, ținând seama de elementele relatate de martorul ascultat, se impune concluzia în sensul că situația de fapt reținută prin procesul verbal contestat nu corespunde celei reale.
În același context, se impune a sublinia că, deși există unele dubii raportat la împrejurarea dacă agentul de poliție a putut percepe, într-adevăr, pretinsa faptă, dat fiind că, așa cum a rezultat din declarația martorului audiat, acesta a oprit vehiculul condus de petent la aproximativ 150 m, în circumstanțele în care era angajat într-o convorbire cu o altă persoană ( f. 34 ), totuși, aceasta nu presupune că desfășurarea evenimentului nu a putut fi sesizată nemijlocit de către agentul de poliție care a dresat procesul verbal, esențial rămânând însă aspectul că, în realitate, situația consemnată în actul de constatare nu corespunde celei reale.
În consecință, față de argumentele expuse anterior, cum nu există o faptă calificată de legiuitor drept contravenție care să poată fi reproșată petentului, instanța apreciază că actul de constatare și sancționare contravențională este netemeinic și, prin urmare, va dispune anularea sa, considerând că în cauza de față lipsește chiar temeiul angajării răspunderii contravenționale a petentului.
Așadar, ținând seama de ansamblul aspectelor reliefate în cele de mai sus, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulatǎ urmeazǎ a fi admisă, iar procesul verbal contestat va fi anulat, corelativ cu exonerarea petentului de la plata amenzii în sumă de 390 lei, stabilită prin actul de constatare și sancționare contravențională, respectiv cu înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, în absența faptei ilicite neputându-se antrena răspunderea petentului și nici aplica vreo sancțiune contravențională, principală sau complementară.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, sens în care, luând în considerare poziția petentului, exprimată cu ocazia dezbaterilor și având în vedere împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, după cum rezultă din textul legal anterior redat, instanța urmează a lua act că petentul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petentul N. A. Ș., CNP_, cu dom. în Cluj N., .. 194, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
Anuleazǎ procesul verbal . nr._, încheiat la data de 19.03.2015 de către intimat.
Exonereazǎ petentul de la plata amenzii în sumǎ de 390 lei, stabilitǎ în sarcina sa prin actul contestat și înlătură sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Ia act cǎ petentul nu a solicitat cheltuieli de judecatǎ.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
13.07.2015 - 4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7216/2015. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 7286/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








