Plângere contravenţională. Sentința nr. 7668/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7668/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 2070/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7668/2015

Ședința Publică din 30.07.2015

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. - C. V. C.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul R. Z. T., în contradictoriu cu intimatul S. C. CALATORI SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.06.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. sub nr._ petentul R. Z. T. (prin mama sa, R. E.), in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C., a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.05.2014, solicitând instanței anularea procesului verbal . nr._ din data de 12.05.2014.

În motivare a arătat că petentul suferă de schizofrenie paranoidă și la momentul controlului era foarte agitat.

În probațiune, la dosar s-au depus: titlu executoriu (f. 2), scrisori medicale (f. 3-4), certificat de încadrare în grad de handicap (f. 5), CI petent (f. 6).

În conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013 petentul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

Legal citat, intimatul M. C. N. a depus întâmpinare prin care a arătat că nu M. C. N. a întocmit procesul verbal de contravenție, prin urmare nu are calitate procesuală pasivă. Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. C. N. la termenul din data de 18.06.2015.

În probațiune, la dosar s-au depus: somație (f. 20, 23), adresa de înnaintare (f. 21), procesul verbal de contravenție (f. 22).

Intimatul S. C. CALATORI SA a formulat întâmpinare prin care a arătat că în măsura în care petentul face dovada faptului că este bolnav psihic, nu se opune solicitării petentului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile OG 2/2001.

În probațiune, la dosar s-au mai depus: decizie de pensionare (f. 39).

Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.05.2014 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de 2 pct. 7 din HG nr. 203/1994. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în ziua de 12.05.2014, a călătorit fără bilet pe ruta C. N.-Câmpia Turzii.

În drept, potrivit art. 11 al. 1 din OG nr. 2/2001, Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul (...)iresponsabilității (...).

În speță, instanța reține că, din actele depuse la dosar rezultă că la data săvârșirii faptei petentul suferea de schizofrenie paranoidă, fiind încadrat în grad de handicap accentual, nerevizuibil.

Prin urmare, fapta petentului nu constituie contravenție, întrucât la momentul săvârșirii acesteia petentul era iresponsabil, iar faptei îi lipsește cacterul imputabil.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal de contravenției atacat.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. Z. T.,domiciliat în contradictoriu cu intimatul S. C. CALATORI SA, cu sediul în C. N., Piața Gării, nr. 5-7, jud. C..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de către intimat la data de 12.05.2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C. N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.07.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./31.07.2015

Dosar nr._

HOT.

30.07.2015

Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. Z. T. în contradictoriu cu intimatul S. C. CALATORI SA.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de către intimat la data de 12.05.2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C. N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.07.2015.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7668/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA