Plângere contravenţională. Sentința nr. 8341/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8341/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 24689/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.8341/2015
Ședința publică din data de 18.09.2015
Instanța constituită din:
Judecător: L. E. M.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent T. D. S. și pe intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ – SERVICIUL ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ, având ca obiect plângere contravențională.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 18.09.2015.
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 10.11.2014 pe rolul Judecătoriei C.-N. sub număr unic de dosar_ petentul T. D. S. a solicitat în principal anularea procesului verbal . nr._/02.10.2014 iar în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că procesul verbal este netemeinic și nelegal, fiind întocmit de agentul constatator fără a respecta prevederile legale și cu crea-credință pe baza unei stări de fapt care nu corespunde realității.
Petentul a arătat că nu au fost respectate disp. art. 19 OG 2/2001 privitoare la indicarea martorului asistent, au fost încălcate prevederile art. 16.al. 1 din OG 2/2001, privitoare la descrierea faptei contravenționale cu indicarea locului și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, apreciindu-se că nu se poate verifica îndeplinirea condiției de ,,loc public,, . Au fost încălcate prevederile art. 16 al. 7 OG 2/2001 privitoare la dreptul de a face obiecțiuni, precum și disp. art. 27 OG 2/2001 .
Situația de fapt reținută în procesul verbal atacat nu corespunde realității.
Petentul a arătat că agentul constatator care a întocmit procesul verbal, în mod nelegal a dispus sancționarea sa. A arătat că este administrator și asociat al .,, și deține un spațiu comercial în P-ța M. Viteazul nr. 17, zonă în care s-a dispus sancționarea sa pentru o faptă comisă la data de 01.10.2014. Având în vedere activitatea comercială, deține și un loc în parcarea cu plată amenajată de primărie.
Cu aproximativ o lună de zile înainte de sancționarea sa, petentul împreună cu soția au fost practic ,,hărțuiți,, de către agenții poliției comunitare și luați periodic la întrebări, aducându-li-se acuze pentru faptul că se ține mașina proprietatea firmei marcată cu spoturi publicitare în parcare. După discuțiile cu aceștia și după arătarea dovezilor de plată pentru acel loc de parcare aceste insistențe au încetat o perioadă până în data de 01.10.2014, moment în care s-a dispus luarea unor măsuri abuzive în ceea ce îl privește pe petent, fiindu-i întocmită o notă de constatare pentru ,,oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor/autovehiculelor pe trotuar, faptă sancționată cu amenda de la 200-400 lei,, întocmită de agentul constatator Bnaga E. cât și procesul verbal atacat în prezenta speță.
Cu privire la emiterea notei de constatare, petentul a arătat că mașina se afla în staționare pentru câteva minute având în vedere că locul de parcare deținut era ocupat de o terță mașină. În acel moment, în care s-a emis respectiva notă de constatare în mod abuziv,, a avut loc o discuție în contradictoriu referitoare la nelegalitatea emiterii acelui înscris., fără însă a fi adresate de către petent cuvinte jignitoare sau amenințări cu acte de violență. Singurele cuvinte ,,mai dure,, au fost acelea prin care petentul și-a exprimat supărarea în mod civilizat pentru luarea unei astfel de măsuri abuzive de amendare, spunându-le că ,,voi rezolva această situație intervenită prin intermediul instanței de judecată și ulterior mă voi îndrepta împotriva lor pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu,,. Acestea au fost cele mai dure cuvinte folosite de petent.
Un alt mare semn de întrebare cu privire la veridicitatea celor reținute în sarcina sa este legat de data întocmirii procesului verbal și intervalul orar, reținute în cuprinsul acestuia. În ceea ce privește data, se poate observa că fapta imputată a fost ,,comisă,, în data de 01.10.2014 iar procesul verbal a fost întocmit în ziua următoare, în lipsa sa. Ori, avându-se în vedere acest lucru și natura unei astfel de contravenții prin care se presupune că se lezează onoarea și demnitatea unei persoane, în care pericolul social pe care îl reprezintă este unul de moment, este greu de crezut că în cazul în care s-ar fi comis o astfel de faptă nu s-ar fi luat măsuri de sancționare în acel moment.
În al doilea rând, în ce privește intervalul orar reținut, în jurul orei 13 și 40 min, un dubiu absolut care duce la răsturnarea prezumției de veridicitate este acela al neconcordanței între ora comiterii contravenției reținută în procesul verbal și ora reținută în nota de constatare menționată anterior și care are o mare importanță în prezenta speță deoarece ambele acte au fost emise de către agenții constatatori implicați concomitent, mai exact unul după altul, la un interval relativ scurt de timp. Ori, în mod concret, în procesul verbal atacat s-a reținut ca și oră a comiterii contravenției ora 13.40 iar nota de constatare a fost întocmită la orele 10.40, fapt ce conduce în mod automat la ideea netemeiniciei și nelegalității întocmirii actului sancționator atacat.
A fost invocat art. 6 CEDO, jurisprudența CEDO și în mod expres cauza A. c. României.
În drept au fost invocate prev. Lg. 61/1991,, OG 2/2001, OUG 195/2002, art. 6 CEDO, art. 194 NCPC, art. 451 NCPC.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform disp. art. 19 din OUG 80/2013 (f. 6).
La plângere au fost atașate înscrisuri (f. 8-9).
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 14-18) prin care a solicitat respingerea plângerii. S-a arătat că motivele invocate de petent sunt nefondate, petentul a încălcat disp. art. 3 pct. 1 din Lg. 61/1991 rep., legea având ca scop garantarea siguranței publice, apărarea ordinii și prevenirea faptelor ilicite, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor li libertăților altora.
Petentul nu a fost de față la momentul încheierii procesului verbal, astfel că nu avea cum să i se aducă la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni. S-a menționat că procesul verbal a fost încheiat ,,în lipsă,, și s-a reținut prezența unui martor asistent.
Jurisprudența CEDO nu poate fi interpretată în sensul înlăturării prezumției relative de legalitate și temeinicie a procesului verbal iar în prezenta cauză petentul nu a răsturnat această prezumție.
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri ( f. 19-22) .
În probațiune, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, declarația martorei H. I. (f. 34-35), audiată nemijlocit de către instanță, fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.10.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 900 lei și pentru fapta contravențională prev și sancționată e de art. art. 2 pct. 1 și art. 3 al. 1 lit. b Lg. 61/1991 rep, constând în aceea că, la data de 01.10.2014, ora 13.40, în Piața M. V. nr. 1 petentul ,,a adresat expresii jignitoare și vulgare… și totodată a amenințat cu acte de violență agenții poliției locale aflați la fața locului, tulburând prin aceasta ordinea și liniștea publică, provocând indignarea cetățenilor care au tranzitat zona și lezând demnitatea și onoarea organelor de control M. S. și B. E. și a instituției din care fac parte,,.
În termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 petentul a formulat plângere contravențională solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.
Procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, ca act de constatare a contravenției, este un act oficial, autentic și cu forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia.
Ca orice act autentic, procesul verbal de contravenție trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, acestea fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 16-19 OUG 2/2001.
Procedând, față de dispozițiile art. 17 OUG 2/2001 teza finală, la analiza acestor condiții, instanța constată că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de formă, nelipsind nici una dintre mențiunile care, potrivit art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001 ar atrage nulitatea absolută a acestuia.
În ceea ce privește pretinsa încălcarea a prevederilor art. 16.al. 1 din OG 2/2001, privitoare la descrierea faptei contravenționale cu indicarea locului și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, în sensul aprecierii că nu se poate verifica îndeplinirea condiției de ,,loc public,, instanța apreciază că fapta reținută ca și contravenție în sarcina petentului a fost descrisă cu respectarea exigențelor art. 16 al. 1 OG 2/2001.
În ceea ce privește celelalte motive, reține că, potrivit disp. art. 16 OG 2/2001, (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea….(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Potrivit disp. art. 17 OG 2/2001, ,,Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din coroborarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 OG 2/2001, rezultă faptul că mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal sunt cele prevăzute în mod expres în cuprinsul dispozițiilor art. 17: lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. per a contrario, lipsa altor mențiuni poate atrage nulitatea relativă a procesului verbal iar, potrivit regimului juridic al nulității relative, aceasta este condiționată de o vătămare produsă. Or, în speță, petentul nu a indicat în concret ce vătămare i-a fost produsă prin pretinsa nerespectare a disp. art. 19 OG 2/2001 și art. 16 al. 7 OG 2/2001, aspecte care, în opinia petentului, ar atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește invocarea disp. art. 27 OG 2/2001, reține sub aspectul modalității de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, ca prin Decizia ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată. Astfel, prin Decizia sus-menționată, ICCJ a admis recursul în interesul legii și a statuat următoarele: “ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Față de decizia RIL sus-menționată, instanța constată că procesul verbal a fost comunicat petentului prin afișare, conform procesului verbal de la f. 22 însă ulterior încercării de comunicare prin poștă, conform dovezilor de la f. 20-21, astfel încât comunicarea procesului verbal a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară.
Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului – OG 2/2001 - texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Legislația contravențională română instituie prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar aceasta nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Sub acest aspect, în cauza Bosoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Takti Aktiebolag și Vulig contra Suediei.
În sistemul de drept român persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG 2/2001, proces în cadrul căruia poate utiliza orice mijloc de probă ( în limita celor prevăzute pentru procedura reglementată) și poate invoca orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.
Ori, în speță, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, a invocat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care le-a apreciat întemeiate, a beneficiat de dreptul efectiv de a propune și administra probe.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, reține următoarele:
Potrivit art. 1, teza II din OUG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002, constituie contravenție “ fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege, ordonanță….,, iar caracterul contravențional al faptei este înlăturat, potrivit dispozițiilor art.11 din acela;i act normativ, în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.
În apărare, petentul nu a invocat nicio cauză care, față de dispozițiile art. 11 OUG 2/2001 ar putea înlătura caracterul contravențional al faptei.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În speță, petentul ,în apărare, a solicitat administrarea probei testimoniale, probă care a fost administrată.
Martora H., audiată în mod nemijlocit de către instanță a declarat că nu l-a auzit pe petent ,,în toamna anului trecut,, să adrezeze injurii agenților constatatori, acesta le-a adresat doar întrebarea ,,de ce nu amendează persoana care i-a blocat parcarea,,. A arătat martora că petentul nu a fost agresiv în exprimare cu poliția locală, fiind revoltat doar de ceea ce se întâmplă. Totodată, martora a declarat că nu a auzit toată discuția.
Față de considerentele reținute, instanța constată că starea de fapt și de drept, astfel cum a fost reținută în cuprinsul procesului verbal nu este confirmată potrivit probelor administrate și nu rezultă fără echivoc faptul că petentul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa. Astfel, chiar dacă martora nu a indicat cu exactitate data incidentului, din coroborarea acestei declarații cu adresa nr._/488/25.05.2015 emisă de Biroul Juridic al Mun C.-N., conform căreia petentul nu a mai fost sancționat contravențional pentru același gen de fapte, rezultă că declarația martorei nu putea viza decât incidentul care a dus la sancționarea contravențională a petentului în speță. În ceea ce privește împrejurarea că martora nu a auzit toată discuția, instanța apreciază că declarația acesteia este suficientă pentru a induce un dubiu cu privire la veridicitatea celor reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției.
Față de considerentele expuse, raportat la textele legale menționate, instanța reține în cauză aplicare principiului ,,in dubio pro reo,, motiv pentru care va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de jduecată, reține următoarele:
Potrivit disp. art. 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 451 NCPC, cheltuielile de judecată constau și în onorariile avocaților.
În speță, s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și taxă de timbru, în cuantum de 20 lei.
Potrivit alin. 2 al aceluiași text legal, instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.
Instanța apreciază că cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial suportate de partea care pierde procesul trebuie să fie echitabile, juste și raționale și să asigure acoperirea unui onorariu just iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților, susceptibile de a fi o cauză de ruinare a unei părți și îmbogățire a alteia.
Chitanța privind plata onorariului avocațial depusă este în cuantum de 700 lei iar instanța va aprecia onorariul raportat la obiectul cauzei.
Prin compararea cheltuielilor de judecată și prin raportarea acestora la obiectul cauzei deduse judecății nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între părți, fiind de notorietate că obligația părții care pierde procesul nu se confundă cu obligația clientului de achitare a onorariului avocatului său.
Instanța apreciază că onorariul este disproporționat, raportat la complexitatea cauzei . munca îndeplinită de avocat trebuie prețuită, dar instanța este ținută să reacționeze și din oficiu, potrivit legii, în determinarea reparabilului atunci când are o hotărâre în privința acordării cheltuielilor ce includ onorarii de avocat.
În consecință, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte iar intimatul va fi obligat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către petent, din care 20 lei taxă de timbru și 500 lei onorariu parțial de avocat, respingând restul pretențiilor, instanța apreciind că un onorariu avocațial în această limită, față de considerentele expuse anterior, este echitabil, just și rațional și nu este disproporționat față de previziunile firești ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul T. D. S., CNP _ cu domiciliul în C.-N., ., .,, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ – SERVICIUL ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ cu sediul în C.-N., .-3, jud. C. și, în consecință:
Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.10.2014.
Admite în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și, în consecință, obligă intimatul la plata sumei de 520 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L.-E. M. C. M.
Red./dact LEM/5 ex/24.09.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8132/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7716/2015. Judecătoria... → |
|---|
