Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7716/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7716/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 33427/211/2010

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILĂ NR. 7716/2015

Ședința publică din 05 august 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

Pe rol este pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantii L. M. G. si L. E. in contradictoriu cu parata ., avand ca obiect rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare si repunerea partilor in situatia anterioara.

La apelul nominal se constata lipsa reprezentanților părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta constata ca prezenta cauza a fost suspendata la termenul de judecata din data de 24 iunie 2011, în baza disp. art.36 din legea nr.85/2006. Instanța constată că de la acel moment a trecut o perioada mai mare de un an, dosarul ramanand in nelucrare.

F. de aceste considerente, instanta invoca din oficiu exceptia perimarii.

In baza art. 150 si art. 248 C.pr.civ., instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in pronuntare.

INSTANTA

Deliberand, retine ca prin actiunea civila inregistrata in data de 19 octombrie 2010 reclamantii L. M. G. si L. E., in contradictoriu cu parata . au solicitat a se dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat in data de 07.08.2009, repunerea partilor in situatia anterioara in sensul obligarii paratei sa restituie suma de 14.300 euro si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii de chemare in judecata se arata ca reclamantii au achitat suma totala de_ euro in vederea achizitionarii unui apartament ce urma sa le fie predat in data de 31.12.2009. Constructoriu nu si-a indeplinit obligatia de predare a imobilului, astfel incat a fost inregistrata prezenta cerere de chemare in judecata.

In data de 10 februarie 2011 parata a inregistrat la dosar o cerere de suspendare a cauzei aratand ca impotriva socetatii a fost demarata procedura de insolventa.

Reclamantii, prin reprezentant, au fost de acord cu cererea formulata, iar, la termenul de judecata din 24 iunie 2011 instanta a dispus suspendarea dosarului, in conformitate cu dispozitiile art.36 din Legea nr.85/2006.

Din cercetarile efectuate de grefier sef arhivar reiese ca procedura de insolventa a fost finalizata, . fiind radiata in data de 30 iunie 2014. Ulterior acestei date niciuna dintre parti nu a solicitat repunerea pe rol a prezentului dosar.

Potrivit art.248 alin.1 Cod proc.civila orice cerere de chemare in judecata se perima de drept daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an.

In cazul de fata de la data radierii societatii debitoare si pana in prezent a trecut mai mult de un an, astfel incat instanta va admite exceptia perimarii invocata din oficiu si va constata perimata cererea de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia perimarii.

Constata perimata actiunea civila formulata de reclamantii L. M. G. si L. E., cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., ..1, ..Cluj, la C..Av.Csalai B. C. in contradictoriu cu parata ., cu ultimul sediu in Cluj-N., ., ., citata si prin afisare la usa instantei, avand ca obiect rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare si repunerea partilor in situatia anterioara.

Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica din 5 august 2015.

JUDECATOR GREFIER

A. N. C.-M. D.

RED./DACT.-A.N/A.N

05.08.2015- 2 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7716/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA