Plângere contravenţională. Sentința nr. 8658/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8658/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 8658/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8658/2015

Ședința publica din 28.09.2015

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: P. VICTORIȚA P.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privind completarea de dispozitiv privind sentinta civila nr. 6203/18.06.2015 pronuntata in dosarul civil nr._, avand ca obiect plangere contraventionala inaintata de petenta F. A. R., in contradictoriu cu intimata C. – C..

Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publica din 24.09.2015, conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare.

JUDECĂTORIA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la data de 22.07.2015 petenta F. A. R. a solicitat completarea Sentinței civile nr. 6203/18.06.2015 în sensul de a se pronunța instanța și asupra cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, arătând că s-a depus odată cu plângerea contravențională și chitanța privind cuantumul cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin plângerea contravențională ce face obiectul dos. nr._, petenta a solicitat și cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, f 1, anexând la fila 5 dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, respectiv la fila 10 chitanța nr. 306 din data de 26.02.2015 reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 150 lei.

Prin ..06.2015, f. 34-35 instanța a admis plângerea formulată, a dispus anularea procesului verbal, fără a se pronunța însă asupra cheltuielilor de judecată.

Conform art 444 NCPC „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu (…) se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri”, iar la alin. 3 se prevede că „ dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor cu privire la drepturile lor.”

Instanța constată că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie petitului privind admiterea plângerii contravenționale formulate în cauză, cerere care însă nu a fost soluționată de instanță.

Hotărârea civilă a fost comunicată petentei la data de 22.07.2015, f. 39, prin urmare prezenta cerere de completare a sentinței civile a fost formulată în termenul legal.

În baza art. 453, „ partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”, având în vedere că intimata C. – C. este în culpă procesuală, instanța va admite cererea de completare a Sentinței civile nr. 6203/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos.civ.nr._ și va obliga intimata C. – C. la plata către petenta F. A. R. a sumei de 170 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă de timbru și onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de completare a Sentinței civile nr. 6203/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos.civ.nr._, cerere formulată de petenta F. A. R..

Dispune completarea Sentinței civile nr. 6203/18.06.2015 în sensul că obligă intimata C. – C. la plata către petenta F. A. R. a sumei de 170 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

P. Victorița P. A. M.

Red. Dact. PVP/27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8658/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA