Plângere contravenţională. Sentința nr. 8648/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8648/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 8648/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 8648/2015
Ședința publică de la 25.09.2015
Completul constituit din
JUDECĂTOR: C.-S. N.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul T. V. R. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BRASOV, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publica, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N., excepție invocată de intimat prin întâmpinare, instanța rămâne în pronunțare pe excepția astfel invocată.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze civile,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2015, sub nr. de mai sus, petentul T. V. R. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 09.07.2015 de către IPJ B..
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, f. 5, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de IPJ B., f. 14, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
Analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-N., invocată de intimat prin întâmpinare, reține că din cuprinsul procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.07.2015 de către IPJ B., reiese că locul săvârșirii presupusei contravenției este raza localității S., localitate ce potrivit H.G. nr.337/1993 modif. pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se găsește în circumscripția Judecătoriei B..
Conform art. 32 din O.G.nr. 2/2001 rep., plângerea contravențională se soluționează de instanța în a cărei rază teritorială a fost comisă fapta.
În speță, localitatea în care a fost comisă contravenția reținută în sarcina petentului se află în raza teritorială a Judecătoriei B., motiv pentru care în baza 130 alin. 3 NCPC și art. 132 NCPC raportat la art.32 din O.G.nr.2/2001 rep. instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-N. și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul T. V. R. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 09.07.2015 de către IPJ B. de în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., privind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. V. R., cu domiciliul în loc. Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în mun. B., .. 28, jud. B., invocată de intimat prin întâmpinare, și în consecință:
Declină competența de judecare a plângerii contravenționale având ca obiect procesul verbal . nr._ încheiat la data de 09.07.2015 de către IPJ B., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C.-S. N. A. M. M.
Red./dact./CSN/2 ex/25.09.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8682/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8697/2015.... → |
|---|








