Plângere contravenţională. Sentința nr. 8950/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8950/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 13563/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.8950/2015
Ședința publică din data de 02.10.2015
Instanța constituită din:
Judecător: L. E. M.
Grefier: C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. G. și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă petentul, care se identifică cu cartea de identitate, . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul articolului 131 și 132 alineatul 1 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă constată că este competentă general și material să judece prezenta cauză, raportat la disp. 101 din O.G.15/2002.
Procedând, în conformitate cu disp. art. 34 din OG 2/2001 la verificarea termenului în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din același act normativ.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin.1 C.pr.civ., apreciază că in prezenta cauză cercetarea judecătorească poate fi efectuată într-o perioadă de două luni.
Având cuvântul asupra cererilor în probațiune, petentul declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
În temeiul art.254 alin.1, art. 255, art. 250 și art.265 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art.244 C.pr.civ., constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond petentului, în conformitate cu disp. art.394 C.pr.civ., având în vedere împrejurarea că intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal contestat.
Instanța reține cauza în pronunțarea hotărârii.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 15.07.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. unic de dosar_, petentul T. G. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției R 15 nr._/29.06.2015.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că la data de 01.09.2014 a vândut autoturismul u nr de înmatriculare_ către numitul Stancsuy Janos, astfel încât nu a condus acest autoturism la data constatării contravenției iar autoturismul nu îi aparține.
În drept, plângerea nu a fost întemeiată.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013.
La cerere petentul a atașat înscrisuri (f. 2-7).
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 12-14) prin care a solicitat respingerea plângerii, apreciind că procesul verbal este legal și temeinic. În esență, a arătat că înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate iar formalitățile prevăzute de disp. OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic față de terți, el producând efecte doar între părțile contractante nu și față de terți.
Contractul de vânzare-cumpărare nu este suficient pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Au fost invocate disp. art. 11 OUG 195/2002 raportat la Ordinul 1501/2006.
În probațiune a depus planșa foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, dovada comunicării procesului verbal (f. 15-18).
În drept au fost invocate prev. OG 2/2001, OG 15/2002, L.455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010 modificat și completat.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/29.06.2015, petentul a fost sancționat cu amendă pentru fapta contravențională constând în aceea că la data de 16.01.2015 autoturismul cu nr de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă valabilă pe A 3 km 51+170 m G., jud. Cluj .
În termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 petentul a formulat plângere contravențională solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.
Procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, ca act de constatare a contravenției, este un act oficial, autentic și cu forță probantă în ceea ce privește existența faptei contravenționale și a împrejurărilor săvârșirii acesteia.
Ca orice act autentic, procesul verbal de contravenție trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, acestea fiind menționate în cuprinsul dispozițiilor art. 16-19 OUG 2/2001.
Procedând, față de dispozițiile art. 17 OUG 2/2001 teza finală, la analiza acestor condiții, instanța constată că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de formă, nelipsind nici una dintre mențiunile care, potrivit art. 16 alin. 1 și art. 17 din OUG 2/2001 ar atrage nulitatea absolută a acestuia.
Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor de netemeinicie invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 15/2002, începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit in continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români si străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe. Această obligație, a achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune incumbă, potrivit art. 7 din OG 5/2002, în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale.
Potrivit bazei de date consultate de către intimată, deținător al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, este petentul .
Fapta contravenționala de a circula fără a deține rovinieta valabilă a fost săvârșită la data de 16.01.2015. Ori, în speță, petentul a înstrăinat autovehiculul marca Peugeot cu nr de înmatriculare_ la data de 01.09.2014 către numitul Stancsuy I., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 01.09.2014 (f. 4).
Rezultă astfel, față de considerentele de fapt expuse anterior, faptul indubitabil că la data săvârșirii faptei contravenționale de a circula fără a deține rovinieta valabilă respectiv la data de 16.01.2015, calitatea de utilizator al autovehiculului marca Peugeot cu nr de înmatriculare_ încetase in persoana petentului de mai mult de 3 ani.
Împrejurarea că în baza de date figurează ca deținător tot petentul, nu îi poate fi imputabilă acesteia întrucât, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 OUG 195/2002, ,,în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul datele noului proprietar se înscriu in evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar ,, iar obligația transcrierii îi incumbă noului proprietar întrucât același text legal prevede, în cuprinsul al. 4, că ,, pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea dreptului de proprietate în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului,,.
Potrivit disp. art. 8 din Ordinul 1501/2006, ,, Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:a) cererea noului proprietar ….,,
Sub aspectul diligențelor depuse de către petent în scopul reglementării situației juridice autovehiculului vândut, instanța apreciază că în sarcina acestuia nu poate fi reținută nicio culpă, atâta vreme cât a făcut demersuri în vederea radierii și a scoaterii din evidențele fiscale a acestui autovehicul astfel cum rezultă din adresa nr._/16.06.2015, f. 5 dosar, conform căreia în registrul național de evidență a vehiculelor înmatriculate pentru autoturismul având nr._ s-a efectuat mențiunea ,,vehicul întrăinat la data de 01.09.2014 către Stancsuy I.,,.
Pe cale de consecință, întrucât la data de 16.01.2015, petentul nu mai avea calitatea de utilizator al autovehiculului marca Peugeot cu nr de înmatriculare_ , acesta nu mai avea obligația instituită de art. 1 alin. 2 din OG 15/2002, aceea de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Aceasta exonerare rezulta cu atât mai mult cu cât același act normativ care instituie obligația achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale prevede, in cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. 11, că ,,în cazul radierii din circulație a autovehiculului, utilizatorului i se va returna, la cererea scrisă a acestuia, de către C., contravaloarea tarifului de utilizare, in condițiile stabilite prin normele metodologice,,.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța apreciază că petentul nu datorează tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, motiv pentru care urmează a admite plângerea contravențională, cu consecința anulării procesului verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/29.06.2015.
Față de dispozițiile art. 451 și următ. NCPC, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul T. G., cu domiciliul în com Apahida, .. 22,, jud. Cluj, în contradictoriu cu C. - C. cu sediul în București, sector 6, . A, și, în consecință:
Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/29.06.2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
L. E. M. C. M.
Red/dact. LEM/5 ex/07.10.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 9051/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9131/2015.... → |
|---|








