Plângere contravenţională. Sentința nr. 942/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 942/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 24324/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.942/2015
Ședința publică din data de 30.01.2015
Instanța constituită din
Președinte: M. I.
Grefier: C. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. T. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal efectuat în prezenta cauză, atât la prima strigare, cât și la a doua, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, verificându-și competența, în temeiul articolului 131 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art.118 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Instanța observă că la data de 14.01.2015 intimatul a depus la dosar note de ședință (f.37), iar la data de 29.01.2015, petentul a depus un set de înscrisuri (f.40-44).
În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001, instanța constatǎ că plângerea este formulată în termenul prevăzut de lege.
În temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. proc. civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 244 alin.1 C., instanța închide etapa cercetării procesului.
În temeiul art. 394 alin.1 C.P.C., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin plângerea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 06.11.2014 sub nr._, petentul S. T. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, să dispună anularea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 21.10.2014, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, petentul a indicat, în esență, cǎ în ziua de 21.10.2014 a fost sancționat contravențional întrucât nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton pe . din Cluj N., însă a relevat că fapta reținută în sarcina sa nu este reală. Astfel, s-a subliniat că, în momentul în care se afla pe banda a treia de circulație, la aproximativ 1 - 1,5 m față de trecerea pentru pietoni, dinspre prima bandă s-a angajat în traversare o persoană, însă raportat la distanța laterală mare, anume două benzi de circulație, pe care se aflau și alte autoturisme, nu putea opri în condiții de siguranță, deși a redus viteza de deplasare. Pe de altă parte, s-a arătat de către petent că se afla singur în vehicul, iar procesul verbal nu a fost semnat, de vreme ce nu se făcea vinovat pentru fapta descrisă, respectiv că desfășoară activitate în calitate de taximetrist pentru o fundație umanitară, astfel că permisul de conducere îi este esențial pentru exercitarea profesiei sale.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În probațiune, petentul a anexat un set de înscrisuri ( f. 3, 15 - 16 și 41 - 44 ).
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă la dosarul cauzei chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 2 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 15.12.2014 întâmpinare ( f. 22 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ actul de constatare conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar în privința temeiniciei sale, s-a relevat că fapta a fost perceputǎ prin propriile simțuri de cǎtre agentul constatator, așadar procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate, iar sancțiunea aplicată reflectă gradul de pericol social al contravenției, prin prisma criteriilor stabilite de art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, 249, 223 alin. (3), 249 și 315 alin. (1) din C. proc. civ., prevederile O. G. nr. 2/2001 și ale O. U. G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus un set de înscrisuri ( f. 24 ).
Petentul a depus la 06.01.2015 răspuns la întâmpinare ( f. 30 - 31 ), învederând că procesul verbal a fost dresat cu nesocotirea dipozițiilor art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, de vreme ce nu au fost consemnate ocupația și locul său de muncă, precum și fapta, respectiv împrejurările în care ar fi fost săvârșită, fiind totodată încălcate și prevederile art. 16 alin. (7) din O. G. nr. 2/2001, nefiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni. Pe de altă parte, s-a subliniat că actul de constatare nu a fost semnat de un martor asistent, fiind cu neputință ca agentul să nu fi putut identifica o persoană în locația dată și la ora respectivă, ceea ce denotă încălcarea procedurii de către agentul instrumentator, care a acționat arbitrar. În fine, raportat la istoricul contravențional, s-a evidențiat că acesta nu prezintă relevanță în cauză, iar pentru multe dintre faptele reținute a fost admisă plângerea formulată.
Petentul a anexat răspunsului la întâmpinare un set de înscrisuri ( f. 32 ).
Intimatul a depus la 14.01.2015 note de ședință ( f. 37 ), prin care a relevat că situațiile care atrag întotdeauna nulitatea procesului verbal ca urmare a nerespectării unor cerințe privind încheierea sa sunt reglementate de art. 17 din O. G. nr. 2/2001, or printre acestea nu se regăsesc mențiunile referitoare la ocupația și locul de muncă ale contravenientului, respectiv obiecțiunile petentului, fiind în discuție doar ipoteze de nulitate relativă ale actului de constatare.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
După cum se poate observa din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 21.10.2014 de către intimat ( f. 15 și 24 ), petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, fiind aplicată o amendă în sumă de 360 lei, reținându-se în sarcina acestuia împrejurarea că, la data de 21.10.2014, ora 08.50, a condus auto marca Dacia cu nr._ pe . trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 128 nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare prin loc marcat și semnalizat, care se afla pe sensul său de mers.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
Astfel, mai întâi, instanța apreciază, în mod contrar celor susținute de petent în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, că agentul instrumentator a realizat o descriere succintă, însă precisă și adecvată a faptei imputate, elementele menționate fiind suficiente pentru a se crea un cadru corespunzător controlului jurisdicțional ulterior, realizat de instanță pe calea introducerii plângerii contravenționale, fiind redate toate aspectele concrete ce particularizează contravenția, astfel încât să poată fi verificată întrunirea elementelor sale constitutive. Pe de altă parte, referitor la împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, care nu ar fi fost inserate în actul contestat, nu poate fi omis că legiuitorul face trimitere la mențiunile respective în cuprinsul art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, fiind așadar instituite sub sancțiunea unei nulități virtuale și condiționate de existența unei vătămări, care nu a fost probată în cauză, așa încât sancțiunea nulității nu poate fi aplicată, aceeași fiind situația și raportat la mențiunile referitoare la ocupația și locul de muncă ale persoanei sancționate.
În al doilea rând, relativ la aspectul că ar fi fost încălcate prevederile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, ca urmare a încheierii procesului verbal fără a i se aduce la cunoștință petentului dreptul de a face obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare, este de reținut că în discuție ar fi o nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauza de față petentul a avut posibilitatea relevării mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers procesual, așadar valorificarea dreptului său la apărare s-a putut realiza efectiv pe calea introducerii plângerii contravenționale. Pe de altă parte, din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca petentul să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or în cauza de față nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, cu atât mai mult cu cât petentul nu a semnat actul dresat de agentul instrumentator ( f. 15 și 24 ).
În al treilea rând, din reglementarea art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 rezultǎ, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea procesului verbal chiar și în ipoteza în care contravenientul refuză ori nu poate semna actul dresat, pentru situațiile în discuție legiuitorul stabilind obligația ca procesul verbal sǎ fie semnat de un martor, care sǎ confirme astfel modalitatea în care a fost întocmit. În cauza de fațǎ, actul contestat a fost încheiat în circumstanțele în care petentul nu a înțeles a-l semna ( f. 15 și 24 ), însǎ, deși nu a fost identificat nici un martor asistent, totuși o asemenea împrejurare nu este de naturǎ a atrage nulitatea sa, după cum se va arăta în continuare. Astfel, trebuie observat cǎ, potrivit art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, or în actul contestat s-au precizat, explicit, împrejurǎrile pentru care nu a fost posibilǎ semnarea procesului verbal de un martor, respectiv Nu a putut fi identificată nicio persoană care să aibă această calitate ( f. 15 și 24 ), o asemenea situație putând fi întâlnită chiar în circumstanțele de timp și de loc în care a fost constatată fapta, așadar au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Nu mai puțin, instanța apreciazǎ cǎ ar fi oricum în discuție o nulitate virtualǎ, condiționatǎ de existența unei vǎtǎmǎri produse petentului, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vǎtǎmare care nu a fost însǎ probatǎ în condițiile art. 249 din C. proc. civ.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, trebuie relevat, mai întâi, că potrivit art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, constituie contravenție sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni și aplicarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
În al doilea rând, instanța reține cǎ, fațǎ de proba cu înscrisuri administratǎ în cauzǎ, nu existǎ motive rezonabile care sǎ susținǎ ipoteza cǎ situația de fapt, astfel cum a fost consemnatǎ în procesul verbal atacat, ar fi diferitǎ de cea realǎ. Astfel, nu au rezultat elemente concrete care să confirme împrejurarea alegată de către petent, respectiv că nu s-ar face vinovat pentru fapta descrisă în actul contestat, care nu ar exista, neputând fi primite simplele sale susțineri în acest sens, petentul având îndatorirea de a și proba elementele de fapt alegate, potrivit art. 249 din C. proc. civ. În acest context, instanța reține, totodatǎ, că din chiar cuprinsul argumentelor invocate în plângerea formulată ( f. 13 ) reiese că, în momentul în care s-a tranzitat trecerea pentru pietoni de pe . din Cluj N., o persoana era într-adevăr angajată în traversarea drumului public, așa încât în mod corect a fost reținută fapta în sarcina sa. Din această perspectivă, instanța observă că norma de la art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002 nu face nicio diferențiere în raport de banda de circulație pe care s-ar afla în deplasare vehiculul și cea pe care s-ar găsi pietonul, atâta vreme cât acestea se încadrează pe același sens, așa cum s-a întâmplat și în cauza de față, de vreme ce . N. reprezintă o arteră cu sens unic de circulație. Așadar, chiar dacă, după cum a susținut petentul, pietonul s-a angajat în traversare dinspre prima bandă, iar autoturismul pe care îl conducea se afla pe cea de-a treia, exista în mod cert obligația de a i se acorda prioritate de trecere, de vreme ce se afla pe sensul său de deplasare. Mai mult decât atât, din aceeași prezentare a situației de fapt de către petent reiese că acesta a observat persoana angajată în traversare ( f. 13 ), or în circumstanțele în care în proximitatea trecerii pentru pietoni trebuie să fie manifestată o atenție și prudență sporite, se impunea ca petentul să își adapteze atât viteza, cât și celelalte coordonate ale deplasării astfel încât să poată fi respectată întocmai obligația la care se referă art. 100 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, iar oprirea să fie realizată în deplină siguranță. În fine, raportat la condițiile de tipicitate ale faptei reproșate, instanța apreciază că nu prezintă vreo relevanță că pe celelalte benzi se aflau și alte autoturisme în deplasare și nici dacă acestea au fost ori nu oprite, respectiv conducătorii lor sancționați de agentul de poliție. Concluzionând, în circumstanțele date, procesul verbal întocmit reprezintă singurul mijloc de probă în legǎturǎ directǎ, nemijlocită cu fapta comisǎ, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, așadar, față de aspectele anterior evidențiate, trebuie considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției imputate din prisma laturii obiective și subiective, existând un comportament ilicit al petentului care realizează tipicitatea normei de incriminare, pietonul aflându-se pe sensul de deplasare al vehiculului condus de petent ( f. 15 și 24 ), așa încât trebuie concluzionat că procesul verbal încheiat este temeinic și legal.
Din această perspectivă, este totuși de reținut că, în cauza de față, fapta reproșată petentului este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentului ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ, în materia delictelor rutiere, aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme, în alte condiții, s-ar ajunge la situația în care delictele rutiere nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petentul a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale. Mai mult decât atât, indiferent de aspectul cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ în prezenta cauzǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentului ori cǎ acesta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesul verbal contestat, câtă vreme în fața instanței petentul a avut posibilitatea de a propune și administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, or în cauzǎ nu s-a putut demonstra cǎ situația de fapt reținutǎ în actul de constatare ar fi diferitǎ de cea realǎ, dupǎ cum s-a arǎtat mai sus. Totodată, nu poate fi imputatǎ intimatului împrejurarea cǎ, odatǎ constatatǎ fapta, nu au fost încheiate și alte acte, în afara celui de sancționare contravențională sau cǎ nu există înregistrări video care să surprindă momentul săvârșirii contravenției, câtǎ vreme aceasta ar însemna ca, de fiecare datǎ când fapta este perceputǎ nemijlocit de cǎtre agentul constatator, acesta din urmǎ sǎ nu poatǎ trece la încheierea procesului verbal dacǎ nu ar exista și alte probe care sǎ confirme cele nemijlocit observate. În fine, este de evidențiat că, potrivit art. 109 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către polițiștii de frontieră, iar conform alin. (2) din cadrul aceluiași articol, Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, așadar legiuitorul nu stabilește, nediferențiat, ca o condiție pentru constatarea faptei necesitatea surprinderii sale prin mijloace tehnice.
În consecință, luând în considerare ansamblul probelor administrate în cauză, instanța apreciază că procesul verbal contestat este temeinic și legal, criticile petentului fiind neîntemeiate.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotǎrî, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, inclusiv asupra sancțiunii contravenționale aplicate.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța apreciazǎ cǎ a fost realizatǎ o justă individualizare a sancțiunii de cǎtre agentul constatator, amenda aplicată reflectând în mod real pericolul concret al faptei reținute în sarcina petentului. Astfel, sancțiunea principală a fost stabilită prin raportare la minimul punctelor amendă prevăzut de art. 100 alin. (3) lit. b) raportat la art. 98 alin. (4) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002, față de acțiunea concretă săvârșită nefiind justificată aplicarea avertismentului, iar relativ la sancțiunea complementară, aceasta prezintă caracter obligatoriu, decurgând în mod necesar din reglementarea textului care sancționează fapta. Mai mult decât atât, trebuie reținut că, prin natura sa, contravenția imputată prezintă un pericol social ridicat, mai ales din prisma consecințelor ce pot să apară ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor angajați în mod regulamentar în traversare. Nu mai puțin, trebuie observat că fapta a fost săvârșită pe o arteră de circulație aglomerată, respectiv . N. ( f. 15 și 24 ), context în care conducătorii auto trebuiau să manifeste prudență și atenție sporite în respectarea obligației de acordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversare. Totodată, trebuie să fie luate în considerare și circumstanțele de timp în care a fost săvârșită contravenția, respectiv în dimineața zilei de 21.10.2014, în jurul orei 08.50 ( f. 15 și 24 ), când traficul este de obicei aglomerat, zona în care a fost constatată fapta fiind intens tranzitată. Prin urmare, față de elementele anterior evidențiate, instanța apreciază că nu este justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, circumstanțele personale și profesionale ale petentului nefiind de natură a conduce la o altă concluzie decât cea reliefată mai sus. Astfel, în măsura în care desfășoară activitate în calitate de taximetrist, petentul avea cu atât mai mult îndatorirea de a circula cu maximă diligență pe drumurile publice, astfel încât să fie respectat ansamblul normelor rutiere, în scopul preîntâmpinării producerii oricărui rezultat periculos sau survenirii unor urmări nefaste asupra situației sale, personale și profesionale, aceasta mai ales că există și abateri anterioare la regimul normelor ce reglementează circulația pe drumurile publice, după cum reiese din istoricul contravențional al petentului ( f. 22 verso - 23 ), chiar dacă pot fi identificate și anumite fapte ce i-au fost imputate și în raport de care a fost admisă plângerea de către instanță ( f. 41 - 44 ).
În consecințǎ, ținând seama de ansamblul aspectelor mai sus reliefate, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulatǎ urmeazǎ a fi respinsǎ ca neîntemeiatǎ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de către petentul S. T. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., ., ., împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 21.10.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. C. M.
Red. / Tehn. MI
03.02.2015 - 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 641/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 680/2015.... → |
|---|
