Plângere contravenţională. Sentința nr. 9796/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9796/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 9796/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9796/2015
Ședința publică din data de 22.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul V. L. în contradictoriu cu intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 N.C.P.C., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 06.04.2015, petentul V. L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.
În fapt, petentul a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 2-4, 12-13).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, (21-22) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform 249 N.C.P.C. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 206, art. 249, art. 250 N.C.P.C., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei în copie proces-verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2015, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ – SERVICIUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât în data de 25.03.2014, în jurul orelor 08:17, a condus auto marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe . cel M., iar la efectuarea virajului dreapta pe . de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe sensul său de mers.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, față de data înregistrării pe rolul Judecătoriei Cluj-N..
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 103 alin. (3) lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că petentul, nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
În ceea ce privește declarația martorului B. S., consemnată la dosarul cauzei (f. 37), instanța o va înlătura, apreciind-o ca fiind nesincera, întrucât cu ocazia audierii, instanța a constatat că aceasta nu a putut comunica instanței anumite aspecte relevante pentru soluționarea cauzei (nu știa pe ce bandă se afla autoturismul, nu își amintește ce culoarea indica semaforul pentru pietoni), însă își amintește cu mare exactitate că pe trecerea de pietoni nu era angajat niciun pieton în traversare.
Instanța a constatat cu ocazia audierii că martorul urmărește doar aspecte favorabile părții care a propus-o.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2015 formulată de petentul V. L., CNP_, cu domiciliul în Ocna M., ., ., . cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, C.U.I._, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./11.12.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 9793/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 9777/2015.... → |
|---|
