Contestaţie la executare. Sentința nr. 211/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 211/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 11422/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal -3185
SENTINTA CIVILA NR._/211/2014
Ședința publică din data de 03 decembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: P. V. P.
GREFIER: M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL, in contradictoriu cu intimatii B. - G. SOCIETE GENERALE SA - G. CLUJ SUCURSALA CLUJ-N., A. (M.) A., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa parților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut in ședința publica, la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta pune in discutie repunerea cauzei pe rol.
Instana repune cauza pe rol si totodata, in baza art. 442 Cod pr. civila dispune completarea Incheierii de sedinta din data de 15.01.2015, in sensul ca s-a omis a se consemna ca dispus suspendarea cauzei atat raportat la decesul contestatorului A. P. C. ( art. 412, alin. 1 pct. 1 Cod pr. civila) cat si raportat la faptul ca contestatoarea nu si-a indeplinit obligatiile stabilite prin rezolutia de la fila 118 din dosar (art. 242, alin. 1, pct. 1 Cod pr. civila).
Instanta fata de data săvârșirii ultimului act de procedura, invoca din oficiu si pune in discutie excepția perimării cererii si ramane in pronuntare pe acest aspect.
INSTANTA,
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.07.2014 contestatorii . SRL și A. P. C. (decedat) au solicitat în contradictoriu cu intimații B. G. SOCIETE GENERALE SA –Sucursala Cluj și A. ( M.) A. anularea procedurii de executare silită demarată în dos. execuțional 187/s/2014 al B. S. I. C., constatarea nulității absolute a contractului de credit imobiliar J 593/16.08._ și a contractelor de garanție accesorii, în subsidiar nulitatea parțială, și a contractelor de garanție accesorii, în măsura în care acestea mai pot fi executate, după anularea clauzelor abuzive și restituirea sumelor încasate nelegal, pentru motivele de la f. 2-3.
Intimata B. G. SOCIETE GENERALE SA a formulat întâmpinare, f. 60-66.
Prin rezoluția instanței din data de 02.12.2014 instanța, în temeiul art. 203 NCPC, rap. la art. 717, alin. 2 NCPC a stabilit în sarcina contestatoarei să se prezinte la B. în vederea achitării contravalorii xerocopierii dosarului execuțional, f. 118, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 134, iar la termenul de judecată din data de 15.01.2015, față de neîndeplinirea obligațiilor instituite, s-a dispus suspendarea cauzei potrivit art. 242 alin. 1 Cod proc. civ. De asemenea, având în vedere decesul contestatorului A. P. C. în timpul procesului, f. 96, era incident și art. 412, alin. 1 pct.1 NCPC.
Potrivit art. 416 Cod proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. De asemenea, conform art. 420 alin. 1 Cod proc. civ., perimarea se constată și din oficiu.
Instanța reține că termenul legal de perimare de 6 luni a început să curgă de la data pronunțării încheierii de ședință din data de 15.01.2015, de la această dată dosarul rămânând în nelucrare, din motive imputabile contestatoarei, mai mult de 6 luni. Totodată, părțile nu au formulat, în acest termen, cerere de repunere pe rol, motiv pentru care se observă că termenul de perimare este împlinit și nici nu au fost introduși în cauză moștenitorii contestatorului A. P. C..
Pentru considerentele arătate mai sus, instanța urmează să admită excepția perimării, invocată din oficiu, și să constate perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatori.
Instanța constată faptul că prin încheierea civilă din data de 10.09.2014, f. 49 s-a admis cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de contestatorul A. P. C. și s-a admis în parte cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulată de contestatoarea . SRL, instanța dispunând reducerea taxei judiciare de timbru de la 1050 lei la suma de 300 lei.
Pe de altă parte, este de reținut faptul că taxa judiciară de timbru a fost în cuantum de 1050 lei și a fost stabilită în sarcina contestatorilor, în solidar. Prin urmare, fiind vorba despre o singură taxă judiciară de timbru, rezultă că ajutorul public acordat în cauză a fost în cuantum de 750 lei ( diferența dintre 1050 lei taxa stabilită inițial și 300 lei – taxa redusă, stabilită de instanță ca urmare a reducerii ajutorului public judiciar).
Fiind vorba despre ajutor public judiciar acordat unei persoane juridice, instanța a soluționat cererea în baza OUG 80/2013. Art. 44, alin. 4 din OUG 80/2013 prevede că „ În cazul în care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, instanța de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea. Dispozitivul hotărârii constituie titlu executoriu.”. OUG 80/2013 nu conține prevederi similare art. 19 din OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar pentru persoanele fizice. Dar, interpretând per a contrario, rezultă că în situația în care reclamantul – beneficiarul ajutorului public judiciar este în culpă, acesta va fi obligat la restituirea ajutorului public judiciar. Or, este evident că în cauză contestatoarea a avut un comportament nediligent, în sensul că, deși i s-a acordat facilitatea fiscală, în sensul reducerii taxei de timbru, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și stabilite în sarcina sa de instanță, ceea ce a condus la suspendarea cauzei. Ulterior, de asemenea, nu a întreprins măsuri pentru a se repune pe rol cauza și pentru a se da o soluție pe fond cererii cu care a învestit instanța, și cu privire la care a primit ajutor public judiciar, ceea ce a dus la perimarea cererii. Or, în opinia instanței, un astfel de comportament nu poate rămâne nesancționat, astfel că instanța va obliga contestatoarea . SRL să restituie în favoarea statului suma de 750 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat în cauză prin încheierea civilă din data de 10.09.2014.
În ceea ce privește ajutorul public judiciar acordat persoanei fizice A. P. C., având în vedere decesul acestuia, în timpul procesului, nu se poate reține culpa sa cu privire la modul de desfășurare a procesului, și în lipsa identificării moștenitorilor acestuia, instanța nu poate dispune obligarea contestatorului decedat sau a moștenitorilor acestuia la restituirea ajutorului public acordat în cauză; pe de altă parte, astfel cum am arătat era vorba despre o singură taxă de timbru, stabilită de instanță, nu de 2 taxe de timbru în cuantum de 1050 lei fiecare care să se datoreze în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatorii . SRL și A. P. C. (decedat) în contradictoriu cu intimații B. G. SOCIETE GENERALE SA –Sucursala Cluj și A. ( M.) A..
Obligă contestatoarea . SRL să restituie în favoarea statului suma de 750 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat în cauză prin încheierea civilă din data de 10.09.2014.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică din data de 03.12.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. VICTORIȚA P. M. P.
Red. Dact. PVP/04.12.2015
| ← Încetare executare silită. Încheierea nr. 2015/2015.... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|








