Pretenţii. Sentința nr. 6735/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6735/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 27930/299/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6735/2015

Ședința publică de la 02.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: I. M. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâții C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA, C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru 19.06.2015, 26.06.2015 și respectiv pentru astăzi, 02.07.2015.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data 27.06.2012 (fila 1 dos. declinat), reclamanta . V. INSURANCE GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA, C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N., obligarea acestora la plata sumei de 1.727 lei, reprezentând despăgubiri, cu dobânda legală calculată începând cu data plății despăgubirii până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 25.12.2009 s-a produs un eveniment rutier datorită unei gropi situate în municipiul C.-N. în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca Seat Cordoba, cu nr. de înmatriculare_, că la data producerii evenimentului autovehiculul avea încheiată polița de asigurare facultativă AC nr._/11.12.2009, că s-a achitat despăgubirea în cuantum total de 1.727 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 2-48 dos. declinat, fila 13).

Cererea a fost legal timbrată (fila 68 dos. declinat).

La data de 23.07.2012, pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 51-52 dos. declinat), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 24.10.2012, pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N., ambii prin Primar, au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (filele 60-63 dos. declinat).

Prin sentința civilă nr._/03.12.2012 pronunțată de către Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul nr._ , s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei C.-N.

Prin încheierea ședinței publice din data de 15.03.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rândul 1 C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților de rândul 2 și 3, C. L. M. C. și M. C. N. PRIN PRIMAR, ca neîntemeiată (filele 21-22).

La data de 17.10.2014, pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. au depus note de ședință prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. (filele 107-108).

La data de 30.10.2014, s-a depus la dosarul cauzei de către reclamantă răspuns la notele de ședință menționate (fila 118).

Prin încheierea ședinței publice din data de 31.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. (fila 120).

La data de 23.01.2015, s-au depus note de ședință de către pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. (filele 122-123), iar la data de 08.04.2015 s-a depus răspuns la acestea de către reclamantă (fila 146).

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. (filele 129-130), proba cu expertiza tehnică în specialitatea auto (raport de expertiză – filele 39-42, răspuns la obiecțiuni – filele 69-72) și proba testimonială cu martorul S. I. (fila 155).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

În fapt, din coroborarea declarației martorului S. I. (fila 155) cu înscrisurile de la dosarul cauzei, precum și cu conținutul raportului de expertiză tehnică în specialitatea auto (filele 39-42) și a răspunsului la obiecțiuni (filele 69-72), instanța reține că la data de 25.12.2009, în jurul orei 23.30, martorul S. I. a condus autovehiculul marca Seat Cordoba, cu nr. de înmatriculare_, pe . F., C.-N. și ca urmare a pătrunderii roții autoturismului într-o groapă din carosabil, pe fondul condițiilor meteo – ploaie și întuneric – s-a produs presarea de carosabil a scutului motor, deformarea acestuia și avarierea băii de ulei.

Instanța reține din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că avariile produse la autoturismul menționat s-au datorat pătrunderii în groapa de pe .>

Autovehiculul marca Seat Cordoba, cu nr. de înmatriculare_ era asigurat valabil la societatea reclamantă, la momentul evenimentului rutier, conform poliței de asigurare facultativă CASCO 2007 . nr._/11.12.2009 valabilă pentru perioada 13.12.2009 – 12.12._ (fila 18 dos. declinat).

În speță, în temeiul poliței de asigurare, reclamanta a achitat suma de 1.727 lei, conform extrasului de cont de la fila 12 dos. declinat.

Cu privire la dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, raportat la data nașterii situației juridice dedusă judecății, respectiv data de 25.12.2009, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, instanța apreciază că prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 și dispozițiile Legii nr. 136/1996.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.

Astfel, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul se subrogă în dreptul asiguratului de a-și acoperi prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii unei fapte culpabile, temeiul juridic al dreptului de regres fiind tocmai răspunderea civilă delictuală, în baza art. 998-999 C.civ., dispoziții legale în vigoare la data nașterii situației juridice care stă la baza litigiului.

Instanța reține că potrivit art. 22 din OG nr. 43/1997 republicată, administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate în intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective.

Conform art. 5 alin. (6) din OUG nr. 195/2002, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.

În ceea ce privește petitul accesoriu cu privire la dobânda legală, instanța reține că potrivit art. 1088 alin. (1) C.civ., „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”, precum și cele ale alin. (2) ale aceluiași articol, potrivit cu care „aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

Pentru aceste considerente, apreciind că reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a pârâților în calitate de administratori ai drumului public – consiliul local – organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, constând în neasigurarea stării tehnice corespunzătoare a drumului public de interes local – . data de 25.12.2009, a prejudiciului constând în contravaloarea reparațiilor la autoturism în cuantum de 1.727 lei, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, care reiese din însăși săvârșirea faptei, precum și avinovăției acestora, în temeiul art. 998-999 C.civ., art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 5 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 și art. 22 din OG nr. 43/1997 republicată, instanța va admite cererea astfel cum a fostformulată de reclamanta . V. INSURANCE GROUP SA în contradictoriu cu pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N., având ca obiect pretenții și va obliga pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. să achite în solidar în favoarea reclamantei suma de 1.727 lei, reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 02.02.2010 și până la plata integrală a debitului principal.

Pentru a da eficiență admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rândul 1 C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin încheierea ședinței publice din data de 15.03.2013, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta . V. INSURANCE GROUP SA în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., având ca obiect pretenții, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Față de prevederile art. 274 alin. (1) C.proc.civ., față de soluția pe care urmează a o pronunța, instanța va obliga pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. să achite în solidar în favoarea reclamantei suma de 1.252,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar (mai puțin cele achitate pentru repunerea pe rol a cauzei – nefiind imputabile pârâților) și onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . V. INSURANCE GROUP SA, cu sediul procesual ales în București, .. 31-33, sector 2, în contradictoriu cu pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N., ambii prin Primar, cu sediul în C.-N., .-3, județul C., având ca obiect pretenții.

Respinge cererea formulată de reclamanta . V. INSURANCE GROUP SA, cu sediul procesual ales în București, .. 31-33, sector 2, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul procesual ales în C.-N., ., județul C., având ca obiect pretenții, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Obligă pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. să achite în solidar în favoarea reclamantei suma de 1.727 lei, reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 02.02.2010 și până la plata integrală a debitului principal.

Obligă pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. să achite în solidar în favoarea reclamantei suma de 1.252,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02 iulie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. P. I. M. S.

Red. R.M.P./ dact. I.M.S./ 6 ex./29.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6735/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA