Pretenţii. Sentința nr. 6819/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6819/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 6819/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6819/2015
Ședința publică din 3 iulie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., . contradictoriu cu pârâta L. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, în data de 15.07.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., . obligarea pârâtei L. L. la plata sumei de 2913,97 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014, și a sumei de 63,14 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 164 din blocul A4, situat în loc. Cluj-N., ., nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din septembrie 2013 și până în iunie 2014, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 2913,97 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere în valoare de 63,14 lei, aplicate de asociația de proprietari conform sistemului propriu de penalizări sau facturate de către furnizorii de utilități și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâtei și neachitat de către aceasta.
S-a mai arătat că la cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de 0,1 %/zi de întârziere, după trecerea unui termen de 60 de zile de la data scadentă pentru plată, conform hotărârii adunării generale din data de 30.03.2012.
Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 anexa 2 din Legea 114/1996 și ale art. 34 din H.G. 400/2003.
La cererea de chemare în judecată a fost anexat tabelul nominal cu cheltuielile comune pe luna iunie 2014 (filele 3-12).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei la data de 9 septembrie 2014, însă pârâta nu a înțeles să depună întâmpinare.
Atât prin rezoluția din data de 23.07.2014, cât și prin citația emisă pentru primul termen de judecată, reclamantei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada calității de proprietar a pârâtei.
La primul termen de judecată, din data de 07.11.2014, reprezentantul reclamantei a învederat instanței că nu a depus dovada calității de proprietar a pârâtei, neștiind cu ce poate fi făcută această dovadă. Instanța a adus la cunoștință reprezentantei reclamantei faptul că dovada calității de proprietar poate fi realizată cu extras CF și, având în vedere că reclamanta a depus la dosar o cererea modificatoare, instanța a acordat un nou termen de judecată în cauză, în vederea comunicării cererii modificatoare către pârâtă, punând totodată în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar, până la următorul termen, dovada calității de proprietar a pârâtei, sub sancțiunea suspendării cauzei.
La termenul din ședința publică din data de 21.11.2014, instanța a suspendat judecata prezentei cauze, constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada calității de proprietar a pârâtei.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.11.2014, când judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 C. proc. civ., și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult șase luni din vina reclamantei.
Văzând că, în conformitate cu disp. art. 416 alin. 1 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de șase luni, iar potrivit art. 420 alin. 1 C. pr. civ. perimarea se poate constata și din oficiu, că nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea continuării judecării pricinii de mai mult de șase luni, instanța urmează a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., ._, cu sediul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâta L. L., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. V. V. L.-M. M.
Red/I.V.V./2 ex/08.07.2015
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6850/2015.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6859/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








