Plângere contravenţională. Sentința nr. 6881/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6881/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 6881/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.6881/2015
Ședința publică din data de 06 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. A. F.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta B. L. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul articolului 131 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art.118 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin.1 NCPC, apreciază că în prezenta cauză cercetarea judecătorească poate fi efectuată la prezentul termen de judecată
În temeiul art.255 raportat la art.258 C. pr. civ. instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba privind planșe fotografice depuse de ambele părți la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
În ce privește proba constând în înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, instanța o va respinge ca fiind neutilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul art.394 NCPC închide faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 13.03.2015, sub nr._, petenta B. L. D. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 28.02.2015, solicitând anularea acestuia, precum și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea principală a avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că nu există temei legal pentru încheierea procesului-verbal, considerând că au fost încălcate dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001 prin neacordarea dreptului la apărare și redactarea eronată, neconformă cu realitatea a procesului-verbal. S-a invocat faptul că actul contestat nu poartă semnătura contravenientului, ceea ce a dus la îngrădirea dreptului petentei de a formula obiecțiuni, deși aceasta intenționa să facă mențiuni cu privire la incident. S-a invocat nulitatea procesului-verbal ca urmare a lipsei ordinului de serviciu a agentului constatator pentru data respectivă. De asemenea, s-a invocat lipsa unui martor asistent la încheierea procesului-verbal în lipsă, precum și a unor martori care să confirme situația de fapt reținută de agentul constatator. Cu privire la sancțiunea aplicată, s-a indicat faptul că în procesul-verbal sunt trecute două sume diferite pentru aceeași faptă, respectiv 1.072,5 și 1.082,5, ca rezultat al aceleiași operații, 11x97,5. Procesul-verbal nu cuprinde nici arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității pretinsei fapte, respectiv nu se menționează faptul că erau lucrări tehnice pe drum. Cu privire la starea de fapt, petenta a arătat că agentul constatator a atenționat-o deoarece mașina cu nr. de înmatriculare_, proprietatea firmei ALFA PLAST, staționată pe . mult de 70% din componenta sa pe trotuar, nu era regulamentar parcată. S-a menționat că mașina nu era în circulație, iar pe . lucrări, astfel încât toate mașinile erau parcate similar. S-a indicat faptul că trecerea de pietoni nu mai există pe . era marcată cu vopsea. Agentul constatator a mai observat că masina nu este proprietatea petentei, iar revizia tehnică expirase. S-a argumentat că această obligație ar reveni proprietarului. Întrucât nu a existat niciun prejudiciu adus circulației sau pietonilor, starea tehnică a mașinii fiind bună, fapt confirmat prin certificatul de Inspecție Tehnică Periodică din data de 02.03.2015, iar mașina era staționată, nu în circulație, petenta apreciază că sancțiunea avertismentului ar fi fost suficientă. S-a precizat că petenta nu a mai avut incidente în trecut, este de bună credință, iar mașina nu este proprietatea personală, ci aparține unei firme. Petenta a invocat în apărare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.16, art.17, art.19, art.25 din O.G. nr.2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.19 din O.U.G. nr.80/2013 (fila 17).
Prin întâmpinarea depusă la data de 12.05.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat. S-a arătat că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea fiind aplicată cu respectarea criteriilor stabilite prin art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. În ceea ce privește situația de fapt, s-a arătat ca la data de 28.02.2015, agentul de poliție a constatat că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ era oprit voluntar pe . imobilului cu nr.40, la mai puțin de 1 metru de indicatorul „Trecere pentru pietoni”. Ulterior, petenta și-a schimbat poziția autoturismului, oprind din nou pe carosabil în mod neregulamentar. De asemenea, în urma controlului efectuat de agentul de poliție, s-a constatat că autoturismul condus de petentă avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 10.12.2014. S-a apreciat că s-a realizat o descriere suficientă a faptei reținute în sarcina petentei și a fost indicat în mod corect actul normativ sancționator. De asemenea, fapta a fost percepută de către agentul constatator prin propriile simțuri, astfel încât actul de constatare și sancționare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, revenind petentului sarcina de a face proba contrară, acest aspect fiind recunoscut inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. S-a arătat că prevederile O.U.G. nr.195/2002 sunt menite să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zone drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În drept, au fost invocate prevederile art.205-206, art.223 alin.3, art.249 și art.315 alin. 1 din C.proc.civ., O.G. nr.2/2001 și O.U.G. nr.195/2002.
Prin răspunsul la întâmpinare din data de 05.06.2015, petenta a reiterat motivele de nulitate formulate prin cererea introductivă. În plus față de acele argumente, s-a invocat că textul sancționator face referire la oprirea voluntară a autovehiculelor pe trecerile de pietoni, la mai puțin de 25 m înainte și după acestea, aspect ignorat de către însuși intimat, care a aprobat trasarea marcajelor pentru parcare în Cluj-N. la mai puțin de 0,5 m de trecerea de pietoni, astfel cum se poate observa pe alte străzi din Cluj-N.. Prin urmare, petenta a considerat că nu poate fi sancționată pentru încălcarea legii de către o autoritate care ea însăși a încălcat această prevedere legală. Prin faptul că s-a aprobat trasarea marcajelor pentru pietoni la 50 cm înaintea trecerii, Poliția Rutieră Cluj a anulat orice efect al legii, respectiv art.142 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002. S-a invocat în apărare existența cutumei. Din fotografiile depuse în probațiune de intimat rezultă că mașina era parcată parțial pe trotuar, iar alte autoturisme puteau trece. S-a contestat înregistrarea audio depusă de intimat. Petenta a considerat ca un abuz din partea agentului constatator faptul că acesta a completat rubrica de mențiuni folosind persoana I, încălcându-i-se dreptul la liberă exprimare, invocându-se în acest sens Declarația universală a drepturilor lingvistice și art.30 alin.2 din Constituția României. S-a apreciat că nu se impunea reținerea certificatului de înmatriculare, întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu prin expirarea reviziei tehnice periodice, iar mașina era staționată, nu circula. Petenta a arătat că este un vechi obicei al oamenilor din acel cartier să parcheze mașinile parțial pe trotuar, din cauza lipsei de spațiu din zonă și a străzilor înguste. S-a combătut mențiunea din întâmpinare privind faptul opririi la mai puțin de 1 m de trecerea de pietoni, întrucât din fotografii rezultă că între indicator și mașina parcată sunt cel puțin 4 m. Cea de-a doua oprire nu poate fi dovedită, întrucât nu reiese din fotografii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (proces-verbal . nr._ – fila 6; certificat de inspecție tehnică periodică – fila 8, fila 20; planșă fotografică – fila 9; dovadă ITP – fila 10; dovada . nr._ – fila 11; ), precum și proba constând în planșe fotografice pe suport informatic (fila 29; fila 43).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 28.02.2015 (fila 6), emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, s-a reținut că petenta a încălcat dispozițiile art.142 lit. e și lit. f din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, precum și ale art.10 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, prin aceea că în data de 28.02.2015, conducând autoturismul marca „Mercedes Benz” cu număr de înmatriculare_ pe ., a oprit voluntar la mai puțin de 25 m de trecerea de pietoni și la mai puțin de 25 m de intersecția cu . inspecția tehnică periodică expirată cu data de 10.12.2014. În consecință, petenta a fost sancționată cu aplicarea a două punte amendă, conform art.99 alin.2 și art.108 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.195/2002 pentru cea dintâi faptă, cu avertisment pentru cea de-a doua și cu aplicarea a 9 puncte amendă, conform art.102 alin.1 pct.1 1 și art.112 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.195 /200, pentru fapta de a circula având inspecția tehnică periodică expirată.. Prin urmare, cele 11 puncte amendă au fost înmulțite cu suma de 97,5 lei și a fost aplicată o amendă contravențională de 1.072,5 lei. Sub prima mențiune, apare trecută precizarea că au fost aplicate în total 11 puncte amendă, menționându-se suma de 1.082,5 lei. Au fost aplicate și 4 puncte de penalizare, precum și măsura administrativă a reținerii certificatului de înmatriculare. În cuprinsul procesului-verbal, la rubrica destinată mențiunilor, s-a consemnat că petenta nu dorește să semneze procesul-verbal și va face contestație. Procesul-verbal nu poartă semnătura unui martor asistent, însă se menționează ca nicio persoană nu dorește să se implice.
Din planșele fotografice depuse în format electronic (fila 29), se observă că autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de petentă, este oprit la o distanță mică după indicatorul ce semnalează prezența trecerii pentru pietoni, iar după aceea este mutat în față autoturismului argintiu parcat de asemenea parțial pe trotuar.
La data de 02.30.2015, petenta a obținut un certificat de inspecție tehnică periodică (fila 20), în care este menționat că autoturismul cu număr de înmatriculare_ este bun tehnic.
Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Conform art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Conform art.17 din O.G. nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Prin 142 lit. e și lit. f din Regulamentul de aplicare a LLNK__ 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006 se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea, respectiv în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mica de 25 m de coltul intersecției. Conform art.99 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin.1, respectiv clasa I de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.195/2002 punctul 8 al acestui din urmă articol sancționând oprirea neregulamentară. Potrivit art.10 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație. Prin art.102 alin.1 pt. 1 din O.U.G. nr.195/2002 s-a prevăzut că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni fapta persoanei fizice de a conduce pe drumurile publice un vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat. Potrivit art.112 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.195/2002, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră în cazul în care vehiculul nu are efectuată inspecția tehnică periodică valabilă.
Analizând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța retine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor formale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește lipsa temeiului legal pentru încheierea procesului-verbal, instanța amintește că, potrivit dispozițiilor exprese ale art.15 alin.1 din O.G. nr.2/2001, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Referitor la apărarea petentei privind posibilitatea agentului constatator de a întocmi procesul-verbal numai în temeiul unui ordin de serviciu, se observă că nu există nicio dispoziție legală care condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravențiilor de către agenții de poliție rutieră de emiterea unui ordin de serviciu. Astfel, potrivit art. 2 din O.U.G. nr.195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora. În consecință, contravențiile se constată în virtutea atribuțiilor conferite prin lege agentului, astfel încât nu este necesară existența, în plus, a unui ordin de serviciu care să prevadă aceeași abilitare.
În ceea ce privește susținerile petentei privind faptul că agentul constatator i-a încălcat dreptul de a formula obiecțiuni, instanța constată că prin Decizia nr. XXII/2007, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind necesar să fie îndeplinite toate condițiile stabilite de art.175 alin.1 C.proc.civ., astfel încât nulitatea nu poate fi invocată decât dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin desființarea acelui act. Menirea inserării acelor mențiuni în cuprinsul procesului-verbal este aceea de a permite persoanei sancționate să prezinte propriile constatări, precum și punctul său de vedere asupra celor reținute. Având în vedere că petenta a putut să își formuleze pe larg apărările în fața instanței, se constată că aceasta nu a fost privată de posibilitatea de a contesta cele consemnate în procesul-verbal, astfel încât nu se poate considera că s-a adus o vătămare ce să nu poate fi remediată decât prin anularea actului. De asemenea, faptul că agentul constatator a completat acea rubrică folosind persoana I nu este de natură să creeze o vătămare petentei, având în vedere că dreptul la apărare al acesteia este asigurat în fața instanței. Mai mult, instanța observă că de nu s-a invocat o imposibilitate a petentei de a utiliza limba specifică unui anumit grup, astfel încât protecția drepturilor lingvistice, invocată în apărare prin raportare a posibilitatea de liberă exprimare, nu își găsește aplicabilitate în cauză.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiile art.19 din O.G. nr.2/2001, instanța amintește că sancțiunea în acest caz este nulitatea relativă, cerința semnăturii martorului asistent nefiind inclusă în enumerarea limitativă din cuprinsul art.17 din O.G. nr.2/2001 ce stabilește situațiile în care se operează nulitatea absolută. În consecință, pentru a se dispune anularea procesului-verbal contestat este necesar să fie îndeplinite toate condițiile stabilite de art.175 alin.1 C.proc.civ., astfel cum au fost menționate în paragraful anterior. De asemenea, din analiza textului art.19 din O.G. nr.2/2001 se observă că nu există o obligație a agentului constatator de a încheia pe loc procesul-verbal, ci acesta poate fi încheiat și ulterior, sub condiția ca în acest caz să existe confirmarea situației respective de către un martor asistent, al cărui rol este doar acela de a confirma faptul că persoana sancționată nu este de față, refuză sau este în imposibilitate de a semna procesul-verbal, iar nu de a da lămuriri cu privire la situația de fapt. Mai mult, alineatul 3 al articolului stabilește că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele are au condus la încheierea procesului-verbal în acel mod. În cuprinsul procesului-verbal s-a menționat în mod expres că lipsa martorului se datorează faptului că s-a refuzat implicarea. Pe lângă aceasta, petenta nu a făcut dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, aceasta necontestând faptul că ar fi refuzat semnarea procesului-verbal, ci doar faptul că prin încheierea procesului-verbal în lipsă i-a fost încălcat dreptul de a face obiecțiuni, aspect deja analizat.
Cu privire la modalitatea de calcul a sancțiunii amenzii, conform art.10 alin.2 din O.G. nr.2/2001, când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit prin ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității. Din actul contestat reiese că agentul constatator a aplicat în mod individual sancțiunea pentru fiecare contravenție reținută, respectiv 2 punte amendă, 9 puncte amendă și avertisment. Suma totală a fost stabilită conform dispozițiilor art. 98 din O.U.G. nr.195/2002, ce dispune că amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate, un punct-amenda reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, și în funcție de prevederile H.G. nr.1091/2014 privind salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2015. Astfel, au fost înmulțite cele 11 puncte amendă rezultate cu valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, rezultând suma de 1.072,5 lei. Faptul că mai jos este reluat același calcul, însă este trecută în mod greșit o altă sumă nu este de natură să ducă la anularea procesului verbal. Aceasta deoarece modul de calcul prin care s-a stabilit amenda și care este dovada procesului de individualizare a sancțiunii este în mod clar evidențiat, iar suma corectă apare în cuprinsul procesului-verbal, fiind vorba doar de o eroare materială în cel de-al doilea caz.
Referitor la insuficienta descriere a faptei, instanța constată că pentru toate cele trei contravenții s-a realizat o descriere suficientă, din care să rezulte elementele principale ale stării de fapt și modul în care acestea se regăsesc în încadrarea juridică dată faptelor. Aspectul privind efectuarea lucrărilor tehnice pe stradă nu ar putea influența reținerea contravenției de oprire la o distanță mai mică decât cea prevăzute prin lege de trecerea pentru pietoni sau intersecție, ori faptul că inspecția tehnică periodică expirase, iar din probele fotografice existente în cauză se observă că pe acea porțiune de drum nu existau lucrări de natură să împiedice în vreun fel traficul.
Analizând temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că deoarece acesta prezintă natura de act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional, se bucură de prezumția de legalitate și temeinice, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în ciuda naturii bănești a sancțiunii efectiv aplicate, suma sa mică și natura civilă a legii de pedepsire a contravenției respective, procedura în cauzele de natură contravențională poate fi asimilată unei proceduri penale, în măsura în care dispoziția a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului are un caracter general și nu se adresează unui anumit grup de persoane ci tuturor cetățenilor; ea le impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepsească (cauza A. împotriva României, Hotărârea din 4 octombrie 2007, parag.51; cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, parag.53). Astfel, vor fi analizate trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, criterii ce sunt alternative, nu cumulative, astfel încât pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzații în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală” (cauza I. P. împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04, parag.22). Având în vedere aceste criterii, instanța constată că în cauza de față devin aplicabile reglementările Curții privind noțiunea de „acuzație în materie penală”, în înțelesul art.6 din Convenție, urmând a avea aplicabilitate toate garanțiile ce însoțesc o astfel de procedură, printre care și prezumția de nevinovăție.
De asemenea, prin jurisprudența sa, Curtea a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, iar Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, art. 6 alin. 2 cerând statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (cauza A. împotriva României, parag.60). S-a mai precizat, însă, că în măsura în care instanțele interne au audiat declarațiile reclamantului și i-au permis să prezinte dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, faptul că reclamantul nu a cerut instanței să examineze dovezi și că, în consecință, instanță a hotărât, în baza unei hotărâri motivate, să se încreadă în dovezile prezentate de intimat, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar (cauza I. P. împotriva României, parag.33).
Instanța consideră că o astfel de limită rezonabilă la care face referire Curtea este dată de constatarea personală, în mod nemijlocit, a faptei de către agent, astfel încât îi revine petentului sarcina de a proba lipsa de temeinicie a celor înscrise în cuprinsul procesului-verbal.
În cauza de față, se reține că petenta a avut posibilitatea de a prezenta dovezi, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil, neexistând o poziție dezavantajată în raport cu cea a intimatului.
Instanța mai observă că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale ale agentului constatator, organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Având în vedere aceste elemente, instanța consideră că nu se poate înlătura cu totul posibilitatea agenților statului de a aplica prevederile actelor normative în vigoare referitoare la răspunderea contravențională, iar veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității, acestea trebuind să rezulte din probe prezentate în fața instanței, nefiind suficiente simplele afirmații în acest sens ale petentei.
În ceea ce privește fapta de oprire voluntară a autoturismului la o distanță mai mică de 25 m de trecerea pentru pietoni, instanța nu poate reține argumentul petentei referitor la faptul că trecerea pentru pietoni nu mai exista, datorită lucrărilor ce se efectuat pe acea stradă, prin raportare la faptul că lipseau marcajele cu vopsea. Din fotografiile existente la dosar reiese fără dubiu că existența unei treceri pentru pietoni este semnalizată prin indicatorul rutier, marcajele de pe carosabil nefiind singurele mijloace pentru identificarea trecerii. Mai mult, din fotografii se observă că autoturismul petentei este la o distanță mică fată de indicatorul respectiv. De altfel, chiar petenta, prin răspunsul la întâmpinare a afirmat că între indicator și mașina parcată sunt cel puțin 4 m. Faptul că și alte persoane parchează în mod similar în acea zonă nu este de natură să înlăture culpa petentei, întrucât fiecare persoană este răspunzătoare de propriile sale fapte și are obligația distinctă de a respecta normele în vigoare. Cât privește o posibilă cutumă, acest izvor de drept nu presupune numai simpla repetare a unor practici, în special în măsura în care acestea sunt contrare dispozițiilor scrise ale legii. Instanța nu poate reține nici argumentul petentei privind faptul că în apropierea altor treceri de pietoni din municipiu s-au creat parcări la o distanță mai mică, întrucât fapta contravențională se analizează în funcție de datele speței deduse judecății, iar nu prin analogie cu alte stări de fapt. În cauză se observă fără dubiu că nu existau locuri de parcare special create în apropierea trecerii pentru pietoni. Mai mult, instanța atrage atenția că o normă de drept nu poate fi înlăturată de la aplicare decât printr-un act normativ cu forță egală sau superioară, astfel cum stabilește art.58 alin.3 din Legea nr.24/2000. În cauză este vorba de o normă din cadrul unei Hotărâri de Guvern, care nu a fost abrogată în mod direct sau indirect. În consecință, starea de fapt este în concordanță cu ceea e s-a consemnat în procesul-verbal.
Cât privește fapta de oprire voluntară a autoturismului la o distanță mai mică de 25 m de intersecție, se constată că petenta nu a contestat starea de fapt percepută în mod nemijlocit de agentul constatator și confirmată prin fotografii.
În ceea ce privește fapta de a circula pe drumurile publice cu un vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, din formularea textului sancționator se desprinde faptul că subiectul activ al contravenției nu este proprietarul autoturismului, ci persoana care îl are în stăpânire la momentul constatării. În consecință, conducătorul auto, persoană fizică, este cel ce trebuie să se asigure că mașina în care se deplasează are inspecția tehnică valabilă, fiind lipsit de importanță cine este proprietarul autoturismului. Mai mult, se observă că textul prezintă două variante alternative de săvârșire, respectiv situația în care vehiculul nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat. Prin cea de-a doua teză este sancționată crearea unei stări de pericol printr-o lipsă de diligență, nefiind necesar pentru întrunirea elementelor constitutive să se fi și produs urmarea vătămătoare, simplul fapt că termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice a expirat fiind suficient. Cât privește faptul că mașina era oprită, instanța observă că petenta și-a deplasat mașina, aspect ce rezultă din fotografii, iar aceasta apare îndreptându-se spre mașină cu intenția clară de a se urca la volan, mașina urmând a fi pusă în mișcare. De asemenea, formularea textului privind conducerea pe drumurile publice a autoturismului a cărui inspecție tehnică expirase sugerează că este vorba de o faptă cu desfășurare în timp, iar câtă vreme autoturismul se află în trafic, iar scopul este de a-l utiliza este realizat actul material al contravenției. Faptul că ulterior petenta a obținut certificatul de inspecție tehnică periodică nu mai poate influența reținerea contravenției, întrucât fapta se consumase deja la momentul constatării.
Analizând probele existente la dosarul cauzei, astfel cum acestea au fost prezentate în paragrafele anterioare, se constată că petenta nu a probat existența unei alte stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.
Conform art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța hotărăște și asupra sancțiunii aplicate. În cauză, se constată că au fost respectate criteriile de stabilire a sancțiunii prevăzute de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 98 din O.U.G. nr.195/2002, amintite anterior, instanța constată că amenda aplicată petentei pentru fiecare dintre cele două contravenții pentru care s-a aplicat această sancțiune este minimul prevăzut de lege. Se apreciază că fapta prezintă un pericol social suficient pentru a justifica aplicarea sancțiunii constând în amenda contravențională. Astfel, se va avea în vedere că . se afla oprită este o stradă îngustă, iar autoturismul era în cea mai mare parte parcat pe carosabil, iar nu pe trotuar, într-o zonă interzisă opririi tocmai pentru a se asigura protecția eficientă a pietonilor, cei mai vulnerabili participanți la trafic. Cu privire la fapta de a circula cu un vehicul a cărui inspecție tehnică periodică expirase, instanța reține că o constatare ulterioară a stării corespunzătoare a mașinii nu influențează gradul de pericol social al faptei, având în vedere că legiuitorul, prin stabilirea limitelor de sancțiune a considerat că simplul fapt de a nu depune diligențele pentru verificarea în termen a stării vehiculului este suficient de grav pentru a atrage sancțiunea amenzii. De altfel, această contravenție nu privește starea tehnică efectivă a mașinii, aceasta făcând obiectul unei alte prevederi. Cu privire la acest aspect, instanța mai observă că inspecția tehnică expirase de mai mult de două luni la data constatării faptei. În ceea ce privește măsura reținerii certificatului de înmatriculare, pentru considerentele expuse anterior și având în vedere dispozițiile exprese ale legii care prevăd în mod imperativ luarea acestei măsuri, instanța constată că ea este justificată. Mai mult, conform art.112 alin. 4 din O.U.G. nr.195/2002, acesta se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către poliția rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut, în condițiile prevăzute în regulament. În ceea ce privește lipsa antecedentelor contravenționale ale petentei, instanță amintește că aceasta reprezintă starea de normalitate în societate și nu poate constitui un motiv în sine pentru atenuarea răspunderii în cazul încălcării actelor normative în vigoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.34 și următoarele din O.G. nr.2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de către petentă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta B. L. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, C.U.I._, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.07.2015.
Președinte,Grefier,
G. A. FodorCamelia M.
Red./Dact./G.A.F./4 ex./08.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6878/2015.... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6850/2015.... → |
|---|
