Pretenţii. Sentința nr. 7906/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7906/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 7906/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7906/2015
Ședința publică din data de 01.09.2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Păteanu A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile promovata de reclamantii N. E. si N. G.-S. impotriva pârâtei .&C. SRL- prin reprezentat legal D. I., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publica, la prima strigare a cauzei, se prezinta reclamantii personal si asistati de avocat cu imputernicire la dosar, lipsa fiind parata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanta arata ca parata nu a formulat un raspuns la interogatoriul ce i-a fost comunicat, in scris, odata cu citatia emisa pentru acest termen de judecata.
Reprezentanta reclamantilor, fata de lipsa raspunsului la interogatoriul propus a fi administrat paratei, solicita instantei sa admita actiunea. Arata ca renunta la proba testimoniala, nu ar mai avea rost administrarea acestui mijloc de proba.
Instanta, retinand ca, in mod nejustificat, parata nu a formulat un raspuns la interogatoriu, desi acest mijloc de proba i-a fost comunicat odata cu citatia emisa pentru acest termen de judecata, sub sanctiunea prev. de art. 358 din Codul de Procedura Civila, arata ca va face aplicarea dispozitiilor acestui text de lege, prin hotararea pe care o va pronunta pe fondul cauzei, odata cu aprecierea probatoriului in ansamblu. Dand eficienta principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, ia act ca reclamantii nu mai insista in administrarea probei testimoniale, apreciind ca acest mijloc de proba nu se mai poate dovedi util cercetarii procesului in contextul probatoriului deja administrat in cauza si in lipsa formularii unei pozitii procesuale din partea paratei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de solutionat, instanta se considera lamurita, declara incheiata cercetarea procesului si acorda cuvantul in dezbateri
Reprezentanta reclamantilor solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu acordarea cheltuielilor de judecata, constand in taxa judiciara de timbru si onorariu avocatial.
Instanta inchide dezbaterile si reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
In temeiul cererii de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 21.10.2014, sub nr._, reclamantii N. E. si N. G.-Ș., prin avocat cu imputernicire la dosar, au solicitat instanței, in contradictoriu cu parata . SRL, prin reprezentant legal- D. I.:
- rezilierea contractului de prestari servicii incheiat intre parti la data de 30.11.2013;
- obligarea paratei la returnarea sumei de 3.600 lei, ce a fost achitata conform contractului si la plata dobanzii legale calculata incepand cu data platii si pana la restituirea efectiva a sumei de bani;
- cu acordarea cheltuielilor de judecata, inclusiv cheltuielile efectuate pentru parcurgerea procedurii medierii.
In esenta, in motivarea cererii, s-a aratat ca, intre parti, a fost incheiat contractul de prestari servicii din data de 30.11.2013, avand ca obiect efectuarea unui mobilier de camera compus din: birou+corp dulap+doua paturi rabatabile vertical, iar reclamantii au achitat paratei suma de 3.600 lei, conform chitantelor nr. 48/30.11.2013 si 50/12.12.2013, urmand ca restul de 1.000 lei sa fie achitat la finalizarea lucrarii.
S-a precizat ca intelegerea partilor a fost ca mobilierul comandat sa fie montat pana la finele lunii decembrie 2013, insa, dupa ce a incasat a 2-a transa de bani, reprezentantul paratei nici macar nu a mai raspuns la telefon si nu a executat lucrarea, cu toate ca reclamantii au apelat la Autoritatea N. pentru Protectia Consumatorului si au incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, prin recurgerea la procedura medierii.
In drept, au fost invocate prev. art. 1549 pct. c din Noul Cod Civil.
Cererii i-au fost anexate inscrisuri si s-a mai solicitat administrarea probei cu interogatoriul paratului si a probei testimoniale.
A fost achitata taxa judiciara de timbru in cuantum de 252 lei.
Desi legal citata, parata nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei de judecata pentru a-si sustine pozitia procesuala.
Pentru solutionarea cererii, s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si interogatoriul paratei.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea inscrisurilor existente la dosar, rezulta ca, la data de 30.11.2013, partile au incheiat un contract de antrepriza, denumit „Contract de Prestari Servicii”. Actul juridic a fost asumat de parata . & C. SRL”, pe baza de semnatura reprezentant- administrator D. I. si stampila, fiind garantata, astfel, respectarea obligatiilor asumate.
Conventia partilor a avut ca obiect realizarea unor piese de mobilier, respectiv un mobilier de camera compus din birou, corp dulap si 2 paturi rabatabile vertical, iar termenul maxim de executie a lucrarilor a fost stabilit pentru data de 20.12.2013.
Pretul total al serviciilor ce fac obiectul conventiei de antrepriza a fost indicat la nivelul sumei de 4.600 lei, platibil in mai multe transe, astfel: avansul, in suma de 2.400 lei a fost achitat la data de 30.11.2013, conform chitantei nr. 48/30.11.2013, a doua transa, in suma de 1.200 lei a fost achitata la data de 12.12.2013, conform chitantei nr. 50/12.12.2013, iar diferenta, in cuantum de 1.000 lei, trebuia achitata la finalizarea lucrarii.
Existenta contractului de prestari servicii din data de 30.11.2013, in care parata (prin reprezentantul sau- D. I.) s-a obligat, in calitate de antreprenor si, totodata, existenta sumelor de bani pe care societatea le-a primit in temeiul acestui contract, pentru realizarea mobilierului comandat de reclamanti, nu poate fi contestata in conditiile inscrisurilor (contractul si cele doua chitante ce fac dovada incasarii de catre parata a avansului din contravaloarea lucrarii, in cuantum de 3.600 lei) atasate cererii de chemare in judecata, ce au fost asumate de parata pe baza de semnatura reprezentant si stampila.
Mai mult decat atat, in contextul probatoriului cu inscrisuri existent la dosarul cauzei, fata de lipsa nejustificata a raspunsului la interogatoriul ce i-a fost transmis societatii parata, se impune aplicarea prev. art. 358 din Codul de Procedura Civila, in sensul considerarii ca recunoscute a pretentiilor deduse judecatii, atat a existentei conventiei de antrepriza si a sumelor de bani ce au fost primite de parata (prin reprezentant) in considerarea contractului de prestari servicii incheiat la data de 30.11.2013, cat si a neexecutarii de catre antreprenor a obligatiei ce a fost asumata: de a realiza mobilierul comandat de reclamanti.
Analizand probatoriul administrat in cauza, instanta se va raporta si la continutul adresei nr. 123NN/20.02.2014, emisa de Autoritatea N. pentru Protectia Consumatorilor- Comisariatul Regional Cluj, ce indica faptul ca, in cursul anului 2014, la momentul cand au fost efectuate cercetari la operatorul economic, lucrarea nu era realizata, societatea fiind chiar si sanctionata pentru incalcarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor.
. executie nu a fost respectat si mobilierul nu a mai fost realizat, fara, insa, ca reprezentantul paratei sa restituie reclamantilor sumele de bani ce i-au fost achitate cu titlu de avans din contravaloarea lucrarii, respectiv suma totala de 3.600 lei, cu toate ca reclamantii au apelat si la procedura medierii in scopul solutionarii litigiului pe cale amiabila. Cat timp aceasta procedura prealabila nu a avut rezultatul scontat si nu a fost posibila rezolvarea diferendului fara interventia instantei de judecata, intrucat reprezentantul paratei nu s-a prezentat la sedinta de informare la care a fost invitat, a fost promovata prezenta actiune in justitie, in scopul recuperarii de catre reclamanti a avansului platit pentru mobilierul ce nu a mai fost executat de parata, prin recurgerea la forta coercitiva a statului.
În drept, instanța va decide cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii prin raportare la prevederile art. 1270 din Codul Civil, retinand că, intre părți, s-a incheiat o conventie de antrepriza. Aceste dispozitii legale reglementeaza principiul fortei obligatorii a actului juridic, in sensul ca orice convenție a parților este obligatorie, are putere de lege intre partile contractante și trebuie respectată ca atare, iar principiul fortei obligatorii a contractului se impune atat partilor, cat si instantei de judecata cu privire la toate clauzele contractuale.
Pe baza prev. art. 1851 alin. 1 din Codul Civil, ce arata ca: „Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț”, instanta retine caracterul sinalagmatic, cu titlu oneros si comutativ al contractului de antrepriza, constatat in speta prin conventia de prestari servicii incheiata la data de 30.11.2013, din moment ce părțile se obliga reciproc una către alta si oneros, fiecare parte voind a-și procura un avantaj, iar obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte.
Din moment ce reclamantii și-au respectat obligația prevazuta in contract si au platit doua transe din contravaloarea serviciilor comandate paratei, la termenele pe care societatea antreprenor le-a indicat, se impunea ca parata să realizeze prestația la care s-a obligat, prin semnatura reprezentantului sau si ștampila: de a executa mobilierul de camera indicat de beneficiarii lucrarii, pana la data de 20.12.2013.
Data fiind natura bilaterala, cu titlu oneros si comutativ a conventiei de antrepriza, prestatia fiecarei parti isi are izvorul in contraprestatia celeilalte parti, astfel ca, in temeiul art. 1516 alin. 2 pct. 2 din Codul Civil, reclamantii sunt indreptatiti să obțină rezoluțiunea contractului, intrucat parata, in calitatea sa de debitor al obligatiei de realizare mobilier camera, nu a executat prestatia pe care si-a asumat-o deși, prin formularea prezentei actiuni in justitie, a fost pusa în întârziere pentru indeplinirea obligatiei.
Rezoluțiunea contractului sinalagmatic este reglementata in cuprinsul art. 1549 alin. 1 din Codul Civil, dispoziții legale pe baza carora: „Dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin.”
In speta, caracterul sinalgmatic, bilateral al contractului de prestari servicii, incheiat intre parti, la data de 30.11.2013, nu poate fi pus la indoiala. Este vorba despre un contract de antrepriza, in sensul disp. art. 1851 alin. 1 din Codul Civil, dupa cum s-a stabilit deja, din moment ce parata, prin reprezentant- D. I., s-a obligat ca, pe riscul său, să execute lucrarile convenite, respectiv mobilierul de camera compus din birou, corp dulap si 2 paturi rabatabile vertical, in favoarea reclamantilor beneficiari ai serviciilor, în schimbul unui preț, incluzand atat contravaloarea materialelor, cat si a manoperei.
Ori, natura bilaterala, cu titlu oneros si comutativ a conventiei de antrepriza constatata prin contractul si chitantele depuse la dosar, impune necesitatea ca prestatia fiecarei parti sa isi aiba izvorul in contraprestatia celeilalte parti, astfel ca, fata de prev. art. 1549 alin. 1 din Codul Civil, solicitarea reclamantilor de rezolutiune a contractului este justificata, cat timp a existat o neexecutare culpabila a obligatiilor asumate de parata, in calitatea sa de executant al lucrarii, pe baza de semnatura reprezentant si stampila, in conditiile in care reclamantii si-au executat, in mod corespunzator, propria obligatie: de a achita doua transe din pretul final al lucrarii, la termenele stabilite de parti.
Rezolutiunea este o sancțiune ce decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, din împrejurarea ca fiecare dintre obligații este cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia din obligații lipsește de suport juridic obligația reciproca, astfel incat se impune desființarea- rezolvirea- înregului contract.
Pe baza dispozițiilor legale anterior enuntate, în doctrina au fost identificate condițiile admisibilității acțiunii în rezoluțiune, ca fiind următoarele:
- una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin;
- neexecutarea sa fi fost imputabila partii care nu si-a îndeplinit obligația;
- debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere pentru executarea obligației.
Toate cele trei condiții sunt îndeplinite în speță, dupa cum s-a aratat în cele ce preced. Astfel, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumata, de a executa lucrarea comandata de reclamanti, astfel cum a fost individualizata in cuprinsul contractului de prestari servicii incheiat la data de 30.11.2013. Nici pana în prezent nu a fost executat mobilierul de camera comandat de reclamanti, cu toate ca termenul limita de executie convenit de parti era 20.12.2013, dupa cum rezulta din coroborarea probatoriului administrat in cauza, a inscrisurilor atasate cererii de chemare in judecata si a interogatoriului paratei.
Neexecutarea obligației ce incumba paratei, in calitatea sa de executant, in baza conventiei de antrepriza încheiata cu reclamantii este culpabilă, din moment ce nu s-a invocat si nici nu se poate identifica în speta existenta vreunei cauze fortuite care sa faca imposibila neexecutarea. Ori, în materie de raspundere civila contractuala, vina debitorului este prezumata, sens in care se impunea ca parata sa faca dovada inexistentei culpei sale pentru neexecutarea obligatiei asumata prin conventia de prestari servicii. Însă, parata nu s-a prevalat de astfel de argumente, nu si-a formulat apararea si nici nu s-a prezentat in fata instantei de judecata pentru a-si sustine pozitia procesuala.
În consecinta, in contextul probatoriului cu inscrisuri administrat in cauza, ce se coroboreaza cu interogatoriul paratei- mijloc de proba cu privire la care se impune aplicarea prev. art. 358 din Codul de Procedura Civila, in sensul considerarii ca recunoscute a pretentiilor deduse judecatii, dupa cum s-a stabilit deja in cele ce preced-, fata de inactivitatea paratei cu privire la demersul judiciar promovat de reclamanti, instanta va aprecia ca subzista o neexecutare a obligatiei ce constituie prestatia asumata contractual de executantul lucrarilor de mobilier ce fac obiectul contractului de prestari servicii din data de 30.11.2013, neexecutare ce ii este imputabila paratei, vinovatia sa fiind prezumata de lege din simplul fapt al neindeplinirii obligatiei asumata prin conventia de antrepriza.
Totodată, instanta arata ca, in conformitate cu prev. art. 1522 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, parata a fost pusa în intarziere prin formularea prezentei cereri de chemare in judecata, la data de 21.10.2014, avand posibilitatea ca, pana la solutionarea procesului, sa-si indeplinieasca obligatiile contractuale, însă a manifestat un total dezinteres cu privire la demersurile intreprinse de reclamanti pentru a obtine executarea conventiei si nu a inteles sa acorde eficienta fortei obligatorii a actului juridic pe care l-a încheiat, dupa cum impune legiuitorul in cuprinsul art. 1270 din Codul Civil.
Reținând îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate prin contract de pârâta, instanta urmează a admite cererea de chemare în judecată și a dispune rezoluțiunea contractului de antrepriza, constatat prin Contractul de Prestari Servicii incheiat intre parti la data de 30.11.2013, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate de parata, prin reprezentantul sau legal- D. I..
Ca urmare a intervenirii rezoluțiunii, convenția părților se desființează cu efect retroactiv și părțile trebuie repuse în situația anterioara încheierii contractului, restituindu-și una alteia tot ceea ce și-au prestat in temeiul contractului desființat. . disp. art. 1554 alin. 1 din Codul Civil: „Contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ținută, în acest caz, să restituie celeilalte părți prestațiile primate”.
Probatoriul cu inscrisuri administrat in cauza a relevat faptul ca, in conditiile stipulate prin contract, pe baza chitantelor nr. 48/30.11.2013 si nr. 50/12.12.2013, reclamanta a achitat paratei suma de 3.600 lei, cu titlu de avans din contravaloarea lucrarii, insa aceasta plata nu mai are suport juridic, lipseste cauza obligației, fiind desființata conventia partilor in temeiul careia s-a efectuat, ca urmare a neindeplinirii contrapresatiei de catre cealalata parte contractanta si se impune restituirea ei. Cât timp nu s-a realizat prestatia asumata de parata, in schimbul pretului ce a fost, partial, achitat de reclamanti, cocontractantul este îndreptățit la restituirea prestației executate în temeiul convenției de antrepriză. Se va dispune, astfel, repunerea părților în situația anterioara, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantilor suma de 3.600 lei, achitata cu titlu de avans din contravaloarea lucrarii.
Cu privire la petitul privind obligarea paratei la plata dobanzii legale penalizatoare aferenta sumei de bani ce a fost prestata de reclamanti in executarea contractului, instanta va avea in vedere prev. art. 1549 alin. 1 din Codul Civil, ce au fost redate in cele ce preced, pe baza carora reclamanta este îndreptățita sa primeasca si daune interese pentru neexecutare.
Dreptul la daune-interese pentru neexecutarea obligatiilor civile este reglementat in cuprinsul art. 1531 din Codul Civil, disp. legale conform carora: „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.” . pe care le pretind reclamantii, respectiv dobanda legala penalizatoare datorata incepand cu data platii avansului din contravaloarea lucrarii, a sumei de 3.600 lei, se impun paratei conform prev. art. 1535 alin. 1 din Codul Civil, in cuantumul prevazut de lege (atat timp cat nu exista vreo conventie a partilor in acest sens), adica cel indicat prin disp. OG nr. 13/2011, intrucat suma de bani achitata de reclamanti antreprenorului, in executarea conventiei care s-a desfiintat cu efect retroactiv in urma prezentei hotarari, nu mai are justificare, nu mai exista contraprestatia pentru care a fost executata.
Rezulta ca, fata de prev. imperative ale art. 1531 alin. 2 din Codul Civil, instanta trebuie sa admita solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la plata dobanzii legale penalizatoare prevazuta in cuprinsul OG nr. 13/2011, cu titlu de beneficiu nerealizat al sumei de 3.600 lei, cu privire la care partile au fost puse in situatia anterioara prin dispozitiile prezentei hotarari, incepand cu data platii, respectiv data de 30.11.2013 pentru suma de 2.400 lei si data de 12.12.2013, pentru suma de 1.200 lei si pana la data restituirii integrale si efective a avansului achitat de reclamanti.
Pentru considerentele expuse, apreciind că pretențiile reclamantilor sunt întemeiate, instanța urmează a admite cererea de chemare in judecata.
Raportandu-se la solutia de admitere a cererii de chemare in judecata, instanta considera ca, in temeiul art. 451 coroborat cu art. 453 din Codul de Procedura Civila, este intemeiata solicitarea reclamantilor de acordare a cheltuielilor de judecata, parata fiind „partea care a pierdut procesul”, in sensul legii. . retine culpa procesuala a paratei, prin aceea ca a refuzat sa-si indeplineasca, de buna-voie, obligatia asumata contractual, dupa cum a refuzat si sa restituie prestatia pe care a primit-o in executarea conventiei ce a fost desfiintata si, ca atare, este tinuta sa suporte cheltuielile de judecata efectuate de reclamanti pentru a-si recupera prejudiciul, prin recurgerea la forta coercitiva a statului, pe calea actiunii in justitie. Insa, aceste cheltuieli de judecata trebuie sa se încadreze in limita rezonabila a sumelor care se impun pentru parcurgerea demersului judiciar, fara ca onorariul avocatial solicitat sa fie excesiv sau vadit disproportionat fata de complexitatea cauzei si activitatea desfasurata in concret de aparatorul partii, dupa cum este cazul in speta.
Astfel, suma solicitata de reclamanti cu titlu de onorariu avocatial: 1.500 lei, se impune a fi redusa, prin raportare la prev. art. 451 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, din moment ce activitatea concreta a aparatorului reclamantilor s-a manifestat prin redactarea unei simple actiuni, care nu cuprinde argumente juridice inovatoare, motive complexe de fapt sau de drept si sustinerea acestei actiuni la doua termene de judecata, in care au fost puse concluzii extrem de succinte. Ori, aceasta activitate nu justifica un cuantum atat de ridicat al onorariului avocatial precum cel pretins in speta.
Ca atare, instanta urmeaza a admite, doar in parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecata si a obliga parata sa plateasca reclamantilor suma de 752 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru in cuantum de 252 lei (fila 3) si onorariu avocatial in cuantum de 500 lei (fila 42).
Cat priveste solicitarea reclamantilor de acordare a cheltuielilor efectuate pentru parcurgerea procedurii prealabile de informare cu privire la avantajele medierii, instanta arata ca nu s-a facut dovada avansarii niciunei sume de bani cu acest titlu, dupa cum impun disp. art. 452 din Codul de Procedura Civila si, ca atare, sunt neintemeiate pretentiile formulate de reclamanti din aceasta perspectiva. Desi contractul de premediere nr. 97/11.03.2014 indica un onorariu in suma de 60 lei, reclamantii nu au justificat faptul ca s-a achitat efectiv aceasta suma de bani, sens in care nu le poate fi acordata de instanta cu toate ca efectuarea unor cheltuieli pentru parcurgerea prealabila a procedurii de informare cu privire la avantajele medierii reprezinta o cheltuiala de judecata necesara pentru buna desfășurare a procesului, cat timp, la momentul la care a fost declansata aceasta procedura (11.03.2014), actiunea civila nu putea fi promovata in lipsa invitarii paratei la procedura de informare cu privire la avantajele medierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantii N. E., CNP_ si N. G.-Ș., CNP_, cu domiciliul in localitatea Cluj-N., .. 2, ., . în contradictoriu cu pârâta .&C. SRL- legal reprezentata prin administrator D. I.-, CUI_, J_, cu sediul social in comuna Sannicoara, ., jud. Cluj și, în consecință:
Dispune rezoluțiunea Contractului de Prestari Servicii,incheiat intre parti, la data de 30.11.2013, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate de parata, prin reprezentantul sau legal- D. I.sirepunerea părților în situația anterioara.
Obliga pârâta să restituie reclamantilor suma de 3.600 lei, achitata cu titlu de avans din contravaloarea lucrarii.
Obliga parata la plata dobanzii legale penalizatoare, calculata asupra sumei de 3.600 lei, cu privire la care partile au fost puse in situatia anterioara prin dispozitiile prezentei hotarari, incepand cu data platii, respectiv data de 30.11.2013 pentru suma de 2.400 lei si data de 12.12.2013, pentru suma de 1.200 lei si pana la data restituirii integrale si efective a avansului achitat de reclamanti.
Admite in parte petitul privind acordarea cheltuielilor de judecata si obliga pârâta sa plateasca reclamantilor suma de 752 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Păteanu A.
Red. D./Dact. D.
4 ex./01.09.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6669/2015. Judecătoria... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7910/2015.... → |
|---|








