Suspendare provizorie. Sentința nr. 7448/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7448/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 7448/2015
Dosar nr._
ODCP nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr.7448/2015
Ședința publică de la 15.07.2015
Completul format din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier D. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S., ASOCIAȚIA DE P. ., . G. L., în contradictoriu cu intimata C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.06.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.06.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S., ASOCIAȚIA DE P. ., . G. L., în contradictoriu cu intimata C. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., . în temeiul art. 711 și urm. din C.P.C. au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită demarate în dosarul execuțional nr. 1414/2014 al B. C. M.-R., cu sediul în Cluj-N., .. 3, ., solicitând instanței să constate că în mod nelegal executorul judecătoresc a procedat la încuviințarea executării silite, deși exista un impediment prevăzut de lege, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 7 C.P.C. raportat la art. 11 alin. 2, art. 14, art. 31 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 pct. B lit. a, art. 13 alin. 1 și 2 din HG nr. 1588/2007, și pe cale de consecință, să dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 28.11.2014, precum și a tuturor actelor de executare silită subsecvente demarate în dosarul execuțional nr. 1414/2014 al B. CIMPIAN M.-R. ca nelegale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. S-a mai solicitat și să dispună suspendarea provizorie a executării silite demarate în dosarul execuțional 1414/2014 al B. C. M.-R., în temeiul art. 718 alin. 7 C.P.C. și suspendarea executării silite demarate în dosarul execuțional 1414/2014 al B. C. M.-R. până la soluționarea contestației la executare, în temeiul art. 718 alin. 1 C.P.C.
În motivare s-a arătat că în mod greșit executorul judecătoresc a procedat la încuviințarea cererii de executare silită, deși în cauză există un impediment prevăzut de lege: pentru readucerea la starea inițială a coloanei de aerisire și ventilație situată în apartamentele contestatorilor este necesară și o intervenție asupra acoperișului comun al imobilului . de tablă, a scheletului de lemn, perforarea efectivă a acoperișului și scoaterea gurii de aerisire în exterior. Însă pentru această intervenție asupra acoperișului comun contestatorii nu au acordul expres al asociației de proprietari, obligatoriu potrivit art. 11 alin. 2, art. 14, art. 31 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 pct. B lit. a, art. 13 alin. 1 și 2 din HG nr. 1588/2007.
Practic prin punerea în executare a obligației de a face menționate în cuprinsul titlului executoriu s-ar aduce un prejudiciu tuturor celorlalți proprietari de apartamente, raportat la împrejurarea că intervenția ce ar urma să fie realizată asupra acoperișului comun ar afecta structura de rezistență a acoperișului (acesta fiind construit pe un schelet de lemn), izolația acoperișului și chiar izolația termică a imobilului . de P. . prin președinte G. L. arată faptul că nu și-a dat acceptul expres pentru intervenția asupra acoperișului comun, motivat de faptul că această intervenție ar afecta structura de rezistență a acoperișului confecționat din tablă, care se sprijină pe un schelet de lemn. Mai mult, la momentul confecționării acoperișului toate gurile de aerisire au fost opturate, în acest sens dându-și consimțământul chiar și intimata C. I., împreună cu soțul ei C. G.. Aceste guri de aerisire nu au fost funcționale niciodată, nici măcar în momentul în care blocul a fost dat în folosință.
În plus, intimata nu are nici un interes în cauză având în vedere că aerisirea apartamentului ei se face prin găurile perforate din loja de la bucătărie - aspect menționat chiar și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză.
În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie a executării silite, precum și cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, apreciază că se impune admiterea acestora întrucât în cauză există un impediment evident care împiedică punerea în executare a titlului executoriu, iar prin punerea în executare a titlului executoriu s-ar aduce un grav prejudiciu tuturor proprietarilor din condominium.
În drept, s-au invocat: art. 703, art. 711, art. 718 C.P.C. art. 11, 14, și 31 din Legea nr. 230/2007, art. 12, art. 13 din HG nr. 1588/2007.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că nu există nici un impediment prevăzut de lege care sa atragă consecința anularii încheierii de încuviințare a executării silite din data de 28.11.2014, precum si actelor subsecvente din dosarul execuțional 1414/2014 al B.E.J. Cimpian R.-M.. Pentru aducerea in stadiul inițial a coloanei de aerisire si ventilatie situata in bucătăria apartamentelor nr. 18, 21 si 24, din blocul de locuințe situat in Cluj-N., ., . aduce atingere proprietății comune în sensul încălcării, afectării si prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală al celorlalți proprietari. Contestatorii de rd. 1, 2 si 3 trebuie sa refacă coloana din bucătăria apartamentelor în discuție, așa cum era inițial, nefiind necesar acordul Asociației de P. în acest sens. Prin lucrările respective, din interiorul bucătăriilor, dreptul celorlalți proprietari nu este afectat in niciun mod. Atâta timp cât desființarea coloanei respective s-a făcut fără autorizație de desființare și fără acceptul Asociației confirmat printr-o hotărâre a Adunării Generale iar masura refacerii a fost dispusa printr-o Hotarare judecătoreasca definitiva, nu se poate condiționa revenirea la situația anterioară de acceptul Asociației de P..
Contestatorii de rd.1 ,2 si 3 au fost obligați sa readuca la stadiul inițial coloana de ventilatie prin raportare la acoperișul inițial-parte indiviza . colective și nu prin raportare la o lucrare (învelitoare de tabla) executată fără autorizație. În contextul în care aceștia vor fi împiedicați în demersurile lor de a reface coloana de ventilație de existența unei lucrări executată fără respectarea prevederilor legale și documentația aferentă, intimata arată că va face demersurile necesare, pe cheltuiala lor, pentru a reglementa situația.
In subsidiar, arată că contestația la executare este un demers judiciar abuziv, exercitat cu rea credință în scopul vădit de împiedicare a punerii in executare a unui titlu executoriu emis de către o instanța judecătoreasca, cu încălcarea art. 14-15 din N. C. Civil.
Contestatorii persoane fizice sunt de rea credință, câtă vreme au desființat coloana de aerisire și ventilație situată în bucătăria apartamentelor nr. 18, 21, 24 din blocul de locuințe situat în Cluj-N., ., jud.Cluj, fără autorizație de desființare și cu nerespectarea prevederilor legale în domeniu. Deși Decizia Civila nr. 607/R/2014 pronunțată în dosarul cu nr._/211/2012 a rămas definitivă în luna septembrie 2014, contestatorii nu fac dovada că au întreprins vreun demers în sensul celor dispuse definitiv de instanță. Motivația expusa în contestație în sensul că nu există acceptul Asociației de P. în vederea intervenirii asupra acoperișului parte indiviza . reținută de instanță întrucât contestatorii nu au făcut dovada efectivă a demersurilor făcute pentru a obține acest accept, inclusiv atacarea în justiție a Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. (în măsura în care aceasta exista).
Inca din anul 2006 proprietarii apartamentelor 18, 21, 24 au fost somați de către Direcția de Politie Comunitara -Serviciul Control Urbanism si Disciplina in Construcții pentru a reface aerisirile aferente bucătăriilor conform situatie inițiale asa cum rezulta din adresa nr._/481/14.11.2006, astfel încât contestatorii nu se află în fața unei situatii noi. Așa cum se poate observa, aceștia nu numai că nu au respectat prevederile legale în domeniul construcțiilor (Legea 50/1991) dar, mai mult, sub aparenta unui „refuz" al Asociației de P., încearcă să lipsească de efect caracterul executoriu al unei hotărâri judecătorești definitive.
In ce privește reaua credinta a Asociației de proprietari din Cluj-N., ., ..Cluj, arată că aceasta avea obligația sa acționeze, prin mijloacele conferite de lege, în cazul în care unul sau unii dintre proprietari împiedică folosirea normală a clădirii. Desi o parte dintre proprietari au desfiintat coloana de ventilație și aerisire, aducând atingere folosinței normale a clădirii, aceasta nu a luat nicio masura in acest sens. Desi Asociația de P. s-a ocupat de strangerea fondurilor necesare montării învelitorii de tablă și de a executa lucrarea, modificând acoperișul inițial tip terasă, aceasta nu a obtinut autorizatia necesara efectuării acestor lucrări. Din raportul de expertiza efectuat în dosarul cu nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N., rezulta ca aceste lucrări au fost făcute" fără o documentație autorizată și fără autorizație de construire". Chiar daca aceste lucrări erau necesare, ele trebuiau executate numai în baza unei autorizații administrative și fără să prejudicieze interesele proprietarilor care nu și-au desființat coloana de aerisire. În plus, învelitoarea de tablă obturează ventilația considerată necesară printr-o hotarare judecătorească definitivă. Reaua credință a acestei contestatoare este vădită și în contextul în care nu face dovada că a convocat Adunarea Generală pentru a hotărî într-un fel sau altul precum și în contextul în care ar fi hotărât în sensul așa zisului refuz, dar nu face dovada comunicării hotărârii către intimată.
În contextul in care s-ar aprecia ca este necesar un acord al Asociației, apreciază că titularul dreptului de a accepta sau nu o intervenție asupra acoperișului, îl foloseste în mod exagerat, abuziv, contra intereselor legitime ale intimatei.
Contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare în care au solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată. În motivare a reluat și dezvoltat cele arătate în cererea de chemare în judecată, subliniind că repararea acoperișului s-a efectuat cu acordul lui C. G.. Cu privire la coloana de aerisire de la bucătărie (camera de alimente), arată că situația de fapt învederată de către intimată este una eronată, deoarece această coloană: nu a fost funcțională niciodată, motiv pentru care s-a și procedat la opturarea ei, nu comunică cu beciul imobilului, așadar afirmațiile reclamantei în legătură cu suportarea mirosurilor care vin din beci sunt nefondate, ocupa un spațiu semnificativ din perimetrul bucătăriei, iar menținerea ei nu se justifică sub nici un aspect, aerisirea apartamentului intimatei se realizează prin găurile pe care aceasta și le-a făcut în loja de la bucătărie - modalitate care este mult mai eficientă și care prezintă mult mai multe avantaje decât cea prin intermediul coloanei de aerisire, igrasia și condensul au existat încă de la darea în folosință a blocului, montarea tâmplariei pvc fără o aerisire zilnică a încăperilor conduce de asemenea la formarea condensului, reclamanta, în urma modernizărilor făcute în apartamentul ei, și-a mutat mașina de gătit în loja de la bucătărie, aerisirea făcându-se prin geamurile laterale, prin găurile obturate spre exterior și printr-un ventilator special amenajat în acest sens. De rea-credință este chiar intimata, care deși inițial a fost de acord cu absolut toate acțiunile întreprinse de către contestatori, împreună cu ceilalți proprietari de apartamente, ulterior doar pentru a-și satisface un moft și o ambiție personală a înțeles să îi acționeze în judecată.
Intimata este cea care trebuie să obțină acceptul asociației de proprietari pentru a proceda la perforarea acoperișului comun. Până la această dată intimata nu a formulat o astfel de solicitare, așa încât hotărârea obținută de către aceasta nu poate fi pusă în executare, iar prin punerea în executare a obligației de a face menționate în cuprinsul titlului executoriu s-ar aduce un prejudiciu grav tuturor celorlalți proprietari de apartamente.
În probațiune, la dosar au fost depuse: acte dosar executional: somația de executare silită (f. 6-7), încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare și de încuviințare a executării silite (f. 8-9) și titlu executoriu (f. 10-20), adresa nr._/481/14.11.2006 (f. 30), acte medicale (f. 31-33, 101-102), dovezi cheltuieli de judecată (f. 100).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a dispus acvirarea dosarului execuțional 1414/2014 al B. C. M.-R. (f. 56 și urm.) și acvirarea dosarului_/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N. (atașat).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în dosarul execuțional nr. 1414/2014 aflat pe rolul Birou executor Judecătoresc C. M.-R. s-a început executarea silită împotriva contestatorilor, în temeiul titlului executoriu constând în Sentința Civilă Nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N. și Decizia Civilă Nr. 607/R/2014 a Tribunalului Cluj.
Prin Sentința Civilă Nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N. și Decizia Civilă Nr. 607/R/2014 a Tribunalului Cluj instanța a dispus obligarea contestatorilor, în calitate de proprietari ai apartamentelor nr. 18, 21 și 24 (situate pe aceeași coloană cu apartamentul intimatei) să aducă la stadiul inițial coloana de aerisire și ventilație situată în bucătăriile lor din imobilul . în Cluj-N., ..
În speță, nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi solicitat acordul asociației de proprietari pentru efectuarea lucrărilor, dar ASOCIAȚIA DE P. ., a arătat că, de principiu, nu este de acord să își dea acest acord.
În drept, potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinația proprietății comune fără a obține mai întâi acceptul din partea asociației de proprietari.
Conform art. 14 din Legea nr. 230/2007, Proprietarul este obligat să mențină proprietatea sa individuală, apartament sau spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, în stare bună, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu.
Potrivit art. 12 pct. B lit. a din HG nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația de a menține în bune condiții proprietatea individuală, apartamentul sau spațiul cu alta destinație decât aceea de locuința, pe propria cheltuiala. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate . celorlalți proprietari din condominium.
Conform art. 13 alin. 1 și 2 din HG nr. 1588/2007, (1) Proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcției, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale.(2) Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinația proprietății comune fără a obține mai întâi acceptul asociației de proprietari.
Potrivit art. 711 al. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
În lumina art. 712 al. 1-3 Cod procedură civilă, (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă. (2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. (3) Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Art. 665 al. 5 pct. 7 C.p.c. prevede (forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită): Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (...)există alte impedimente prevăzute de lege.
Conform art. 622 C.p.c., (1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 12 al. 1 C.p.c., Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
În speță, instanța constată că prin Sentința Civilă Nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N. și Decizia Civilă Nr. 607/R/2014 a Tribunalului Cluj instanța a dispus obligarea contestatorilor P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S., să procedeze la refacerea și, pe cale de consecință, la aducerea în stadiul inițial, a coloanei de aerisire și ventilație situată în bucătăriile lor din imobilul . în Cluj-N., .. În sarcina intimatei nu s-a stabilit nici o obligație.
În mod evident, cel care este obligat la executarea unor lucrări are și obligația corelativă, implicită, de a efectua toate demersurile pentru a asigura executarea lucrărilor în condiții de legalitate și de a suporta integral costurile aferente. Creditorul obligației din titlul executoriu (în speță, intimata) trebuie doar să aștepte îndeplinirea obligației, fără a putea fi obligat să ajute debitorul (în speță, contestatorii persoane fizice) în îndeplinirea obligației (în speță, intimata nu are obligația să asigure acordul asociației de proprietari pentru executarea lucrărilor). Astfel, contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S. sunt cei care au obligația de a efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că își îndeplinesc obligațiile stabilite în sarcina lor prin titlul executoriu. Prin urmare, contrar celor arătate în răspunsul la întâmpinare, nu intimata, ci contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S. sunt cei care au obligația de a solicita și obține acordul autorizației de proprietari, autorizația de construire și orice alte autorizații necesare pentru executarea legală a lucrărilor menționate în titlul executoriu.
În concret, contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S. trebuie să solicite acordul autorizației de proprietari pentru efectuarea lucrărilor și să avanseze toate sumele necesare pentru executarea lucrărilor fără a se afecta structura de rezistență a acoperișului (respectiv pentru refacerea structurii de rezistență a acoperișului în cazul în care nu este posibilă executarea lucrărilor fără afectarea structurii de rezistență a acoperișului), iar în cazul unui refuz abuziv din partea asociației, contestatorii au obligația de a ataca în justiție respectiva hotărâre.
Cu rea credință, contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S., nici măcar nu au încercat să obțină acordul asociației de proprietari, din care ei înșiși fac parte, invocând doar lipsa acestui acord ca un impediment insurmontabil pentru executarea silită. Oricum, lipsa acordului asociației de proprietari poate fi invocată doar cu privire la lucrările care ar afecta acoperișul, nu și în ceea ce privește obligația de a reface coloana de aerisire în propriile apartamente. Cu toate acestea, din actele dosarului rezultă că nici măcar aceste lucrări nu au fost efectuate.
Astfel fiind, în speță nu există nici un impediment la executare, întrucât obținerea acordului asociației de proprietari nu este o condiție pentru punerea în executarea silită a titlului executoriu, ci o obligație implicită a debitorului obligației executate silit (a cărei executare nu poate fi pusă în sarcina creditoarei intimate C. I.), motiv pentru care instanța va constata că sunt neîntemeiate susținerile contestatorilor cu privire la modul în care s-au aplicat prevederile art. 665 alin. 5 pct 7 C. Pr Civ., executarea silită fiind încuviințată legal.
Nu pot fi primite nici criticile contestatorilor cu privire la oportunitatea efectuării lucrărilor. Astfel, aceste aspecte trebuiau învederate (și, în mare parte, au fost învederate, după cum se poate observa din studiul dosarului atașat) instanței investite cu soluționarea litigiului de fond în dosarul_/211/2012, fără a mai putea fi invocate în contestația la executare, după cum rezultă din dispozițiile art. 712 C.p.c. redate mai sus.
Din aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare.
Având în vedere soluția ce se va pronunța și faptul că prezenta hotărâre este executorie, în conformitate cu art. 650 al. 3 C.p.c., instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestației la executare.
Având în vedere disp. art. 451 C.p.c., precum și împrejurarea că partea intimată, pentru a se apăra în prezenta cerere a cheltuit 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, instanța va obliga contestatorii, în solidar, să plătească intimatei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii P. N., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., CNP_, S. A., cu domiciliul In Cluj-N., ., ., F. C. și soția F. D. S., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ASOCIAȚIA DE P. ., . G. L., cu sediul în Cluj-N., ., ., toți cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat P. O.-R., cu sediul în Clui-N., Pta. Ș. Cel M., nr. 4, cam. 104, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata C. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind rămasă fără obiect.
Obliga contestatorii, în solidar, să plătească intimatei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.07.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./15.07.2015
Dosar nr._
HOT.
15.07.2015
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii P. N., S. A., F. C. și soția F. D. S., ASOCIAȚIA DE P. ., . G. L., în contradictoriu cu intimata C. I., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind rămasă fără obiect.
Obliga contestatorii, în solidar, să plătească intimatei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.07.2015.
JUDECĂTOR,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7433/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7445/2015.... → |
|---|








