Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3457/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3457/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 6961/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR. 3457/2015
Ședința publică din 8 aprilie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C.-M. D.
Ministerul Public este reprezentant prin procuror L. L. M. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Cluj-N..
S-a luat in examinare actiunea civila formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ in contradictoriu cu intimata B. V., avand ca obiect inlocuirea amenzii cu munca in folosul comunitatii.
La apelul nominal se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu intimata prin afisare la usa instanței.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta constata ca prezenta cauza a fost suspendata la termenul de judecata din data de 09 iulie 2014 pe motiv ca petentul nu și-a indeplinit obligația trasata in sarcina acestuia de a achita remuneratia care s-ar cuveni curatorului special ce s-ar impune a fi numit în cauză pentru a reprezenta interesele intimatului, iar de la acel moment a trecut o perioada mai mare de 6 luni, dosarul ramanand in nelucrare.
F. de aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 420 alin. 2 NCPC, invoca din oficiu exceptia perimarii.
Reprezentanta Ministerului Public solicita instantei sa constate perimarea cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii.
In baza art. 394 și art. 395 NCPC, instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in pronuntare.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 03 aprilie 2014, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a solicitat in contradictoriu cu intimata B. V. inlocuirea amenzilor dispuse în sarcina acesteia prin procesele-verbale de constatare a contraventiei indicate în cuprinsul cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii.
Prezenta cauza a fost suspendata in baza disp. art. 242 alin. 1 NCPC la data de 09 iulie 2014.
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Din analiza prevederilor art.416 alin. 1 si 2 NCPC, rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se gaseste, datorita ramanerii lui in nelucare, din vina partii, un anumit timp, prevazut de lege.
Pentru a opera aceasta sanctiune, este necesar a fi indeplinite cumulativ trei conditii, anume: investirea instantei cu o cerere care a declansat o judecata in prima instanta sau . atac, aceasta pricina sa fi ramas in nelucrare timp de 6 luni, ceea ce presupune si sa nu fi intervenit cauze de intrerupere sau suspendare a cursului perimarii, iar lasarea pricinii in nelucrare sa se datoreze culpei partii, care nu a staruit in judecata.
In prezenta cauza, instanta retine ca a fost investita cu o cerere de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, iar pricina a ramas in nelucrare timp de peste 6 luni, ulterior suspendarii cauzei, prin incheierea de sedinta din data de 09 iulie 2014, lipsind orice activitate procesuala referitoare la solutionarea cauzei.
Instanta constata ca nu pot fi retinute cauze de intrerupere sau suspendare a cursului perimarii. De asemenea, in tot timpul suspendarii cauzei, partile nu au facut niciun act in vederea repunerii cauzei pe rol.
Constatand ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 416 alin. 1 si 2 NCPC, instanta, in temeiul art. 421 alin. 2 din acelasi act normativ, va admite excepția perimarii și va constata perimarea cererii de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii formulata de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia perimarii.
Constata perimata cererea formulata de petentul IPJ CLUJ, cu sediul in ., jud.Cluj in contradictoriu cu intimata B. V., cu ultimul domiciliu cunoscut in Cluj-N., ., ..5, jud.Cluj, citata si prin afisare la usa instantei, avand ca obiect inlocuire sanctiune amenda cu munca in folosul comunitatii.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica din 8 aprilie 2015.
JUDECATOR,GREFIER,
A. NEAMȚCORA-M. D.
Red./dact./AN/CMD
4ex./09.04.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3456/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3318/2015. Judecătoria... → |
|---|








