Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1417/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1417/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1417/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 1417/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V. T.
Grefier I. M. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este judecarea cauzei Civile privind pe petent I. DE P. JUDETEAN CLUJ și pe intimat C. A. D., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
Ministerul Public reprezentat prin procuror arată că nu mai are alte cereri si solicita încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 si art. 258 N. C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Raportat la cererea de chemare in garanție Ministerul Public reprezentat prin procuror solicita respingerea acesteia, având in vedere ca obligația de achitare a onorariului revine celui care solicita înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca in folosul comunitatii, chiar daca beneficiarul acesteia este o alta persoana.
Instanta respinge ca inadmisibila cererea de chemare in garantie a Municipiului Cluj-N., considerand ca solicitarea petentului nu se incadreaza in prevederile art 72 raportat la art. 74 NCPC.
Ministerul Public reprezentat prin procuror solicită admiterea cererii privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității, raportat la înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei, din care a rezultat imposibilitatea executarii silite a amenzilor contravenționale care au fost aplicate intimatului.
Instanța în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 20.08.2014 sub numărul de mai sus, petentul IPJ Cluj, în calitate de agent constatator, a solicitat instanței, în contradictoriu cu contravenientul C. A. D., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 475 lei aplicată prin procesele-verbale ._/20.02.2006, AX_/24.02.2006, AX_/01.03.2006,AX_/27.03.2006,AX_/02.04.2006 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că din adresa nr._/495/27.03.2014 emisă de Primăriei Cluj-N. rezultă imposibilitatea executării sancțiunii amenzii aplicată intimatului prin procesele-verbale menționate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3, 5, art. 39, art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Petentul a solicitat introducerea în cauză a Primăriei Cluj-N., conf. art. 68 NCPC, în calitate de intervenient forțat.
În probațiune, au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Deși a fost legal citat, contravenientul C. A. D. nu a formulat întâmpinare, și nu s-a prezentat în fata instanței pentru a-și preciza pozitia procesuală.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesele-verbale ._/20.02.2006, AX_/24.02.2006, AX_/01.03.2006,AX_/27.03.2006,AX_/02.04.2006 contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 475 lei.
Conform art. 37 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată prin procesele-verbale anterior menționate a rămas definitivă la 15 zile de la data întocmirii fiecarui proces verbal, moment la care acestea au devenit titluri executorii.
În temeiul art. 39 din OG nr. 2/2001, organul constatator a procedat la punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale, comunicând procesul-verbal de constatare a contravenției Primăriei Mun. Cluj-N., ca organ de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială își are domiciliul contravenientul. Prin adresa nr._/495/27.03.2014 Primăria a răspuns solicitării organului constatator, arătând faptul că intimatul nu obține venituri și nu deține în proprietate bunuri care să poată fi executate silit.
În drept, potrivit art. 391 alin. 1 și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul constator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Totodată, alin. 2 al art. 391 din OG nr. 2/2001, prevede că în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în acest termen de 30 de zile, instanța procedează la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.
În cauză, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, instanța apreciază că contravenientul nu a achitat în mod voluntar amenda în cuantum de 475 lei stabilită în sarcina sa prin procesele-verbale de contravenție menționate și nu există posibilitatea executării silite împotriva acestuia întrucât nu realizează venituri și nu deține bunuri urmăribile.
Raportat la această situație de fapt, sunt îndeplinite condițiile stipulate în cuprinsul de art. 391 OG nr. 2/2001 pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Totodată, în cauză, nu se va da eficiență prevederilor art. 9 alin. 4 din OG nr. 2/2001 cu privire la acordarea unui termen pentru achitarea amenzii, deoarece contravenientul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, astfel că nu a formulat o astfel de cerere.
Astfel, instanța reține că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a prestării unei activități în folosul comunității, chiar dacă această din urmă sancțiune nu era prevăzută în cuprinsul textului legal ce sancționează fapta săvârșită de către contravenient. Cu privire la acest aspect, se va avea în vedere Decizia nr. 7/20.09.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În consecință, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, care stabilesc o durată maximă de 50 de ore pentru prestarea activității în folosul comunității, instanța urmează a dispune ca, contravenientul să presteze acest tip de activitate pe o durată de 24 ore, apreciind-o ca fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ al sancțiunii aplicate. La stabilirea duratei, se va ține seama, totodată, și de cuantumul amenzii aplicate prin procesele-verbale de contravenție menționate anterior, de 475 lei.
Întrucât ultima adresa de domiciliu cunoscută a contravenientului este în Cluj-N., instanța va dispune ca sancțiunea să fie executată în localitatea de domiciliu a acestuia, în sectorul de activitate propus de Primăria Cluj-N.. Se vor avea în vedere, în acest sens, prevederile art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, potrivit cărora sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se executa in raza unitatii administrativ-teritoriale in care contravenientul isi are domiciliul sau resedinta.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 391 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța urmează a admite sesizarea petentului astfel cum a fost formulată, a înlocui amenda aplicată contravenientului C. A. D. în sumă de 475 lei, prin procesele-verbale ._/20.02.2006, AX_/24.02.2006, AX_/01.03.2006,AX_/27.03.2006,AX_/02.04.2006, încheiate de petent, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității Cluj-N. pe o durată de 24 (douazecisipatru) ore și a obliga contravenientul să se prezinte la Primăria Cluj-N. pentru a fi repartizata în vederea executării sancțiunii prestării activității în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul I.P.J. CLUJ, cu sediul in mun. Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva contravenientului C. A. D., CNP_ cu ultimul domiciliul în Cluj-N., ., jud. CLUJ, și în consecință.
Înlocuiește amenda aplicată contravenientului C. A. D. în sumă de 475 lei, prin procesele-verbale ._/20.02.2006, AX_/24.02.2006, AX_/01.03.2006,AX_/27.03.2006,AX_/02.04.2006, încheiate de petent, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității Cluj-N. pe o durată de 24 (douazecisipatru)ore.
Obligă contravenientul să se prezinte la Primăria Cluj-N. pentru a fi repartizata în vederea executării sancțiunii prestării activității în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.02.2015.
Președinte, Grefier,
T. R.-V. S. I. M.
Red./Dact/TRV/S.
10.03.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1389/2015.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1420/2015.... → |
|---|








