Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3716/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3716/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 3716/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal -3185

SENTINTA CIVILA NR. 3716/2015

Ședința publică din data de 16 aprilie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: B. T. G.

GREFIER: M. P.

Din partea Ministerului Public a participat d-na procuror A. L., din cadrul Parchetului de pe ranga Judecătoria Cluj-N.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ,in contradictoriu cu intimatul M. T. A., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta intimatul, personal care se legitimeaza cu CNP_, lipsa fiind petentul.

la prima strigare, se constata lipsa parților.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta pune in discutie repunerea cauzei pe rol.

Intimatul si reprezentanta Ministerului Public solicita repunerea cauzei pe rol.

Instana repune cauza pe rol si totodata, fata de data săvârșirii ultimului act de procedura, invoca din oficiu si pune in discutie excepția perimării cererii de chemare in judecata.

Intimatul arata ca, lasa solutia cu privire la exceptia in discutie, la aprecierea instantei.

Reprezentanta Ministerului Public solicita admiterea exceptiei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, din data de 25.01.2013, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului CluJ a chemat în judecată pe intimatul M. T. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

În fapt, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat prin procesul verbal de contraventie ., nr._/29.09.2012, cu amendă contravențională pe care nu a achitat-o în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 3-4).

Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La termenul din data de 16.05.2013 (f. 18) instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art.155, ind. 1, alin. 1 Cod pr. civila, raportat la faptul că petentul nu si-a indeplinit obligatiile procesuale, respectiv de a depune la dosar dovada imposibilitatii executarii silite a amenzii contraventionale aplicate intimatului.

Potrivit art.137 alin. 1 C.p.cinstanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 248 C.p.c. (1) orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 1 an. 2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, instanța urmează a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul M. T. A., domiciliat în ., .. 15, jud. Cluj.

Cu drept de recurs la Tribunalul Cluj în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B.-T. G. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3716/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA