Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8361/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8361/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 4611/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8361/2015
Ședința publică din data de 18.09.2015
Instanța constituită din:
Judecător: L. E. M.
Grefier: C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . intimatul B. C. V., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 18.09.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj-N. cererea formulată de petenta . instanței, în contradictoriu cu intimatul B. C. V. să dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În fapt, petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06. 2014 intimatului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 200 lei, fără ca acesta să le fi achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 39 ind. 1 din O.G.nr.2/2001 rep.
În cadrul procedurii prealabile, intimatul nu a depus întâmpinare prin care să-și precizeze poziția procesuală și nu s-a prezentat ulterior în instanță.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06. 2014, intimatului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 200 lei pentru comiterea unor fapte prev. de Lg. 61/1991 rep.
Instanța reține faptul că, potrivit dispozițiilor art. 39/1 alin. 1 și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Potrivit dispozițiilor alin. 2 al art. 39/1 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în acest termen de 30 de zile, instanța procedează la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore . Potrivit disp. art. 9 alin.1 și 2 din OG nr.2/2001 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin.1 se stabilește alternativ cu amenda.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă faptul că amenda contravențională poate fi înlocuită cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, dacă au trecut 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii, iar contravenientul nu poate fi pus în executare întrucât nu are venituri sau bunuri urmăribile.
În cauză, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, instanța constată faptul că intimatul nu a achitat în mod voluntar amenda și nu există posibilitatea executării silite împotriva acestuia întrucât nu realizează venituri și nu deține bunuri urmăribile.
Raportat la această situație de fapt, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în cuprinsul dispozițiilor de art. 39/1 OG nr. 2/2001 pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Instanța reține, raportat la prevederile art. 9 alin. 4 din OG nr. 2/2001 referitoare la acordarea unui termen pentru achitarea amenzii, reține faptul că nu se impune în speță acordarea unui astfel de termen întrucât intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, astfel încât nu a formulat o astfel de cerere în cauză.
În soluționarea acestei cereri, instanța va avea în vedere cele statuate prin Decizia nr. 7/20.09.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii. Prin decizia sus-menționată s-a stabilit admisibilitatea cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În consecință, în conformitate cu prevederile art. 39/1 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța urmează a dispune ca intimatul să presteze acest tip de activitate pe o durată de 20 ore, apreciind-o ca fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ al sancțiunii aplicate, având în vedere cuantumul amnezii aplicată intimatului prin procesul verbal.
Întrucât adresa de domiciliu a intimatului este în loc. Sânnicoară, ., instanța va dispune ca sancțiunea să fie executată în localitatea de domiciliu a acestuia, în sectorul de activitate propus de Primăria Comunei A.. Se vor avea în vedere, în acest sens, prevederile art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, potrivit cărora sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se executa în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art.9 alin.3-5 din O.G.nr.2/2001 rep. instanța va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06.2014 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 20 ore, cu obligarea intimatului B. C. V. să se prezinte la Primăria Comunei A. pentru repartizare în vederea prestării unei activități în folosul comunității.
Față de disp. art. 451 și următ. NCPC, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petenta . sediul în com. A., ., jud. Cluj, cod fiscal_ în contradictoriu cu intimatul B. C. V., cu domiciliul în loc. Sânnicoară, com A., ., jud. Cluj având ca obiect reexaminare sancțiunea contravențională.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06.2014 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 20 ore.
Obligă intimatul B. C. V. să se prezinte la Primăria Comunei A. pentru repartizare în vederea prestării unei activități în folosul comunității.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. E. M. C. M.
Red/dact. LEM/5 ex/22.09.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7974/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7726/2015.... → |
|---|








