Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5105/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5105/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5105/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5105/2015
Ședința publică din data de 21.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Ministerul Public reprezentat prin procuror: L. A.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. CLUJ-N., în contradictoriu cu intimatul E. I., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2015, fiind consemnate în ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 N.C.P.C., a amânat inițial pronunțarea pentru astăzi, data de 21.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, din data de 13.11.2014, petentul P. M. CLUJ-N. a chemat în judecată pe intimatul E. I. și INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN CLUJ, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea prestării unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale.
În fapt, petentul a arătat că în sarcina intimatului E. I. a fost stabilită obligația prestării unei activități în folosul comunității, însă aceasta nu s-a prezentat în vederea executării sancțiunii.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 55/2002.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.
La termenul de judecată din data de 07.05.2015, reprezentantul Ministerului Public, a invocat excepția inadmisibilității cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției inadmisibilității, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) N.C.P.C. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei
Prin sentința civilă nr._/25.09.2013 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2013, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.500 lei cu sancțiunea constând în prestarea muncii în folosul comunității pentru o perioadă de 250 de ore (f. 5), având în vedere imposibilitatea de executare silită a intimatului.
În drept, potrivit art. 21 O.G. nr. 55/2002, în cazul in care contravenientul, cu rea-vointa, nu se prezinta la primar pentru luarea in evidenta si executarea sanctiunii, se sustrage de la executarea sanctiunii dupa inceperea activitatii sau nu isi indeplineste indatoririle ce ii revin la locul de munca, judecatoria, la sesizarea primarului, a unitatii de politie sau a conducerii unitatii la care contravenientul avea obligatia sa se prezinte si sa presteze activitatea in folosul comunitatii, poate inlocui aceasta sanctiune cu sanctiunea amenzii.
Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 6, art. 8 alin. (5) și art. 21 din O.G. nr. 55/2002, instața apreciază că posibilitatea înlocuirii muncii în folosul comunității cu amenda contravențională în temeiul art. 21 din O.G. nr. 55/2002 este posibilă numai atunci când sancțiunea aplicată inițial este munca în folosul comunității, iar nu amenda contravențională care ulterior a fost înlocuită cu munca în folosul comunității.
Chiar daca petentul nu are la îndemână reaplicarea sancțiunii amenzii, instanța arata ca în situația în care contravenientul nu își îndeplinește obligațiile, acestuia ii poate fi antrenata răspunderea penală, de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de reprezentantul Ministerului Public și va respinge cererea formulată de petent, ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admiteexcepția inadmisibilității acțiunii invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Respinge cererea formulată de petentul P. M. CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., .-3, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul E. I., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 6-7, jud. Cluj, ca fiind inadmisibilă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./21.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5091/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5285/2015.... → |
|---|








