Situaţie juridică minor. Sentința nr. 6134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6134/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6134/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6134/2015
Ședința Publică din 17 iunie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta M. I. E., în contradictoriu cu pârâtul M. M. V., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 2 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru 16 iunie 2015 și apoi pentru astăzi 17 iunie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 09.07.2014 sub dosar nr._, asa cum a fost modificata in data de 25.02.2015 (fl. 63), reclamanta M. I. E., în contradictoriu cu paratul M. M. V., a solicitat prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- exercitarea autoritatii parintesti doar de catre mama privind cei doi copii minori M. T.-M., nascuta la data de 22.05.2003 si M. P.-S., nascuta in data de 16.05.2008;
- stabilirea unui program de vizitare privind minorele in favoarea paratului, astfel:
- in timpul scolii – al doilea si al patrulea weekend din luna, de sambata de la ora 10:00 si pana duminica la ora 16:00, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia;
- vacanta de vara – petrecerea vacantei timp de o luna, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia, cu anuntarea prealabila a mamei;
- sarabatorile de C. – 24 decembrie la domiciliul mamei din Cluj-N., .. 58B, ., iar in data de 25 decembrie la domiciliul tatalui;
- sarbatorile de Paste – prima zi de Paste la domiciliul mamei si a doua zi de Paste la domiciliul tatalui;
- suplinirea consimtamantului paratului pentru obtinerea documentelor necesare, respectiv pasaport pentru minorele M. T.-M., nascuta la data de 22.05.2003 si M. P.-S., nascuta in data de 16.05.2008 si deplasarea in strainatate a celor doua minore oricand si oriunde, avand in vedere ca paratul refuza sa-si exprime acordul in acest sens.
- cu cheltuieli de judecata.
Motivele de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata sunt expuse pe larg in cuprinsul filelor 1-4 din dosar.
In probatiune, a depus inscrisuri.
Paratul, desi a fost legal citat, nu a formulat intampinare.
Serviciul Autoritate Tutelara din cadrul Consiliului Local al Mun. Cluj-N. a intocmit raportul de ancheta sociala de la filele 31-32 din dosar, iar raportul de ancheta sociala intocmit de Serviciul Autoritate Tutelara din cadrul Primariei Cojocna se afla la fila 60 din dosar.
S-a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba testimoniala cu martorii L. Heranus-M. (fl. 44) si Slobodas D. O. (fl. 70), precum si efectuarea unei evaluari psihologice de catre dna. psiholog M. I. I. (fl. 64-67).
Minora M. T. I. a fost audiata in prezenta psihologului din cadrul Curtii de Apel Cluj, intocmindu-se raportul de la fila 46 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit mentiunilor din sistemul ecris, prin sentinta civila nr. 8421/21.05.2013 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._/211/2012 (fl. 16-17), irevocabila, s-a dispus desfacerea casatoriei partilor prezentei cauze, exercitarea autoritatii parintesti asupra minorelor M. T. M., nascuta la data de 22.05.2003 și M. P.-S., nascuta la data de 16.05.2008, în comun de către ambii părinți si stabilirea locuintei minorelor la domiciliul mamei M. I. E.. Potrivit considerentelor hotararii judecatoresti instanta a dispus exercitarea autoritatii parintesti in comun raportat la concluziile favorabile ambilor părinți din cuprinsul referatului de anchetă socială.
Conform prev. art. 403 C.Civ. in cazul schimbarii imprejurarilor, instanta de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile si indatoririle parintilor divortati fata de copii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti.
Totodata, potrivit prev. art. 398 C.Civ. dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să se exercite doar de către unul dintre părinți.
Aspectele de fapt pe care reclamanta le invoca in sustinerea solicitarii de a se dispune exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusiv de catre aceasta sunt imprejurarile ca paratul isi exercita dreptul de a petrece timp cu minorele in mod haotic fara a tine seama de programul de vizita stabilit verbal de catre parti, ca de la momentul divortului paratul a devenit extrem de agresiv verbal cu minorele, le adreseaza injurii, in special Teodorei, care in prezent refuza sa-si mai viziteze tatal, afirmand ca ii este frica de tatal sau si nu doreste sa intre in niciun fel de contract, dar si ca paratul nu se implica in cresterea si educarea minorelor.
Nemultumirile reclamantei cu privire la faptul ca paratul isi exercita dreptul de a petrece timp cu minorele in mod haotic fara a tine seama de programul de vizita stabilit verbal de catre parti in niciun caz nu este de natura sa justifice exercitarea autoritatii parintesti asupra minorelor numai de catre mama, atata timp cat din probele administrate in cauza nu a reiesit ca nerespectarea de catre parat a intelegerii privind programul de vizita ar fi de natura sa pericliteze siguranța fizică sau psihică ale minorelor, dar si ca prin prezenta hotarare instanta se va pronunta si asupra stabilirii unui program de vizita al minorelor, la respectarea caruia paratul va fi obligat in ipoteza mentinerii solutiei. Oricum exercitarea autoritatii parintesti de catre parti in interesul minorelor implica efectuarea de catre acestea a unor demersuri de a comunica si de a face concesii reciproce, depasind neintelegerile care au dus de destramarea relatiei de casatorie.
Afirmatiile ca de la momentul divortului paratul a devenit extrem de agresiv verbal cu minorele si le-a adresat injurii nu sunt sustinute de probele administrate in cauza. Din contra, martorul Slobodas D. O. a mentionat ca paratul are o relatie buna cu minora M. P. S., o data pe luna sau o data la trei saptamani vine la Cluj, o viziteaza sau o ia la el (fl. 70). Martora L. Heranus M. a aratat ca minora P. isi iubeste tatal si ii place sa petreaca timp cu acesta (fl. 44).
Intradevar, martora L. Heranus M. a mentionat ca i-a spus minora T. ca tatal sau a amenintat-o ca o va bate, insa in contextul unui incident in care minora a pierdut cheile de la apartament (fl. 44), fara a reiesi din probele administrate in cauza manifestarea unei atitudini violente verbal fata de minora.
Din depozitiile ambilor martori a reiesit ca paratul are o atitudine indiferenta fata de minora T., cu care nu a mai petrecut timp de aproximativ un an si jumatate, dar si ca paratul nu se implica in cresterea si educarea minorelor. Aceste imprejurari nu sunt de natura sa determine instanța de tutelă să opteze pentru soluția custodiei unice, ci din contra se impune implicarea ambelor parti in dezvoltarea intelectuală și moral afectivă a minorelor, mai cu seama ca simpla separare a părinților a afectat decisiv relațiile minorelor cu paratul. Chiar martorul Slobodas D. O. a aratat ca minora T. spera ca paratul isi va schimba atitudinea fata de aceasta (fl. 70), iar martora L. Heranus M. a mentionat ca minora T. este de acord sa fie luata de la scoala de tatal sau ori sa iasa la un suc cu acesta (fl. 44), aspect consemnat si in raportul de audiere al minorei de la fila 46 din dosar.
Relativ la sustinerea martorei L. Heranus-M. (fl. 44) si continutul raportului de ancheta sociala intocmit de Serviciul Autoritate Tutelara din cadrul Consiliului Local al Mun. Cluj-N. (fl. 32), in sensul ca paratul spune lucruri urate despre reclamanta in prezenta minorei T., la fel ca bunica peterna de la Zalau (fl. 44), dar si ca potrivit raportului psihologic intocmit de dna. psiholog M. I. I., s-a constatat ca minora T. reflecta prin vorbele sale aproape in totalitate atitudinea mamei sale fata de tatal sau (fl. 66), instanta atrage atentia ambelor parti, in special a paratului, ca trebuie să manifeste bună-credință în derularea relațiilor cu minorele P. si T., că interesul superior al acestora este de a crește într-un mediu echilibrat din toate punctele de vedere si ca acest interes primează față de orice alt interes egoist al părtilor, ca minorele trebuie să rămână prioritatea părinților și în niciun caz nu trebuie transformat într-un mijloc de șicanare al acestora.
Pe cale de consecință, în prezenta cauză, în lipsa dovedirii unor situații excepționale care să justifice soluția custodiei unice, respectiv ca paratul nu ar avea căderea morală să se ocupe de creșterea și educarea minorelor sau s-ar fi făcut vinovat de fapte de natură să pericliteze siguranța fizică și psihică a acestora, instanta va dispune exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, respectiv de catre reclamanta si pârât împreuna, în ceea ce le priveste pe minorele M. T.-M., nascuta la data de 22.05.2003 si M. P.-S., nascuta in data de 16.05.2008.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantei privind stabilirea unui program de vizita al minorelor, raportat la prev. art. 401, alin. 1 C.civ. potrivit careia parintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, instanta apreciaza ca este fondata, sens in care va stabili in favoarea paratului urmatorul program de vizitare privind pe minorele M. T.-M. si M. P.-S., conform solicitarii reclamantei: in timpul scolii – al doilea si al patrulea weekend din luna, de sambata de la ora 10:00 si pana duminica la ora 16:00, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia; vacanta de vara – petrecerea vacantei timp de o luna, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia, cu anuntarea prealabila a mamei; sarbatorile de C. – 24 decembrie la domiciliul mamei din Cluj-N., .. 58B, ., iar in data de 25 decembrie la domiciliul tatalui; sarbatorile de Paste – prima zi de Paste la domiciliul mamei si a doua zi de Paste la domiciliul tatalui.
Referitor la solicitarile reclamantei privind suplinirea acordului paratului la eliberarea pasapoartelor individuale pentru minore instanta apreciaza ca sunt intemeiate. Astfel, pasaportul minorei M. P.-S. este valabil pana la data de 28.07.2015 (fl. 55), iar al minorei M. T. M. este valabil pana la data de 21.06.2015 (fl. 55). F. de aceste aspecte, ca în conformitate cu prev. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 este necesar acordul ambilor parinti pentru calatoria minorelor in strainatate si ca paratul nu si-a dat acordul pentru emiterea unor noi pasapoarte pentru minore, raportat la prev. art. 17 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 248/2005, instanta va suplini acordul pârâtului la eliberarea pașapoartelor individuale pentru minore.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantei privind suplinirea consimtamantului paratului pentru deplasarea in strainatate a minorelor oricand si oriunde, instanta o va respinge, ca neintemeiata, la momentul de fata, avand in vedere ca, in principal, deciziile cu privire la exercitarea autoritatii parintesti se iau de parinti, data fiind solutia asupra petitului intai, urmand ca instanta sa se pronunte asupra eventualelor neintelegeri ale partilor in functie de interesul superior al copilului conform prev. art. 486 C.pr.civ., dupa asculatarea copilului, daca se impune si luarea in considerare a concluziilor raportului referitor la ancheta psihosociala. Insa, la momentul de fata, instanta nu poate analiza care este interesul minorelor P. si T. raportat la solicitarea generica a reclamantei de a suplini consimtamant paratului pentru deplasarea in strainatate a minorelor oricand si oriunde, fiind necesar a se analiza fiecare ipoteza concreta.
Pentru considerentele de fapt si de drept enuntate instanta va admite in parte cererea reclamantei, conform continutului dispozitivului prezentei hotarari.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata reclamanta a achitat taxa judiciara de timbru in cuantum de 40 lei (fl. 5) si onorariu de avocat in suma de 1000 lei (fl. 7).
Raportat la prev. art. 452, art. 453, alin. 1 si alin. 2 C.pr.civ., instanta va obliga paratul, parte cazuta in culpa procesuala, sa achite reclamantei suma de 1020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, proportional pretentiilor considerate ca fiind intemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea formulată si modificata de reclamanta M. I. E., avand CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. Gioarsa, Timonea, C. & Partners – cu sediul in Mun. Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. M. V., avand CNP_, cu domiciliul in ., nr. 5, . si, in consecinta:
Dispune exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, respectiv de catre reclamanta si pârât împreuna, în ceea ce le priveste pe minorele M. T.-M., nascuta la data de 22.05.2003, avand CNP_ si M. P.-S., nascuta in data de 16.05.2008, avand CNP_.
Stabileste in favoarea paratului urmatorul program de vizitare privind pe minorele M. T.-M. si M. P.-S.:
- in timpul scolii – al doilea si al patrulea weekend din luna, de sambata de la ora 10:00 si pana duminica la ora 16:00, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia;
- vacanta de vara – petrecerea vacantei timp de o luna, cu luarea minorelor de catre tata, la domiciliul acestuia, cu anuntarea prealabila a mamei;
- Sarabatorile de C. – 24 decembrie la domiciliul mamei din Cluj-N., .. 58B, ., iar in data de 25 decembrie la domiciliul tatalui;
- Sarbatorile de Paste – prima zi de Paste la domiciliul mamei si a doua zi de Paste la domiciliul tatalui;
Suplinește acordul pârâtului la eliberarea pașaportului individual pentru minora M. P.-S., avand CNP_, născută la data de 16.05.2008 în Mun. Cluj-N., jud. Cluj, fiica lui M.-V. si I.-E..
Suplinește acordul pârâtului la eliberarea pașaportului individual pentru minora M. T.-M., avand CNP_, născută la data de 22.05.2003 în Campina, jud. Prahova, fiica lui M.-V. si I.-E..
Respinge, ca neintemeiate, solicitarile reclamantei privind exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minore numai de catre aceasta si suplinirea consimtamantului paratului pentru deplasarea in strainatate a minorelor oricand si oriunde.
Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 1020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecatoria Cluj-N..
Pronuntata in sedinta publica, azi, 17 iunie 2015,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red./Dact. - I.M.R. / 20.08.2015 / 4ex.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 6247/2015.... | Stare civila. Sentința nr. 6156/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








