Stare civila. Sentința nr. 6156/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6156/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6156/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6156/2015
Ședința publică din 17 iunie 2015
Instanța constituită din
Președinte: F. I.
Grefier: T. R.
Ministerului Public este reprezentat de către d-na procuror U. I. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de reclamanți B. J., B. T. și B. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. CLUJ-N. PRIN PRIMAR și C. L. AL M. CLUJ-N., având ca obiect stare civilă..
La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, la a doua strigare se prezintă reprezentanta reclamanților d-na av. S. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind parații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 94 pct. 4 N.C.P.C. și art. 57 din legea 119/1996.
La întrebarea instanței reprezentanta reclamanților arată că solicita doar încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat în temeiul disp. art.. 258 coroborat cu art. 255C. pr. civ admite proba cu înscrisurile de la dosar pentru reclamanți si in temeiul disp art. 244 C. pr. civ., declară cercetarea procesului încheiată, iar, în temeiul disp. art. 392 C.. pr. civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv completarea certificatului de deces, fără cheltuieli de judecată
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea acțiunii formulate
Instanța în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 16 martie 2015 reclamanții B. J., B. T. și B. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. al M. Cluj-N. și Primăria M. Cluj-N., prin primar, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună completarea certificatului de deces . nr._ emis la data de 16.03.2006 pentru defuncta Kramer L. cu mențiunea că domiciliului acesteia a fost situat în Cluj-N., ., ..
În motivarea cererea, reclamanții au învederat faptul că, după cum rezultă din extrasul din certificatul de deces emis de Oficiul de stare civilă de la Kistarcsa (Ungaria), defuncta a decedat la data de 16.01.2006, în Ungaria, unde a făcut o deplasare în scop turistic.
Reclamanții arată că, în calitate de unici moștenitori ai defunctei, au solicitat eliberarea unui certificat de deces în România dar din actul eliberat, din eroare, lipsește domiciliul defunctei, fiind necesară completarea acestuia pentru a putea fi achitată taxa de concesiune asupra locului de veci.
În drept: art. 100 Cod civil, art. 60-62 din legea 119/1996 și art. 105-125 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă.
Au fost anexate înscrisuri (f. 4-10).
Prin întâmpinarea formulată la data de 21.04.2015, Municipiul Cluj-N., prin Primar, a arătat că în principiu nu se opune admiterii acțiunii arătând că actu la cărui completare se cere a fost transcris conform datelor menționare în certificatul de deces eliberat de autoritățile din Ungaria, fără a fi trecute informațiile legate de domiciliul persoanei decedate.
În continuare, pârâta arată că ulterior comunicării prezentei acțiuni, a efectuat verificările necesare și a constatat faptul că defuncta Kramer L. având CNP_ figurează în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP) cu ultimul domiciliu în mun. Cluj-N., ., ., motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
La data de 20.06.2006 a fost eliberat certificatului de deces . nr._ pentru defuncta Kramer L., fără indicarea domiciliul acestei persoane.
Conform susținerilor reclamanților, confirmate de către pârâta Municipiul Cluj-N., prin Primar, ultimul domiciliu al defunctei Kramer L., având CNP-ul_, a fost situat în mun. Cluj-N., ., ..
În conformitate cu prevederile art. (I) din Legea nr. 119/1996 modificata, actele de stare civila se intocmesc in interesul statului și al persoanei iar conform prevederilor art. 57 alin 1, 2 si 3 din același act normativ, anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecatorești definitive și irevocabile, iar sesizarea instantei judecatoresti se face de catre persoana interesata, cererea urmând a fi soluționată de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul celui interesat.
Astfel, în baza probelor adminsirate, instanta va admite cererea formulata ca fiind intemeiata si va dispune completarea certificatului de deces . nr._ emis la data de 16.03.2006 pentru defuncta Kramer L. cu mențiunea că domiciliului acesteia a fost situat în Cluj-N., ., ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila formulata de reclamantii B. J. având CNP_ și B. T. având CNP_ ambi domiciliați în Cluj-N., . și B. M. având domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj in contradictoriu cu pârâții C. L. al M. Cluj-N. cu sediul in Cluj-N., .-3 jud. Cluj și Primăria M. Cluj-N., prin primar, cu sediul in Cluj-N., .-3 jud. Cluj și in consecinta:
Dispune completarea certificatului de deces . nr._ emis la data de 16.03.2006 pentru defuncta Kramer L. cu mențiunea că domiciliului acesteia a fost situat în Cluj-N., ., ..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronuntata în ședință publică, azi, 17.06.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
F. IULIATOTH R.
Red/Tehnored. F.I. – 24.06.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 6134/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6300/2015.... → |
|---|








