Somaţie de plată. Sentința nr. 2747/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2747/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 27259/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2747/2015

Ședința publică din 13 martie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de creditorul A. G. I. în contradictoriu cu debitoarea FUNDAȚIA „C. 1907 CLUJ”, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ., analizându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta ordonanță de plată, raportat la dispozițiile art. 1015 C. pr. civ. coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C. pr. civ.

În temeiul art. 238 C. pr. civ., instanța apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. pr. civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat sau excepții de soluționat, în temeiul art. 244 C. pr. civ., instanța declară încheiată etapa cercetării procesului, iar, în temeiul art. 394 C. pr. civ., considerându-se lămurită, declară încheiată etapa dezbaterilor asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, sub nr._, creditorul A. G. I. a solicitat pronunțarea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea Fundația C. 1907 Cluj să fie obligată la plata sumei de 10.725,8 euro, echivalent în lei, actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că între părți s-au desfășurat relații contractuale în baza contractului nr. 50/11.09.2013. Ca urmare a rezilierii acestuia contract, părțile au stabilit, printr-un act adițional, eșalonarea la plată a sumelor restante. Prin actul adițional nr. 2/03.10.2014, părțile au convenit stabilirea unor noi termene pentru plata restanțelor financiare și s-a stabilit că nerespectarea termenelor menționate atrage după sine exigibilitatea întregii sume rămase de achitat de către debitoare.

A mai susținut creditorul că creanța deținută este certă, lichidă și exigibilă.

În drept, creditorul a invocat prevederile art. 1013-1024 C. Proc. Civ.

În probațiune, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând, în susținerea cererii următoarele înscrisuri: contract nr. 50/11.09.2013 (filele 4-6), act adițional de încetare a contractului (fila 7), act adițional nr. 2/03.10.2014 (fila 8) și confirmări de primire (fila 9).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisul depus la dosar. (fila 20)

Deși a fost legal citată și i s-a comunicat copia de pe acțiune și actele anexate, debitoarea nu a depus întâmpinare.

La data de 16.02.2015, creditorul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: contract nr. 50/11.09.2013 (filele 22-24), act adițional nr. 2 (fila 25), act adițional de încetare (fila 26), contract individual de muncă (filele 27-31).

Prin concluziile scrise formulate la data de 10.03.2015, debitoarea a arătat că nu se opune admiterii în parte a cererii creditorului în sensul obligării sale la plata sumei de 8.500 euro precum și la plata dobânzilor legale de la data promovării cererii. Astfel cum rezultă din actul adițional de încetare a contractului nr. 48/12.08.2013, creditorul urma să mai încaseze eșalonat suma de 9.500 euro. Din lipsa resurselor financiare, debitoarea nu a avut posibilitatea să respecte scadențarul convenit.

S-a mai susținut că la data de 04.03.2015 debitoarea a achitat suma de 4.441 lei, reprezentând echivalentul a 1.000 euro din debitul principal. În consecință, debitul principal rămas de achitat este de 8.500 euro.

A fost anexată copie de pe ordinul de plată nr. 16/04.03.2015. (fila 39)

La termenul din data de 13.03.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 11.09.2013, între părți s-a încheiat contractul nr. 50 (filele 4-6) al cărui obiect îl constituie sprijinirea de către debitoarea Fundația C. 1907 Cluj, prin mijloace financiare, a creditorului A. G. I., în calitatea sa de preparator sportiv. Potrivit art. 2 din contract, debitoarea s-a obligat să asigure lunar creditorului resurse financiare în cuantum de 3.000 euro.

Prin actul adițional de încetare a contractului (fila 7), părțile au convenit încetarea tuturor relațiilor contractuale începând cu data de 10.01.2014. Conform art. 2, Fundația C. 1907 Cluj s-a obligat că achite creditorului suma de 9.500 euro până la data de 15.04.2014.

Actul adițional nr. 2/03.10.2014 (fila 25) stabilește o reeșalonare a plății sumei de 9.500 euro în 3 rate. Termenele de scadență pentru cele trei rate au fost stabilite pentru 15.10.2014, 15.11.2014 și 15.12.2014. Părțile au stabilit că nerespectarea scadențarului menționat atrage după sine exigibilitatea întregii sume.

La data de 04.03.2015, debitoarea a efectuat o plată parțială, plătind creditorului suma de 4.441 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro. Plata parțială a fost dovedită prin ordinul de plată nr. 16/04.03.2015 (fila 39)

Relevantă este și atitudinea procesuală a debitoarei ce a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii, recunoscând că datorează creditorului suma de 8.500 euro.

În drept, în temeiul art. 1013 C.pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă dintr-un contract civil inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Instanța reține că potrivit art. 102 al. 1 Legea 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la momentul încheierii sale, în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Instanța reține că contractul a fost încheiat la data de 11.09.2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 279/2009 privind Codul civil (01.10.2011) astfel încât raporturile contractuale dintre părți sunt reglementate prin dispozițiile Noului Cod civil.

Art. 1013 C.pr.civ. impune o . condiții pentru ca o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată să fie admisă. Astfel, o primă condiție este ca izvorul juridic al creanței să fie un contract civil constatat printr-un înscris, cea de-a doua este ca creanța să constea în plata unei sume de bani iar cea de-a treia o reprezintă existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Instanța va analiza îndeplinirea acestor condiții cu privire la creanța de 10.725,8 euro.

Cu privire la prima condiție, instanța reține că a fost dovedită existență unui contract între părți prin înscrisul depus la dosar de către creditor (filele 4-6). Înscrisul depus de creditor este semnat de ambele părți, acestea însușindu-și prin aplicarea semnăturii și a ștampilei prevederile contractului în discuție.

În plus, ambele acte adiționale au fost asumate de către ambele părți. Prin primul act adiționat s-a stabilit că debitoarea datorează creditorului suma de 9.500 euro, obligația de plată a sumei menționate urmând a fi executată până la data de 15.04.2014. Prin actul adițional nr. 2/03.10.2014 s-au stabilit noi termene de plată în favoarea debitoarei. Instanța reține că actul adițional nr 2/03.10.2014 cuprinde ștampila debitoarei.

Contractul încheiat de părți intră în sfera de aplicare a noțiunii de contract civil, așa cum e definită aceasta de Codul civil. Astfel, potrivit art. 3 Cod civil, dispozițiile Codului civil se aplică și raporturilor dintre profesioniști și orice alte subiecte de drept civil. Debitoarea este un profesionist în sensul art. 3 alin. 3 C.civ. coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, exercitând sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Prin urmare, contractul încheiat de părți constituie un contract civil, în sensul art. 3 Cod civil.

Pretenția formulată de către creditor o constituie obligarea debitoarei la plata sumei de 10.725,8 euro, fiind vorba în mod evident de plata unei sume de bani.

Instanța urmează să analizeze condițiile caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, impuse de lege.

Astfel, potrivit art. 662 al. 2 C.pr.civ., creanța este certă când existența ei rezultă din chiar titlul executoriu.

Instanța reține că doar suma de 8.500 euro constituie o creanță certă. Astfel, prin actul adiționat de încetare a contractului, debitoarea s-a obligat să achite creditorului suma de 9.500 euro. Ulterior, la data de 04.03.2015, debitoarea a efectuat o plată parțială, achitând suma de 4.441 lei reprezentând contravaloarea sumei de 1.000 euro.

Astfel, instanța reține că creditorul a probat că debitoarea datorează, la data pronunțării prezentei hotărâri, suma de 8.500 euro, nefiind justificată cererea creditorului de obligare a debitoarei la plata sumei de 10.752,8 euro. În consecință, instanța reține caracterul cert al creanței doar cu privire la cuantumul de 8.500 euro.

Conform art. 662 al. 3 C.pr.civ., o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Cuantumul creanței deținute de către creditor este determinat prin contractul încheiat cu debitoarea precum și actele adiționale perfectate între părți.

Cu privire la caracterul exigibil al creanței, și această condiție este îndeplinită. Conform art. 2 din actul adițional de încetare a contractului, debitoarea se obliga să îi achite suma de 9.500 euro creditorului până la data de 15.04.2014. Prin actul adițional nr. 2/03.10.2014, părțile au convenit ca prima tranșă să fie achitată până la data de 15.10.2014 iar în ipoteza nerespectării acestui termen, întreaga creanță devenea exigibilă.

Raportat la faptul că debitoarea nu și-a respectat obligația de a achita prima tranșă în cuantum de 3.168 euro până la data de 15.10.2014, instanța reține că întreaga suma datorată (respectiv suma de 9.500 euro) a devenit exigibilă la data de 15.10.2014.

Pentru toate aceste considerente, constatând că, pentru suma de 8.500 euro, sunt îndeplinite condițiile prescrise de art. 1013 C.pr.civ. pentru emiterea unei ordonanțe de plată, instanța urmează să admită în parte acțiunea și să oblige debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 8.500 euro, echivalent în lei la data plății.

Referitor la petitul prin care se solicită obligarea debitoarei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, instanța urmează să îl admită.

Potrivit art. 1535 al. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență și până la momentul plății.

Potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”

Având în vedere toate aceste aspecte, debitoarea urmează să fie obligată la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal de la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată (17.12.2014) și până la plata efectivă a debitului.

In ceea ce privește stabilirea termenului de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 NCPC, instanța urmează să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 8.500 euro, echivalent în lei la data plății, precum și a dobânzii legale aferente în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

În temeiul art. 453 al. 1 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a debitoarei, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea creditorului. Creditorul a făcut proba efectuării unor cheltuieli în scop procesual în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, astfel cum atestă chitanța de la fila 20. În același context, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.”

Având în vedere caracterul indivizibil al cheltuielilor judiciare suportate de către creditor și faptul că taxa de timbru achitată pentru formularea prezentei cereri este una fixă, fiind stabilită independent de valoarea obiectului cererii, instanța urmează să oblige debitoarea la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin urmare, instanța urmează să oblige debitoarea la plata în favoarea creditorului a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de către creditorul A. G. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat P. G. în Târgu-J., ., jud. Gorj în contradictoriu cu debitoarea FUNDAȚIA C. 1907 CLUJ, C._, cu sediul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj.

Obligă debitoarea să plătească creditorului suma de 8.500 euro, echivalent în lei la data plății.

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditorului a dobânzii legale aferente echivalentului în lei al sumei de 8.500 euro, începând cu data de 17.12.2014 (data formulării cererii) și până la data plății efective.

Stabilește termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în sedintă publică, azi, 13.03.2015.

JUDECATOR, GREFIER,

I. V. V. L.-M. M.

Red. I.V.V. 2 ex/23.03.2015

Acest .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2747/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA