Somaţie de plată. Sentința nr. 6244/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6244/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 8789/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6244/2015
Ședința publică din 18 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. R. C.
GREFIER: C. F.
Pe rol este judecarea cauzei privind pe creditor LS E. SRL și pe debitor I. E. SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprez. creditoarei, av. Nut T., în substituirea av.P. B., cu delegație de substituire depusă la dosar, f.23, lipsă fiind reprez. debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, cerere de îndreptare a erorii materiale din partea creditoarei, cu privire la denumirea corectă a acesteia, S.C.E. ENERGETICA S.R.L., f.22. De asemenea, se constată că din verificările efectuate la Oficiul Național al Registrului Comerțului rezultă că sediul debitoarei, aflat în evidențele acestei instituții, este cel indicat în cererea de chemare în judecată, astfel că o eventuală modificare a denumirii sau sediului acesteia trebuia comunicată instituțiilor abilitate ale statului. În consecință, instanța apreciază că procedura de citare a debitoarei este îndeplinită, debitoarea fiind în culpă pentru că nu a comunicat noul sediu la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul dosar.
Reprez. creditoarei arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, declară închisă faza cercetării judecătorești și în baza art.392 C.pr.civ. deschide dezbaterile pe fondul cauzei.
Reprez. creditoarei solicită admiterea acțiunii așa cum este formulată, conform cererii de îndreptare a erorii materiale privind denumirea creditoarei, cu cheltuieli de judecată.
Instanța închide dezbaterile asupra fondului și reține cauze pentru deliberare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2015 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., creditoarea S.C.E. ENERGETICA S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu debitoarea I. E. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 78.972,57 lei, reprezentând rest de încasat din cv facturii ENGCJ nr.592/24.01.2013, precum și a dobânzii legale de la data de 16.05.2014 și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată, în esență, că factura fiscală pretinsă nu a fost refuzată la plată, ci acceptată, soldul fiind confirmat la plată de către debitoare.
În drept, au fost invocate prev.art.1013 și urm. din C..
Au fost anexate înscrisuri (f.4-11).
Cererea a fost legal timbrată (f. 3).
Pârâta debitoare, citată la sediul cu care figurează și în evidențele ORC, nu a formulat întâmpinare.
La data de 18.06.2015 creditoarea a depus la dosar cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate pe prima pagină a acțiunii în ceea ce privește denumirea creditoarei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererii precizate, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, între creditoare și debitoare, s-au derulat relații comerciale, creditoarea efectuând lucrări de reabilitare a stației de epurare în loc.G., emițând în schimb factura fiscală ENGCJ nr.592/24.01.2013, însușită de debitoare prin semnătură.
Totodată, soldul înregistrat în evidențele creditoarei în sumă de 78.972,57 lei, reprezentând rest de încasat din cv facturii ENGCJ nr.592/24.01.2013, a fost confirmat de către debitoare, prin semnarea și ștampilarea extrasului de cont (f.5).
Creditoarea a notificat debitoarea potrivit prev.art.1014 din NCPC, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f.6-10).
Din ansamblul prevederilor legale, reiese că acei creditori care dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, au la dispoziție pentru valorificarea acesteia o procedură specială în situația în care singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale instituite prin ordonanța de plată constă în obținerea de către creditor a unui titlu executoriu împotriva debitorului fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Cerințele de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ, instanța urmând a le va verifica pe fiecare în parte.
Astfel, potrivit art.662 alin.2 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În cauză, existența creanței rezultă din factura emisă și din extrasul de cont confirmat prin semnătura și ștampila debitoarei. Apoi, în baza alin.3 al aceluiași articol, o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, instanța apreciind că, în cauză, și această condiție este îndeplinită, obiectul creanței fiind determinat prin raportare la mențiunile din cuprinsul facturii. În ceea ce privește condiția exigibilității, instanța reține că, potrivit art. 662 alin. 4 C.pr.civ., o creanță este exigibilă dacă obligația debitoarei este ajunsă la scadență, în cuprinsul facturii fiind indicată data scadenței ca fiind 24.01.2013.
De asemenea, în speță, în conformitate cu prevederile art. 1013 C.pr.civ., obligația debitorului este una de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea serviciului prestat în baza relațiilor comerciale dintre părți.
Ca urmare, în ceea ce privește pretențiile creditoarei, instanța apreciază că acestea sunt întemeiate.
Conform articolului 1535 alin. 1 teza I din C.civ., “În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 1021 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite cererea formulată de creditoare și va dispune emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea va fi obligată la plata sumei de 78.972,57 lei, reprezentând rest contravaloare factură, precum și dobânda legală de la data de 16.05.2014 și până la data achitării integrale a debitului.
Cât privește termenul de plată, în raport de dispozițiile art.1021 alin. 1 și 3 C.pr.civ., instanța va stabili ca acesta să fie de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pe debitoare, ca parte căzută în pretenții, la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către creditoarea S.C.E. ENERGETICA S.R.L., cu sediul procesual ales la sediul S.C.P.A. P., Csalai, Nut, cu sediul în Cluj-N., ..1, ..Cluj, în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. E. S.R.L., cu sediul în București, ., corp C, sector 6 și, în consecință:
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 78.972,57 lei, reprezentând rest contravaloare factură, precum și dobânda legală de la data de 16.05.2014 și până la data achitării integrale a debitului.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea in anulare se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. R. C. C. F.
Red./Dact.CD/4ex./21.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5962/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6239/2015.... → |
|---|








