Somaţie de plată. Sentința nr. 5071/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5071/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 7852/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILA NR. 5071/2015

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C. D. R.

GREFIER: F. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . prin lichidator judiciar Izoinsolv IPURL, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin Încheierea de ședință din data de 31.08.2012, prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 alin.1 C.pr.civ. și față de data săvârșirii ultimului act de procedură, constată că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură al procesului, motiv pentru care instanța invoca din oficiu, excepția perimării.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cererii de somație de plată înaintată de către creditoarea . prin lichidator judiciar Izoinsolv IPURL, în contradictoriu cu intimata ., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2012, instanța constată, urmare a verificării actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 31.08.2012, de când cauza a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 C.pr.civ., întrucât creditoarea nu și-a îndeplinit obligațiile legale stabilite în sarcina sa de către instanță, respectiv de a depune extras ORC cu privire la debitoare, deși a fost citată cu această mențiune, astfel că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării și, în consecință, constată perimată cererea formulată de creditoarea . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR IZOINSOLV IPURL, cu sediul în Z., ..100 A, jud. S., în contradictoriu cu intimata ., cu ultimul sediu cunoscut în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect somație de plată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 21.05.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

C. D. RODICAFICIOR C.

Red./C.D.R.-F.C./4 ex/08.06.2015

Dosar nr._

Minuta Sentinței Civile nr.5071/2015

Admite excepția perimării și, în consecință, constată perimată cererea formulată de creditoarea . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR IZOINSOLV IPURL, cu sediul în Z., ..100 A, jud. S., în contradictoriu cu intimata ., cu ultimul sediu cunoscut în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect somație de plată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 21.05.2015.

JUDECĂTOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 5071/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA