Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4936/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4936/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 3514/211/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 4936/2015
Sedinta Camerei de Consiliu din data de 18 mai 2015
Instanta compusa din:
JUDECATOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . in contradictoriu cu parata S. C. DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA SA si intervenient in numele altei persoane B. F. C. avand ca obiect cerere cu valoare redusa.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care,
Se constata ca fondul cauzei a fost dezbatut in sedinta Camerei de Consiliu din data de 11.05.2015, mersul dezbaterilor fiind consemnat in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin cererea cu valoare redusa inregistrata sub nr. de mai sus, reclamanta ., in contradictoriu cu parata . SA si cu intervenientul fortat B. F. C., a solicitat sa fie obligata parata sa-i achite suma de 1.577,09 lei reprezentand despagubiri si respectiv penalitati de 0,1% pe zi de intarziere aferente acestei sume, incepand cu data primirii notificarii si pana la plata integrala, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 10.08.2014, in Cluj-N., a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate autovehiculul VW cu nr. de inmatriculare_, asigurat Casco la societatea reclamanta, cu contractul de asigurare_ si autovehiculul SEAT cu nr. de inmatriculare_ asigurat RCA la societatea parata cu polita RO/02/X1/SP nr._.
Conform formularului de constatare amiabila incheiat de cei doi conducatori auto implicati in accident, vinovat de producerea acestuia a fost asiguratul RCA al societatii parate.
In baza contractului de asigurare facultativa incheiat cu asiguratul sau, reclamanta a achitat acestuia despagubiri in cuantum de 1.577,09 lei, reprezentand contravaloarea materialelor si manoperei necesare reparatiei autovehiculului avariat, conform devizului de reparatie. Ulterior, reclamanta a inteles sa se subroge in drepturile persoanei pagubite si a notificat parata cu privire la producerea evenimentului rutier produs din culpa asiguratului sau, solicitandu-i plata sumei de 1.577,09 lei, insa, parata nu i-a achitat aceasta suma, desi nu a formulat obiectiuni.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 64, art. 39 si art. 50 alin. 3 din Ordinul CSA 14/2011.
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 50 lei taxa judiciara de timbru.
Parata a formulat intampinare, aratand ca este de acord cu plata debitului principal de 1.577,09 lei dar solicita respingerea petitelor referitoare la acordarea penalitatilor de intarziere si a cheltuielilor de judecata, avand in vedere faptul ca a propus deja la plata suma solicitata de reclamanta, care urmeaza sa fie achitata (f. 35).
La data de 21.04.2015 reclamanta a formulat raspuns la intampinare, solicitand respingerea apararilor paratei ca fiind nefondate, deoarece parata nu a formulat obiectii cu privire la suma solicitata de reclamanta, astfel ca, potrivit dispozitiilor art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, avea obligatia de a achita despagubirea solicitata de reclamanta in termen de 15 zile de la data primirii avizarii scrise (7.01.2015). Mai mult, potrivit dispozitiilor art. 64 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011, avand in vedere ca parata nu a formulat obiectii in termen de 30 de zile de la data primirii notificarii, datoria a devenit scadenta, fara a mai putea emite obiectii ulterior. Prin urmare, raportat la dispozitiile art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, parata datoreaza penalitati de 0,1 % pe zi de intarziere, pana la achitarea integrala a debitului si, raportat la dispozitiile art. 454/NCPC, parata datoreaza si cheltuieli de judecata, deoarece este de drept in intarziere prin neplata despagubirii in termen de 15 zile de la data primirii avizarii de plata si, mai mult, a si fost pusa in intarziere prin somatiile ce i-au fost transmise (f. 40-41).
Intervenientul fortat, desi i s-a comunicat actiunea introductiva, nu a depus intampinare in termenul de 30 de zile instituit de art.1029 alin.4 NCPC.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din dosarul de daune depus in copie certificata la dosarul cauzei rezulta ca la data de 10.08.2014, in Cluj-N., a avut loc un eveniment rutier in care au fost implicate autovehiculul VW cu nr. de inmatriculare_, asigurat Casco la societatea reclamanta, cu contractul de asigurare nr._ si autovehiculul SEAT cu nr. de inmatriculare_ asigurat RCA la societatea parata, cu polita RO/02/X1/SP nr._.
In urma accidentului sus-mentionat autovehiculul marca VW, inmatriculat sub nr._ a necesitat reparatii in valoare de 1.577,09 lei, suma care a fost achitata de reclamanta catre proprietarul autovehiculului.
Ulterior platii costului reparatiei, reclamanta a notificat societatea parata, solicitandu-i plata sumei de 1.577,09 lei, parata receptionand notificarea sub semnatura, la data de 7.01.2015.
Prin cererea de chemare in judecata reclamanta a afirmat ca parata nu a formulat obiectiuni si nici nu a efectuat plata sumei notificate, iar parata, prin intampinare, a confirmat faptul ca nu a achitat inca debitul in litigiu.
In drept, instanta retine ca, sub aspect procedural, art. 1025 alin. 1/NCPC dispune ca procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei, iar art. 1026 alin. 1 din acelasi act normativ dispune ca reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata de prezentul titlu si procedura de drept comun.
In speta, prin raportare la cuantumul creantei in litigiu, instanta apreciaza ca sunt indeplinite cerintele prevazute de lege pentru solutionarea cererii in procedura prevazuta de art. 1025 si urm./NCPC.
Sub aspectul dreptului material aplicabil, instanta retine ca potrivit disp. art. 1.349/NCC, orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral, iar potrivit disp. art. 1.357/NCC cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare, autorul prejudiciului raspunzand pentru cea mai usoara culpa.
In lumina acestor dispozitii legale urmeaza ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si respectiv existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul.
In speta, prejudiciul consta din cheltuielile ocazionate de repararea autoturismul marca marca VW, inmatriculat sub nr._, in cuantum de 1.577,09 lei si este cert, nefiind inca reparat in natura, iar fapta ilicita consta in avarierea de catre intervenientul fortat a autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, in timp ce conducea autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ .
Cat priveste existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, aceasta rezulta din succesiunea actiunilor, iar vinovatia conducatorului autovehiculului cu nr. de inmatriculare_, intervenient fortat in prezenta cauza, a fost recunoscuta de catre acesta cu ocazia constatarii amiabile a accidentului.
Asa fiind, instanta apreciaza ca, in speta, sunt indeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a intervenientului fortat, conducatorul autovehiculului raspunzator de producerea prejudiciului.
Conform disp. art. 2.210/NCC "In limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile beneficiarului asigurarii impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane", iar potrivit disp. art. 64 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011, in cazul in care in drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asiguratorul acestuia, asiguratorul RCA care nu a formulat obiectiuni asupra sumelor solicitate este obligat sa achite aceste sume in cel mult 15 zile calendaristice de la data avizarii scrise efectuate de asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite, in caz contrar datorand o penalizare de 0,1 % din sumele solicitate pentru fiecare zi de intarziere.
Avand in vedere cele enuntate, instanta retine ca prin achitarea sumei 1.577,09 lei catre asiguratul sau, reclamanta s-a subrogat in drepturile acestuia impotriva asiguratorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului, astfel ca pretentiile reclamantei avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei sus-mentionate sunt intemeiate, urmeaza a fi admise.
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere solicitate de catre reclamanta, instanta retine ca, potrivit disp. art. 64 alin. 4 din Ordinul nr. 14/2011, daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile in termenele prevazute la alin. (2) si (3) sau si le indeplineste defectuos, la suma solicitata pentru plata asiguratorului RCA se aplica o penalizare de 0,1%, calculata pentru fiecare zi de intarziere.
Asa fiind si retinand ca in speta, asa cum s-a aratat mai sus, parata a primit notificarea regresului, fara a formula obiectiuni, insa, cu toate acestea, nu si-a indeplinit obligatia de plata a sumei notificate in termen de 15 zile de la data notificarii, instanta apreciaza ca si capatul de cerere subsidiar formulat de reclamanta este fondat, motiv pentru care va obliga parata sa achite reclamantei penalitati de 0,1% pe zi de intarziere aferente debitului principal, incepand cu data de 07.01.2015 (data primirii notificarii) si pana la data achitarii integrale a debitului principal in litigiu.
In temeiul disp. art. 1031/NCPC, instanta va obliga parata sa achite reclamantei cheltuielile de judecata ocazionate de promovarea prezentei cereri, respectiv suma de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru (f.6), dispozitiile art. 454/NCPC nefiind aplicabile in speta raportat la faptul ca la momentul introducerii actiunii parata era de drept in intarziere prin neplata despagubirii in termen de 15 zile de la data primirii avizarii de plata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanta G. A. SA, cu sediul in Bucuresti, .. 45, sector 1, in contradictoriu cu parata S. C. DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul in Bucuresti, .. 3, ., sector 3 si cu intervenientul fortat B. F. C., cu domiciliul in Cluj-N., ., ..
Obliga parata sa achite reclamantei suma de 1.577,09 lei cu titlul de despagubiri si penalitatile aferente acestei sume, in cuantum de 0,1 % pe zi de intarziere, incepand cu data de 7.01.2015 si pana la data achitarii integrale a debitului
Obliga parata sa achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.
Executorie de drept.
Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj, in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 18.05.2015.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. LM/Tehnored. LM/5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4590/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4494/2015.... → |
|---|








