Acţiune în constatare. Sentința nr. 7113/2013. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7113/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 12645/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7113
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.05.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. I. SINCU-B.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, cerere formulată de reclamanta BĂBĂIȚĂ E. (CNP_), cu domiciliul în sat L., ..1, ., în contradictoriu cu pârâții . PRIMAR – C. C.-M. și C. L. A., ambii cu sediul în comuna A., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință. La acel termen de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru 21.05.2013, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta BĂBĂIȚĂ E. a chemat în judecată pe pârâții . și C. L. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 777 mp conform actelor și 741 mp conform măsurătorilor și construcție, situat în sat L., ..1, .> În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.2528/11.06.1997 o construcție, cu mențiunea că terenul urmează regimul juridic al Legii 18/1991. Reclamanta a invocat în susținerea cererii uzucapiunea, în principal cea scurtă, întemeiată pe just titlu, iar în subsidiar cea lungă, de 30 de ani, cu joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1937, 1897 Civ .
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, dar au fost reprezentați în instanță, solicitând respingerea acțiunii.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, martori și cea cu expertiză tehnică imobiliară.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2528/11.06.1997, reclamanta a dobândit de la numitele S. E. și R. E. o construcție compusă din patru camere și dependințe, situată în com.A., . la terenul aferent, în suprafață de 777 mp, se arată în cuprinsul actului că va urma regimul juridic al Legii 18/1991, fiind deținut de autorii vânzătoarelor din anul 1954, de la primărie.
Potrivit adresei nr._/21.06.2012 (f.9), emisă de Primăria Comunei A., reclamanta figurează în registrul agricol din anii 2006-2012 cu suprafața de teren de 777 mp, anul dării în folosință fiind 1955. Potrivit adresei nr._/09.10.2012 (f.41), emisă de aceiași instituție, reclamanta figurează cu terenul menționat și construcție în registrele agricole începând cu anul 1997. Prin adresa nr._/13.11.2012 (f.66) se arată că terenul de 741 mp face parte din lotul de 2800 mp cu care numiții S. I. și M. figurau în registrul agricol din 1954.
Potrivit declarațiilor de martori, terenul a fost stăpânit de reclamantă din anul 1997, anterior acesteia fiind ocupat de familia S., care a locuit în zonă dinainte de anul 1971. Configurația terenului nu a suferit modificări în timp, fiind îngrădit în toată perioada și stăpânit neîntrerupt. Cu privire la construcție, deși inițial aceasta a fost edificată de familia S., a fost renovată complet de către reclamantă.
Cu privire la componența și configurația imobilului, instanța reține că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, terenul are o suprafață de 777,02 mp, fiind identificat prin schița anexă (f.118). Pe acest teren, potrivit raportului de expertiză, se identifică mai multe corpuri de construcție, respectiv C1 –locuință și anexele A1 și A2.
În ce privește textele de lege incidente, instanța va reține următoarele dispoziții:
- Art. 1837. - Prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin aceasta lege.
- Art. 1846 C. civ. – Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul in numele nostru.
- Art. 1847 C. civ. – Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole.
- Art. 1860 C. civ. – Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.
- Art. 1890 C. civ. – Toate acțiunile atât reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără sa i se poată opune reaua-credință.
- Art. 492. - Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra.
Deși reclamanta și-a întemeiat cererea, în principal, pe dispozițiile ce reglementează uzucapiunea de scurtă durată, instanța apreciază că acestea nu sunt incidente în speță, contractul de vânzare-cumpărare nr.2528/11.06.1997 neavând caracterul unui just titlu.
Astfel fiind, instanța va verifica incidența în speță a textelor de lege mai sus citate, din a căror interpretare coroborată rezultă că prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile mai sus descrise, respectiv:
- termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;
- caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului.
Referitor la prima condiție – termenul de exercitare a posesiei, Judecătoria apreciază faptul că aceasta este îndeplinită, pentru considerentele care succed.
Legea, prin art. 1860 C. Civ., recunoaște dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoașterea dreptului său de proprietate prin efectul joncțiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. Rezultă că pentru incidența dispozițiilor art.1860 C.Civ., este necesară întrunirea următoarelor condiții:
- în discuție să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenție precară;
- posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-și unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.
Instanța apreciază că în speță sunt întrunite cele două condiții enunțate, reclamanta făcând dovada posesiei utile exercitate atât de autorii săi, cât și de ea însăși, după ce a intrat în stăpânirea bunului, declarațiile de martor fiind elocvente în acest sens.
Prin urmare, dat fiind faptul că autorii reclamantei au intrat în stăpânirea imobilului anterior anului 1971 (mai exact 1954, astfel cum rezultă inclusiv din înscrisuri), iar cererea reclamantei a fost introdusă la 22.05.2012, termenul de 30 de ani este împlinit.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție – exercitarea unei posesii utile, instanța constată că atât în persoana autorilor reclamantei, cât și în persoana acesteia sunt întrunite cele două elemente ale posesiei, posesia exercitată fiind una neafectată de vreunul din viciile enumerate anterior.
Astfel, în ceea ce privește elementul material („corpus”), din probele administrate, se reține faptul că au fost exercitate acte materiale de stăpânire exclusivă continuă a imobilului în mod pașnic, public și netulburat, sub nume de proprietar proprietari.
Faptul că împreună cu reclamanta locuiește și fiica acesteia nu este de natură a conduce la o altă concluzie, câtă vreme aceasta nu a invocat un drept propriu și nu s-a dovedit întrunirea condițiilor uzucapiunii în persoana sa.
De asemenea, din probele administrate rezultă și întrunirea elementului psihologic necesar („animus”), concretizat în intenția reclamantei de a stăpâni imobilul pentru sine, comportându-se ca adevărat proprietar.
Faptul că regimul juridic al terenului ar urma regimul juridic reglementat de Legea 18/1991 nu înlătură caracterul util al posesiei reclamantei. Astfel, pe de o parte instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada transmiterii de către stat sau unitatea administrativă a dreptului de folosință asupra terenului, nici reclamantei și nici autorilor acesteia, prin depunerea unui înscris care să ateste această transmisiune ș care să fundamenteze ipoteza unei detenții precare.
Mai mult decât atât, chiar și în ipoteza atribuirii terenului, art.23 alin.1)-2¹) din Legea 18/1991 stabilește că „(1)Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. (2)Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție. (21)În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă”.
În privința admisibilității acțiunii în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru terenurile ce intră sub incidența textului de lege mai sus enunțat, practica judiciară majoritară a statuat asupra admisibilității acesteia, apreciind că dreptul de proprietate poate fi recunoscut și în temeiul dispozițiilor art.1890 și urm. C.Civ .
Astfel fiind, instanța apreciază că și cerința elementului animus este întrunită în speță.
În ce privește situația juridică a terenului, potrivit adreselor emise de Primăria A., unitatea administrativ-teritorială nu a inventariat și proprietățile din vatra veche a localității L., instanța apreciind însă că lipsa operațiunii de inventariere nu exclude dreptul de proprietate privată al comunei asupra acestor terenuri.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că potrivit prevederilor art. 492 cod civil „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”. Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa.
Se constată din materialul probator administrat că devin incidente dispozițiile art. 492 Cod civil în ceea ce privește casa de locuit și anexele, având în vedere că prezumția de proprietate asupra construcțiilor respective în favoarea reclamantei nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, dimpotrivă, fiind întărită de declarațiile martorilor audiați.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată, urmând a constata dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren și construcții, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, ca efect al uzucapiunii și respectiv accesiunii imobiliare.
În ce privește ajutorul public judiciar acordat, instanța reține că prin încheierea din data de 30.10.2012 prin care s-a admis cererea reclamantei, s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru cu 50%.
Potrivit disp.art.50² din OUG 51/2008, „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență”.
În speța de față, taxa de timbru datorată la valoarea imobilului, astfel cum a fost ea stabilită prin raportul de expertiză, respectiv 127.200 lei, este în cuantum de 4155 lei, din care 50% reprezintă ajutorul public, observându-se astfel că valoarea bunurilor dobândite ca efect al hotărârii judecătorești depășește de mai mult de 10 ori valoarea ajutorului public acordat, sens în care instanța urmează a obliga pe reclamantă să restituie statului suma de 2077,5 lei, în acord cu dispozițiile legale mai sus enunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei BĂBĂIȚĂ E. (CNP_), cu domiciliul în sat L., ..1, ., în contradictoriu cu pârâții . și C. L. A., ambii cu sediul în comuna A., ., județ C., astfel cum a fost precizată.
Constată că reclamanta a dobândit, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 777,02 mp, situat în ., ..1, județ C., identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert B. D., având ca vecinătăți: N- M. M., S – Costisor T., E – . V – A. N.
Constată că reclamanta a dobândit, ca efect al accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate în ., ..1, județ C., formate din casă de locuit C1 și anexe gospodărești A1 și A2, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expert tehnic B. D..
În temeiul art.502 din OUG 51/2008, obligă pe reclamantă să restituie în favoarea statului, valoarea ajutorului public judiciar acordat în forma reducerii taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2077,5 lei.
Prezenta hotărâre constituie titlu executoriu cu privire la obligația de restituire a ajutorului public judiciar.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. SINCU-B. L. B.
Red. Jud. A.I.S.-B. / 06.09.2013;
Tehnored. Grf. L.B. / 06.09.2013 / 5 exp.
Comunicat 3 exp. / .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9963/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2013.... → |
|---|
