Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 43212/212/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 08.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. B.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta C. I., domiciliată în C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. S., domiciliată în C., .. 55, jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, văzând conținutul încheierii de ședință din data de 22.05.2013 și constatând strecurarea unei erori materiale în dispozitivul acelei încheieri, în temeiul disp. art. 281 C.pr.civ, urmează a dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul acesteia, astfel încât la paragraful 1 al dispozitivului se va citi „anulează cererea de repunere pe rol” iar nu „anulează cererea de suspendare”, cum în mod eronat s-a consemnat.

Instanța, având în vedere mențiunile din referatul Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.11.2010, sub număr dosar_/ 212/ 2010, reclamanta C. I. solicitat obligarea pârâtei A. S. la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloare perdele.

Prin încheierea de ședință din data de 24.05.2011 (f. 7) instanța, constatând că reclamanta nu s-a conformat dispoziției anterioare privind formularea unor precizări referitoare la obiectul cauzei și timbrarea corespunzătoare a cererii, în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.

La data de 28.11.2011 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei (f. 13), fiind citată pentru termenul de judecată din 27.03.2012 cu mențiunea de a preciza valoarea obiectului acțiunii și de a timbra cererea de repunere pe rol a cauzei cu ½ din valoarea indicată. Reclamanta nu și-a îndeplinit aceste obligații dispuse de instanță, astfel că prin încheierea de ședință din 22.05.2012 (f. 28) a anulat cererea de repunere pe rol formulată în cauză. În atare condiții, cererea de repunere pe rol formulată de către reclamantă și anulată de instanță ca netimbrată nu constituie un factor de întrerupere al termenului de perimare.

Potrivit art. 252 alin. 1 din același cod „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Asupra constatării din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

De la momentul suspendării judecății și până în prezent pricina a rămas în nelucrare, nefiind îndeplinit nici un act de procedura privitor la reactivarea judecății și neintervenind nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.

Sancțiunea perimării este prevăzută în cuprinsul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă:„Orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”;ea reprezintă o sancțiune procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Perimarea operează de drept, adică prin simpla împlinire a termenului de perimare, însă este necesar ca perimarea să fie constată printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare instanța urmează a analiza dacă în speță sunt îndeplinite condițiile perimării și anume:

- cererea să fi rămas în nelucrare un an – condiția este îndeplinită;

- rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părții - condiția este îndeplinită;

- să nu fi intervenit o cauza de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare - analizând dispozițiile art. 249 și 250 Cod procedură civilă, instanța constată ca și această condiție este îndeplinită;

- să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială - și această condiție este îndeplinită.

Față de aceste considerente, fiind întrunite condițiile de intervenire a perimării, instanța urmează a constata din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta C. I., domiciliată în C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. S., domiciliată în C., .. 55, jud. C..

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. B.

Red.jud. G.M./21.11.2013/2ex

Tehnored. C.B./21.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CONSTANŢA