Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 43912/212/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V. M.

Grefier D. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune in raspundere contractuala pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari L 115 B C. cu sediul în C., ., nr. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâții R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT C. cu sediul în C., .. 21, ., J. C., și M. C. PRIN PRIMAR și chemat în garanție N. C. domiciliat în C., ., nr. 5, .. A, . .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronuntării la data de 22.10.2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.12.2010 sub număr de dosar_, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI L 115 B C. a chemat în judecată pârâții R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT C. și M. C. PRIN PRIMAR, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 41.205 lei reprezentând contravaloarea cotei de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada iunie 2007-mai 2010 și a sumei de 22.140,06 lei reprezentând penalități de întârziere pentru apartamentul nr. 2 din blocul L115B, situat în C., ., cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că apartamentul face parte din fondul locativ de stat-proprietarul imobilului fiind pârâtul M. C., iar pârâta RAEDPP C. are un drept de administrare a acestuia.

În apartamentul menționat a locuit numitul N. C. care a refuzat să plătească utilitățile începând cu luna octombrie 2005.

Având în vedere neachitarea contravalorii acestor utilități, furnizorul de energie termică, RADET C., a stopat furnizarea atât a căldurii, cât și a apei calde, acționând în judecată, totodată, Asociația de proprietari pentru plata acestor sume.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 230/2007.

Pârâta RAEDPP, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma solicitată pentru perioada iunie 2007-01 decembrie 2007 inclusiv, precum și a penalităților de întârziere aferente acestor luni, pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii ca nefondată.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta RAEDPP arată că aceasta a fost înființată prin HCLM C. nr. 332/02.08.1996 și are ca atribuții principale administrarea, gestionarea și întreținerea fondului locativ, proprietate a Statului român și deținut de unitatea administrativ teritorială sau aflat în patrimoniul municipiului C..

Astfel, pârâta RAEDPP nu este proprietara acestor imobile și, raportându-ne la normele invocate de reclamantă prin cererea introductivă-art. 46 și 58 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, cererea poate fi îndreptată doar împotriva proprietarului.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată pârâta că raportat la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei C.-02.12.2010, sumele solicitate ce au luat naștere în perioada iunie_07 sunt prescrise.

Pârâtul M. C. prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru sumele aferente perioadei iunie_07, pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii ca nefondată.

Prin încheierea din data de 17.01.2012 instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a RAEDPP C., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada iunie_07.

În data de 22.02.2012, pârâtul M. C. a formulat cerere de chemare în garanție a numitului N. C..

În data de 22.11.2012 reclamanta a depus precizări cu privire la cuantumul pretențiilor și a arătat că suma de 19.025,37 lei reprezintă contravaloare facturilor utilităților restante pentru perioada decembrie 2007-mai 2010, iar suma pentru perioada pentru care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune este de 5.989,84 lei, sumă pe care înțelege s-o scadă, astfel încât suma pentru care înțelege să formuleze pretenții este de 19.025,37 lei. În ceea ce privește penalitățile de întârziere generate de neplata facturilor la termen, de asemenea, înțelege să scadă suma de 2.489,99 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada iulie-2007-noiembrie 2007, astfel încât valoarea penalităților de întârziere solicitate este de 16.575,27 lei. Astfel, suma totală pe care înțelege să o solicite de la pârât este de 41.448 lei, compusă din: 19.025,37 lei-debit facturi restante perioada decembrie 2007-mai 2010, 16.575,27 lei-penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2007-mai 2011 și 5.848,46 lei-penalități de întârziere pentru perioada iunie 2010-mai 2012.

În dovedirea susținerilor a fost solicitata încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă având ca obiective: stabilirea cuantumului debitului principal pentru perioada decembrie 2007-mai 2010, conform facturilor de utilități restante, depuse la dosar și stabilirea cuantumului penalităților de întârziere aferent acestor facturi.

Din materialul probator existent la dosarul cauzei, Judecătoria reține următoarea situație de fapt:

Examinând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților RAEDPP C. și M. C., instanța reține următoarele.

Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, peremptorie și absolută. Calitatea procesuală pasivă este una din condițiile de exercitare a acțiunii civile și presupune existenta unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic sau cel față de care se poate realiza interesul reclamantului.

Pârâta RAEDPP a fost înființată prin HCLM C. nr. 332/02.08.1996 și are ca atribuții principale administrarea, gestionarea și întreținerea fondului locativ, proprietate a Statului român și deținut de unitatea administrativ teritorială sau aflat în patrimoniul municipiului C.. În același timp, pârâtul M. C. este proprietarul imobilului situat în municipiul C., ., ., fapt necontestat de niciuna dintre părțile litigante și recunoscut de pârâtul M. C. (f. 134).

Astfel cheltuielile de întreținere reprezintă conform legii:

Art. 3 din Legea nr. 230/2007 – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i)cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar j)cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de:

Art. 46 din Legea nr. 230/2007 – Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 50. - din Legea nr. 230/2007 (1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept mai sus arătate, reținând calitatea pârâtului M. C. de proprietar al imobilului pentru care se solicită contravaloarea cheltuielilor de întreține, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, ca neîntemeiată. Pentru aceleași considerente, reținând că pârâta RAEDPP C. nu este proprietarul imobilului situat în municipiul C., ., ., va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și va respinge cererea în contradictoriu cu aceasta, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, din probele administrate în dosar (listele de plată și raportul de expertiză efectuat în cauză-f.125-132, vol. II), instanța reține că pentru perioada 01.12._10, valoarea cheltuielilor de întreținere este de 4.929,99 lei.

Instanța reține că deși avea îndatorirea de a achita serviciile prestate de asociație, precum și cota parte din facturile achitate de aceasta furnizorilor, precum și plata reparațiilor la părțile comune ale imobilului și cheltuielile administrative, pârâtul nu și-a executat această obligație, figurând cu un debit restant de 4.929,99 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.12._10.

În drept, în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, în conformitate cu art. 48 din același act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

În baza art. 50 din același act normativ, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, cerință îndeplinită în cauză.

Cu privire la penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, Judecătoria constată că acestea au fost legal percepute, conform dispozițiilor normative prevăzute de:

Art. 30 din Legea nr. 230/2006 – Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții: j) stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale;

Art. 49 din Legea nr. 230/2006 – Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În acest sens la dosarul cauzei a fost depus procesul verbal de stabilire a cuantumului penalităților pentru întârzierea la plata cotelor de contribuție (f. 34).

Din probele administrate în dosar, instanța reține că în perioada 01.12._10, în care au fost generate cheltuielile de întreținere neachitate, imobilul se afla in posesia chematului în garanție N. C., în calitate de locatar al imobilului situat în municipiul C., ., ., situație în care apreciază întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. și va obliga chematul în garanție la plata către pârât a sumelor pentru care acesta din urmă a căzut în pretenții față de reclamantă.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora “partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, constând în. 1.000 lei onorariu de avocat și 1.000 lei onorariu de expertiză și chematul în garanție să plătească pârâtului M. C. PRIN PRIMAR cheltuieli de judecată suma de 620 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RAEDPP C..

Respinge cererea reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI L 115B în contradictoriu cu pârâta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT C. cu sediul în C., .. 21, ., J. C., ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI L 115B cu sediul în C., ., nr. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.929,99 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.12._10.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.929,99 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, constând în. 1.000 lei onorariu de avocat și 1.000 lei onorariu de expertiză.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei RAEDPP C. cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu chematul în garanție N. C. domiciliat în C., ., nr. 5, .. A, ..

Obligă chematul în garanție să plătească pârâtului M. C. PRIN PRIMAR suma de 4.929,99 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.12._10.

Obligă chematul în garanție să plătească pârâtului M. C. PRIN PRIMAR suma de 4.929,99 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.

Obligă chematul în garanție să plătească pârâtului M. C. PRIN PRIMAR cheltuieli de judecată suma de 620 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2013.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM – 06.03.2014

Tehnred.gref. DR – 10.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CONSTANŢA