Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4994/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4994/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 29974/212/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4994
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 04 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, acțiune formulată de reclamantul B. G. C. cu domiciliul ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. A. REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, clădirea O23, ..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 03.04.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 04.04.2013, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2011 sub nr._ reclamantul B. G. C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. E. A. REASIGURARE S.A. la plata sumei de 12.838,73 lei reprezentând prejudiciul cauzat în urma accidentului rutier din data de 26.01.2011, a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi pentru suma de mai sus calculate de la data de 25.06.2011 până la achitarea integrală a debitului datorat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că la data de 26.01.2011 a fost implicat într-un accident de circulație cu un alt autoturism din culpa exclusivă a acestuia din urmă, autoturismul fiind asigurat RCA la pârâtă. Reclamantul a formulat cerere de despăgubire, depunând toată documentația, iar pârâta a deschis dosarul de daună nr. EJ_/2011. După aproape 5 luni de la producerea evenimentului rutier, deși fusese dat acceptul de reparații și autoturismul se afla în service, pârâta a făcut o plată parțială către unitatea reparatoare. Reclamantul a achitat personal suma ce nu a fost achitată de asigurător pentru a putea ridica autoturismul din service. Suma reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr._/25.06.2011, sumă pe care pârâta în mod nejustificat nu a acceptat-o la plată. Reclamantul a convocat-o pe pârâtă la conciliere directă, dar aceasta nu a dat curs invitației.
În drept reclamantul a invocat art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998 – 999 cod civil și Ordinul CSA nr. 5/2010. Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică auto.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 882 lei.
Pârâta S.C. E. A. REASIGURARE S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. având în vedere că sediul social al pârâtei este în Voluntari, județul Ilfov, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei având în vedere că Agenția C. nu are personalitate juridică și excepția prematurității cererii de chemare în judecată având în vedere că reclamantul nu a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, nefiind îndeplinită procedura prevăzută de art. 720¹ Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că în urma deschiderii dosarului de daună inspectorii de daună au analizat planșele foto și devizul întocmit de service și au înștiințat service-ul Bavaria Motors că suma acceptată la plată este de 61.829,28 lei, sumă ce a fost achitată la data de 13.02.2012.
Diferența de despăgubire de 12.838,73 lei provine din faptul că pârâta nu a acceptat la plată reperele ce nu au fost constatate pe o notă de constatare sau reconstatare. Pentru reperele plumb 10 g echilibrat, plumb 40 g echilibru, bucșă radiator ulei, punte față, jantă aliaj, valvă, oală amortizor dreapta, dublură aripă dreapta, emblemă capotă motor, geam ușă stânga față, geam ușă dreapta față, tijă încuietoare, aparat noroi dreapta față, senzor accelerație nu a fost încheiată o notă de constatare a avariilor acestora. Pârâta a eliberat nota de constatare întocmită conform art. 41 din Ordinul CSA nr. 5/2010, iar la momentul întocmirii notei de constatare nu au existat obiecțiuni, nota fiind astfel valabil întocmită. Dacă service-ul ar fi descoperit alte repere avariate ce nu au fost constatate inițial avea obligația să întocmească nota de reconstatare și să ceară acordul pârâtei pentru cele reconstatate. Service-ul nu a cerut acordul pentru a înlocui/repara reperele de mai sus, constatările suplimentare ale acestuia nefiind opozabile pârâtei.
În ceea ce privește reperul broască capotă motor, pârâta a acceptat o singură bucată, deoarece doar una a fost avariată în urma evenimentului rutier, și nu două cum greșit a constatat service-ul. În ceea ce privește manopera trecută pe deviz în dreptul reperului „Înlocuire parte a suportului motorului cu pasajul de roată dreapta”, pârâta a acceptat doar 50% din aceasta, acesta fiind timpul necesar înlocuirii aripii interioare dreapta față, restul manoperei fiind pentru elemente ce nu au fost constatate.
Referitor la capetele de cerere privind penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată pârâta a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă, astfel că în sarcina pârâtei nu poate fi regăsită vreo culpă. Plata sumei de 61.829,28 lei la data de 13.02.2012 a fost făcută în mod valabil, conform art. 1096 alin.1 Cod civil și art. 1104 alin.1 Cod civil.
În drept pârâta a invocat Legea nr. 136/1995, Ordinul 5/2010, art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 1091 și următoarele Cod civil.
În dovedirea susținerilor pârâta solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 25.04.2012 reclamantul a depus precizări privind capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de la data de 25.06.2011 și până la plata efectivă a debitului, pentru perioada 25.06.2011 – 15.10.2011 cuantumul penalităților de întârziere solicitate fiind de 1.796,20 lei pentru care reclamantul a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 155 lei.
La precizări reclamantul a atașat convocarea la conciliere directă a pârâtei, factura fiscală nr._/25.06.2011 și bonul fiscal care atestă achitarea facturii fiscale.
La solicitarea instanței pârâta a depus dosarul de daună nr. EJ_.
Prin încheierea de ședință din data de 30.05.2012 instanța a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării cererii, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei având în vedere că Agenția C. nu are personalitate juridică și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa convocării la conciliere prealabilă, a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu expertiză tehnică auto.
La data de 12.07.2012 pârâta a depus răspunsul la interogatoriul propus de reclamantă, iar la data de 28.06.2012 expertul O. P. a depus raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză.
La termenul de judecată din data de 26.09.2012 instanța a încuviințat cererea reclamantului de lămurire a raportului de expertiză, expertul depunând răspunsul formulat la data de 21.11.2012.
La termenul de judecată din data de 19.12.2012 instanța a încuviințat reclamantului efectuarea unei noi expertize tehnice auto, raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul S. M. fiind depus la data de 26.02.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident întocmită de conducătorii auto D. V. și B. G. C. și din declarația numitului D. V. la data de 26.01.2011, ora 13:30 acesta din urmă a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ marca Audi A6 în localitatea C., pe . intersecția cu . a virat la dreapta și ocolind un autovehicul parcat neregulamentar a pătruns în intersecție fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ condus de B. G. C., producând avarierea acestuia.
La momentului producerii evenimentului rutier autoturismul vinovat de producerea accidentului având numărul de înmatriculare_ și condus de D. V. era asigurat RCA la pârâta S.C. E. A. REASIGURARE S.A. conform poliței de asigurare ./16/H16/DV nr._ valabilă pe perioada 07.10._11.
În urma avizării daunei de către reclamantul B. G. C., pârâta a deschis dosarul de daună nr. EJ103535. Pârâta a întocmit procesele-verbale de constatare a daunelor la data de 28.01.2011, 03.02.2011, 07.03.2011 și 29.04.2011. Autoturismul avariat a fost reparat de service-ul S.C. Bavaria Motors S.R.L. care a emis facturile fiscale nr._/31.03.2011 în sumă de 71.097,78 lei,_/29.04.2011 în sumă de 3.570,13 lei.
La data de 02.05.2011 reclamantul a formulat cerere de despăgubire solicitând achitarea către service a sumei totale de 74.667,91 lei. Pârâta a achitat către service-ul Bavaria Motors S.R.L. suma de 61.829,28 lei refuzând achitarea sumei de 12.838,63 lei.
La data de 25.06.2011 S.C. Bavaria Motors S.R.L. a emis factura fiscală nr._ în sumă de 12.838,63 lei pe care reclamantul a achitat-o la data de 25.06.2011, conform bonului fiscal depus la dosarul cauzei (fila 34), solicitând pârâtei la data de 27.06.2011 plata sumei de 12.838,63 lei.
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmit de expertul O. P. valoarea prejudiciului produs autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare_ în urma evenimentului rutier din data de 26.01.2011 este de 67.840,26 lei, iar valoarea maximă de despăgubire ce o poate acorda asigurătorul este de 84.044,39 lei. Expertul a menționat că din factura nr._ în valoare de 3.570,13 lei nu a fost acceptată echilibrare ro în valoare de 28,33 lei, iar din factura_ în valoare de_,78 lei a fost acceptată suma de 58,287,50 lei. În urma verificării pieselor din deviz cu notele de constatare a rezultat o diferență. Astfel, în notele de constatare se regăsesc piese/repere care nu au fost acceptate, în anexa raportului de expertiză fiind prezentate piesele refuzate și piesele care se regăsesc în constatări. A rezultat că nu se regăsesc piese în valoare de 5.444,99 lei (cu TVA) și se regăsesc piese în valoare de 5.982,63 lei, iar în urma cumulării valorii totale a devizului acceptate de 61.857,63 lei cu valoarea prezentă în notele de constatare de 5.982,63 lei rezultă că valoarea prejudiciului este de 67.840,26 lei care include TVA. Potrivit anexei raportului de expertiză reperele jantă aliaj, valvă, semiaripă, oală amortizor, dublură aripă dreapta, broască capotă, geam ușă față, tijă încuietoare se regăsesc în notele de constatare întocmite de pârâtă, dar au fost refuzate la plată. Potrivit răspunsului expertului la obiecțiunile formulate de reclamant piesele și valorile conexe care nu au fost acceptate de asigurător nu se regăsesc în constatările asigurătorului, iar acestea nu puteau fi rezultatul accidentului analizat.
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmit de expertul S. M. valoarea prejudiciului produs autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare_ în urma evenimentului rutier din data de 26.01.2011 este de 62.929,18 lei, iar valoarea maximă de despăgubire ce o poate acorda asigurătorul este de 68.577,89 lei. În ceea ce privește valoarea prejudiciului de 62.929,18 lei, expertul a menționat că acesta a fost stabilită conform devizului de reparații întocmit în sistem Audatex. Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța constată că la stabilirea acestei valori, expertul s-a limitat să preia valoarea calculată de service-ul Bavaria Motors S.R.L. în sistem Audatex la data de 09.02.2011 și depusă la dosarul cauzei (filele 74-82) și fără să aibă în vedere că după întocmirea acestui deviz s-au mai întocmit alte note de constatare de către pârâtă, fiind reparate și alte repere. Expertul nu a argumentat în vreun fel dacă era necesară înlocuirea sau repararea pieselor refuzate de asigurător la plată. Din cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă că expertul ar fi analizat notele de constatare întocmite de asigurător, devizele de reparații și facturile emise pentru a stabili dacă reperele contestate de asigurător au fost refuzate la plată în mod întemeiat. Având în vedere că expertiza efectuată de expertul S. M. nu este de natură să lămurească instanța, expertul neargumentând din punct de vedere tehnic răspunsul dat, instanța va înlătura raportul de expertiză întocmit de expertul S. M., urmând să fie avut în vedere la soluționarea cauzei raportul de expertiză întocmit de expertul O. P. care a analizat notele de constatare și devizele de reparații depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia nu poate fi obligată la plata reperelor ce nu au fost constatate prin note de constatare sau de reconstatare, așa cum s-a reținut mai sus expertul O. P. a menționat că reperele jantă aliaj, valvă, semiaripă, oală amortizor, dublură aripă dreapta, broască capotă, geam ușă față, tijă încuietoare se regăsesc în notele de constatare întocmite de pârâtă, dar au fost refuzate la plată, valoarea acestora fiind de 5.982,63 lei. Având în vedere că o parte din reperele pentru care pârâta a refuzat plata despăgubirii se regăsesc în notele de constatare, instanța va respinge ca neîntemeiată susținerea pârâtei cu privire la acest aspect în ceea ce privește suma menționată mai sus.
În drept instanța reține că potrivit art. 41 din Legea nr. 136/1995: „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.” Potrivit art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”
În cauza de față accidentul de circulație s-a produs din culpa numitului D. V. care a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și care nu s-a asigurat la pătrunderea în intersecție, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale a acestuia conform art. 998-999 Cod civil. La data producerii accidentului de circulație autoturismul sus menționat era asigurat obligatoriu pentru răspundere civilă auto de către pârâtă, astfel că față de prevederile art. 41 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, aceasta este obligată să acorde despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de către asigurat.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor având în vedere că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză valoarea totală a prejudiciului este de 67.840,26 lei, iar pârâta a achitat reclamantului despăgubiri în sumă de 61.829,28 lei, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 6.010,98 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nedespăgubit.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere calculate de la data de 25.06.2011 și până la achitarea integrală a debitului, instanța reține că potrivit art. 36 alin.1 din Ordinul nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor: „Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.” Potrivit art. 37 din același act normativ: „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.” Din cuprinsul dosarului de daună rezultă că reclamantul a depus ultimul document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, respectiv cererea de despăgubire, la data de 02.05.2011 pentru suma de 74.667,91 lei, dar pârâta a achitat până în prezent doar o parte din suma solicitată. Pe cale de consecință, față de prevederile art. 37 și art. 36 alin.1 din Ordinul nr. 5/2010, având în vedere că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 6.010,98 lei, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului de 6.010,98 lei calculate de la data de 25.06.2011 și până la achitarea integrală a debitului principal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în prezentul dosar, având în vedere că va admite în parte cererea reclamantei, față de prevederile art. 274 și 276 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.149,98 lei compusă din taxă judiciară de timbru de 546,98 lei proporțional cu pretențiile admise, timbru judiciar de 3 lei și onorariu expert în sumă de 600 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. G. C. cu domiciliul ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. A. REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, clădirea O23, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6.010,98 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nedespăgubit și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferente debitului principal calculate de la data de 25.06.2011 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.149,98 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
R. E. L. E. A. P.
Red.thred. Jud.R.E.L../05.08.2013
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/
← Uzucapiune. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7380/2013.... → |
---|