Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 16834/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR:_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere în anulare, acțiune formulată de către reclamanta . cu sediul în C., .. 13, jud. C. în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE cu sediul în C., .. 14A, jud. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă av. Calauri M. conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar și pentru pârâtă consilier juridic P. D. conform delegației depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul reclamantei învederează instanței că până la acest termen nu a reuțit să se încheie tranzacția și solicită acordarea unui termen foarte scurt.
Instanța invocă din oficiu, excepție de netimbrare a cererii în anulare, având în vedere că, reclamanta deși legal citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19.50 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei aceasta nu s-a conformat.
Ambii reprezentați arată că lasă la aprecierea instanței.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția de netimbrare a cererii în anulare, invocată din oficiu.
.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea în anulare înregistrată la data de 23.06.2013 pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, reclamanta . a solicitat instanței anularea sentinței civile nr. 4588/29.03.2013 prin care a fost obligată față de R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE, la plata sumei de 8444, 63 lei.
La termenul din data de 24.10.2013, instanța a invocat excepția netimbrării cererii în anulare.
Asupra excepției netimbrării cererii de chemare in judecata instanța reține următoarele:
Prin rezoluție, în considerarea dispozițiilor art. 1 și art. 2 alin. 2 din Legea 146/1997 și art. 35 alin. 1 și 2 din Normele metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997, instanța a pus in vedere reclamantei să facă dovada achitării taxei de timbru legal datorate pentru corecta investire a instanței cu soluționarea cererii, dispunând citarea părții îndatorate (fila 4), conform art. 36 din Normele metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997 cu mențiunea să depună taxa judiciară de timbru cu 19,5 lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. La termenul de astăzi 24.10.2013, instanța a reținut că partea nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită în sarcina sa.
Analizând cu prioritate excepția procedurală, conform art. 137 cod procedură civilă, excepție derivată din incorecta investire a instanței prin neplata taxelor de timbru legal datorate, și calculate, conform art. 2 alin.2 din Legea 146/1997, constatând la dosar lipsa dovezilor corespunzătoare, conform art. 39 al Normelor la care s-a făcut referire, care să ateste plata sumelor datorate de către reclamanta cu acest titlu, instanța urmează sa dea efect dispozițiilor sancționatorii cuprinse în textul de lege al art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Normele Metodologice pentru aplicarea legii taxelor legale de timbru, dispoziții care sancționează cu nulitatea cererea nelegal timbrata.
Totodată, urmează să aprecieze că verificarea timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanțele judecătorești o sarcină legală administrativă și nu constituie obiect al activității de judecata, de aceea, analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicționale.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu, referitoare la netimbrare a cererii în anulare și va anula cererea, în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de netimbrare a cererii, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de către debitoarea . cu sediul în C., .. 13, jud. C. în contradictoriu cu creditoarea R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14A, jud. C., ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. P.
Red. Jud. L.F. /18.11.2013
M.P. 18 Noiembrie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria... → |
---|