Contestaţie la executare. Sentința nr. 6949/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6949/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 29674/212/2012

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6949

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 17.05.2013

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P. – L. M.

GREFIER – C. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulata de contestator B. V. cu domiciliul în Lumina,.,județul C. în contradictoriu cu intimatul G. V. prin curator C. I. cu domiciliul în Tariverde,..51A, județul C. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI S. C. A. ȘI S. C. G. S., cu sediul în C., .,etaj 1,apartament 1, județul C..

La apelul nominal făcut in ședința publica se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinita .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Instanța constată că B. V. nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiune, fiind respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării și rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată la data de 26.11.2012, contestatorul B. V., în contradictoriu cu intimatul G. V. prin curator C. I. a solicitat anularea comunicării din 10.10.2012 și a somației din 10.10.2012 din cadrul dosarului de executare nr. 253/2012 aflat pe rolul B. S. C. A. și S. C. G. S..

Totodată a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru în cuantum de 194 lei soluționată prin Încheierea din 15.02.2013, în sensul respingerii ca neîntemeiate.

La termenul din 17.05.2013, din oficiu instanța de judecată a invocat excepția netimbrării cererii formulate de reclamant.

Analizând excepția invocată, Judecătoria o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este o excepție de procedură cu caracter absolut, astfel că poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu. De asemenea, în ceea ce privește efectele sale, netimbrarea cererii reprezintă o excepție peremptorie, putând împiedica, în caz de admitere, judecata pe fond a cauzei, astfel că, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., analiza ei se impune a fi făcută cu prioritate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența instanțelor judecătorești li se aplică timbru judiciar.

În temeiul art. 20 alin. (1) si (2) din Legea nr. 146/1997 si art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, iar daca taxa judiciară de timbru ori timbrul judiciar nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, în caz contrar urmând să procedeze la anularea acțiunii sau a cererii.

În cauza dedusă judecății, față de soluția dată cererii de ajutor public judiciar prin Încheierea din 15.02.2013, s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrate.

Întrucât contestatorul nu s-a conformat dispoziției instanței și nu a achitat până la termenul de judecată din ședința publică de astăzi taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii introductive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cererea urmează să fie anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii.

Anulează ca netimbrată cererea formulată de contestator B. V. cu domiciliul în Lumina,.,județul C. în contradictoriu cu intimatul G. V. prin curator C. I. cu domiciliul în Tariverde,..51A, județul C. și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI S. C. A. ȘI S. C. G. S., cu sediul în C., .,etaj 1,apartament 1, județul C..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 20 Mai 2013

Tehnored.C.C. 22.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6949/2013. Judecătoria CONSTANŢA