Contestaţie la executare. Sentința nr. 7121/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7121/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 3886/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR.7121

Ședința publică din data de 21.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte: F. N.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul S. G. L., cu domiciliul în C., ., ., jud C. în contradictoriu cu intimatul S. P. de IMPOZITE, TAXE și alte VENITURI ale BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., jud C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate art. 85 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosar, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.02.2013 sub nr._, contestatorul S. G. L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. P. de IMPOZITE, TAXE și alte VENITURI ale BUGETULUI LOCAL C., anularea somației nr. P162099/23.12.2012 și a executării silite începute de intimat.

În motivare, contestatorul a arătat că la data de 25.06.2012 a fost sancționat de IPJ Ilfov - Polița B. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ cu amendă contravențională.

Contestatorul a mai arătat că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție, ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 executarea amenzii este suspendată.

Contestatorul a învederat instanței că în dosarul de executare nr. H_, intimatul a pus în executare chiar amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal contestat, or această creanță nu este una exigibilă, întrucât executarea sancțiunii este suspendată.

În drept contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 și urm. Cproc.civ., art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

În motivare intimatul a arătat că IPJ Ilfov i-a transmis spre executare procesul-verbal de contravenție . nr._/25.06.2012 iar aceasta a deschis dosarul de executare nr. H_ fiind emisă somația nr. P162099/23.12.2012.

Intimatul a mai arătat că ulterior comunicării somației, contestatorul a depus în data de 13.02.2013 la sediul acesteia dovada faptului că a formulat plângere contravențională iar în urma depunerii certificatului de grefă, a procedat la anularea dosarului de executare nr. H_ și la încetarea procedurilor de executare silită.

A depus în acest sens dosarul de executare și decizia de ridicare a măsurilor de executare nr. B16078/11.04.2013.

În probațiune instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin somația nr. P162099/23.12.2012 emisă de S. P. de IMPOZITE, TAXE și alte VENITURI ale BUGETULUI LOCAL C. în dosarul de executare nr. H_, contestatorului i s-a comunicat faptul că a început executarea silită îndreptată împotriva acestuia, pentru suma de 280 lei, în baza titlului executoriu nr._/25.06.2012 precum și pentru suma de 5 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Titlul executoriu nr._/25.06.2012 în baza căruia a fost începută executarea îl reprezintă procesul-verbal de contravenție . nr._/25.06.2012 încheiat de IPJ Ilfov - Poliția B., prin care contestatorul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 280 lei.

Din cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 09.07.2012 (fila 5), reiese că împotriva procesului-verbal de contravenție mai sus menționat contestatorul a formulat plângere contravențională, plângere ce nu a fost soluționată până la data începerii executării silite.

În drept, conform art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională suspendă executarea.

Având în vedere aceste dispoziții, instanța reține că executarea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/25.06.2012 a fost de drept suspendată de la data de 09.07.2012, data introducerii plângerii, astfel că intimatul nu putea pune în executare amenda de 280 lei aplicată contestatorului prin acest proces-verbal de contravenție.

Instanța, reținând nelegalitatea executării silite începute de intimat în dosarul de executare nr. H_, va admite contestația la executare și va anula executarea silită pornită de intimat în acest dosar de executare prin somația nr. P162099/23.12.2012, cu consecința anulării tuturor actelor de executare.

Instanța nu va respinge cererea ca rămasă fără obiect, astfel cum a solicitat intimatul, întrucât decizia de ridicare a măsurilor de executare silită nr. B16078/11.04.2013, în baza dispozițiilor art. 148 alin. 5 din C.proc.fisc., nu echivalează cu anularea executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. G. L. cu domiciliul în C., ., ., jud C. în contradictoriu cu intimatul S. P. de IMPOZITE, TAXE și alte VENITURI ale BUGETULUI LOCAL C. cu sediul în C., ., jud C..

Anulează executarea silită pornită de intimat în dosarul de executare nr. H_ prin somația nr. P162099/23.12.2012, cu consecința anulării tuturor actelor de executare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. NemethAlina S.

Red jud. F.N. /08.08.2013

Tehnored.gref. A.S./2com/29.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7121/2013. Judecătoria CONSTANŢA