Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 31385/212/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 16.12.2013

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

P. – L. M.

GREFIER – C. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială, acțiune formulata de reclamant T. S., domiciliat în C., . A, . A, etaj 3,apartament 15, CNP_ în contradictoriu cu pârâtul V. H., cu domiciliul în C., ., CNP_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publica din data de 13.12.2013, si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 16.12.2013, pentru când s-a dat următoarea soluție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 21.11.2013, reclamantul T. S., în contradictoriu cu pârâtul V. H. a solicitat obligarea pârâtului să îi permită accesul în spațiul din .. 2 punct de lucru al S.C. DELTA P. S.R.L, precum și obligarea pârâtului de a permite reclamantului ridicarea utilajelor proprietatea S.C. DELTA P. S.R.L.

În motivare, reclamantul a arătat că este asociat și administrator al S.C. DELTA P. S.R.L împreună cu pârâtul fiecare având 50% din părțile sociale; a mai arătat reclamantul că societatea își desfășoară activitatea la punctul de lucru din C. ., imobil proprietatea pârâtului; a mai arătat reclamantul că, la începutul lunii octombrie, în mod abuziv pârâtul a schimbat yalele de la intrările punctului de lucru, astfel că nu are acces la toate bunurile societății.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996-1001 din Codul de procedură civilă.

În probațiune, reclamantul a depus în copie certificat de înregistrare, contract de comodat, facturi fiscale, contract de vânzare cumpărare.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin încheierea din 13.12.2013 instanța a apreciat natura excepției inadmisibilității ca apărare pe fondul cauzei având ca obiect ordonanță președințială și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesual active a reclamantului.

În probațiune instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active, instanța reține următoarele:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În speță, reclamantul solicită obligarea pârâtului să îi permită accesul în imobilul situat în C. .. 2, imobil proprietatea pârâtului, astfel că, instanța apreciază că reclamantul justifică în cauză, calitatea procesuală activă, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 și urm din Codul de procedură civilă, ce reglementează procedura ordonanței președințiale, prin urmare, pentru respectarea principiului disponibilității reclamantului, instanța va analiza îndeplinirea condițiilor impuse de acest text de lege indicat de reclamant.

Potrivit art. 996 c.p.civ instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Așadar, textul de lege evocat anterior, impune drept cerințe de admisibilitate a ordonanței președințiale, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, urgența, și neprejudecarea fondului dreptului.

În ceea ce privește vremelnicia, se constată ce ceea ce se solicită în prezenta cauză este obligarea pârâtului să îi permită reclamantului accesul în spațiul din .. 2 precum și obligarea pârâtului de a permite reclamantului ridicarea utilajelor proprietatea S.C. DELTA P. S.R.L., societate în cadrul căreia reclamantul are calitatea de administrator, având 50 % din părțile sociale, pârâtul având restul de 50%.

Se constată însă că măsurile ce se solicită a fi luate pe calea ordonanței președințiale au caracter definitiv, iar nu vremelnic și nu pot fi dispuse pe calea sumară a procedurii ordonanței președințiale.

De asemenea, ordonanța președințială nu poate constitui calea de aducere la îndeplinire a cererii astfel cum a fost formulată de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, față de situația de fapt prezentată în cauză, reclamantul are posibilitatea urmării altor căi procedurale (dizolvarea societății, excluderea unui asociat, etc. instituții reglementate de dispozițiile Legii nr. 31/1990).

Față de aceste considerente, constatând că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile prevăzute cumulativ de art. 996 Cod procedură civilă, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată.

În baza art. 451 c.p.civ urmează să oblige reclamantul la plata către pârât a sumei de 2480 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform chitanței nr. 246/09.12.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamant T. S., domiciliat în C., . A, . A, etaj 3,apartament 15, CNP_ în contradictoriu cu pârâtul V. H., cu domiciliul în C., ., CNP_.

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2480 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2013.

P., GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 16 Decembrie 2013

Tehnored.C.C. 20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CONSTANŢA