Plângere contravenţională. Sentința nr. 3568/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3568/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18678/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3568

Ședința publică de la 12.03.2013

Completul compus din:

P.: M. TIMOASCA

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol,solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala actiune formulata de petenta SC U. T. . cu sediul procesual ales în com.C.,.,jud.Sibiu in contradictoriu cu intimata P. O. NAVODARI – POLITIA LOCALA NAVODARI cu sediul în Năvodari, .,clădirea nr.33,jud.C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 5.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă cu prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.03.2013 când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta S.C. U. T. .. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.07.2012 de intimatul P. ORAȘULUI NĂVODARI, prin care a fost sancționată pentru fapta de a nu fi achitat taxa de folosire a tramei stradale din Năvodari.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectarea competențelor de către agentul constatator, nu a fost consemnată posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore, a fost menționat în calitate de reprezentant al societății șoferul.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

La plângerea contravențională a fost anexat în copie procesul verbal contestat, actul constitutiv al societății,

Intimata, legal reprezentată în judecată a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Poliției Locale a Orașului Năvodari, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În cursul procedurii, pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri. De asemenea, din oficiu instanța a solicitat intimatei să depună la dosarul cauzei documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal, aceasta depunând în acest sens decât procesul verbal, dovada comunicării acestuia, planșe fotografice și Hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 133/2009.

Conținutul procesului verbal și verificarea cauzelor de nulitate expresă (art. 17 din O.G. nr. 2/2001)

Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei în temeiul art.16 din Anexa 2 din HCLM nr. 133/2009, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi tranzitat orașul Năvodari autovehiculul înmatriculat sub nr._, fără să fi achitat taxa de folosire a tramei stradale.

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care Judecătoria a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Verificând potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, prin raportarea criticilor aduse acestuia la dispozițiile legale incidente și la situația de fapt reținută anterior, constatăm că actul sancționator este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, iar faptele reținute în cuprinsul său sunt dovedite și întrunesc elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului.

Pentru considerentele care urmează, Judecătoria apreciază motivele invocate ca neîntemeiate.

În ceea ce privește critica referitoare la nemenționarea posibilității achitării în termen de 48 h a jumătate din minimul amenzii, instanța areciază că este neîntemeiată în raport de prevederile art. 28 din O.G. 2/2001, actul normativ sancționator meprevăzând expres această posibilitate.

Totodată, și criticile referitoare la lipsa datelor de identificare a martorului asistent sunt neîntemeiate, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verba.

Dincolo de aceste critici aduse procesului verbal, constatăm că fapta de natură contravențională reținută în cuprinsul său nu a fost contestată de către petent.

Nu s-a negat existența faptei contravenționale – aceea de a fi pus în circulație un autovehicul care nu are rovinietă valabilă – și nici nu s-a făcut dovada faptului că aceasta ar fi existat la momentul încheierii procesului verbal, criticile mărginindu-se la aspectele de legalitate analizate anterior.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că actul sancționator este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, iar faptele reținute în cuprinsul său sunt dovedite și întrunesc elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petent urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. U. T. .. cu sediul procesual ales în com.C., ., jud.Sibiu contradictoriu cu intimatul P. ORAȘULUI NĂVODARI cu sediul în Năvodari, .,clădirea nr.33,jud.C., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. TIMOAȘCĂ SELMA Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3568/2013. Judecătoria CONSTANŢA