Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7168/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7168/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 35131/212/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7168

Ședința publică din data de 22 mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L.-V. M.

GREFIER: F. M.

Pe rol soluționarea excepției de perimare a cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, privind pe reclamantul M. I., și pe pârâta E.(M.) D. O..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Invocă din oficiu excepția de perimare a cauzei și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

I N S T A N T A

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 14.09.2010 sub nr unic de dosar_ , reclamantul M. I. a chemat in judecata pe parata E. ( fosta M. ) D. O. pentru ca in baza probelor administrate sa dispuna partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei si sa fie obligata parata sa – i restituie bunurile proprii.

Cererea nu a fost intemeiata in drept.

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.09.2011 cauza a fost suspendată in conformitate cu dispozițiile art. 155 ind 1 c proc civ .

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 alin. 1 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. proc. civ., urmează să admită excepția perimării acțiunii, invocata de instanță, din oficiu, și pe cale de consecință, va constata perimată acțiunea.

Vazând si dispozițiile art 253 alin 2 cod proc civ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării acțiunii, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată acțiunea formulată de către reclamantul M. I., cu domiciliul in mun Constanta, ., . A, ., jud Constanta in contradictoriu cu parata E. ( M. ) D. O., cu domiciliul in loc N. B., ., jud Constanta .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică ,astăzi,22 mai 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L.-V. M. F. M.

Red. L.V.M. /28.05.2013.

tehnored.F.M/29.05.2013.

emis 2 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7168/2013. Judecătoria CONSTANŢA