Partaj judiciar. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 18205/212/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 26.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-Ș. R.-V.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile, având ca obiect partaj judiciar – ieșire din indiviziune, acțiune formulată de reclamantul M. D., domiciliat în C., ., nr. 2B, .. A, . și cu domiciliul procesual ales în C., ., .. A, . în contradictoriu cu pârâții T. C. domiciliat în C., ., județul C., O. V., cu domiciliul în C., ., județ C. S. I., cu domiciliul în C., ., NR.81, județ C. T. G. N., cu domiciliul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 05.11.2013, 12.11.2013, 19.11.2013, 26.11.2013, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta cu numarul_, reclamantul M. D. a chemat in judecata paratii O. V., T. G. si T. C., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna iesirea din indiviziune asupra imobilului situat in Constanta, ., detinut in coproprietate.
In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul a aratat, in esenta, ca este coproprietar impreuna cu paratii asupra acestui imobil.
In drept, au fost invocate dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila.
In dovedirea actiunii,reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri.Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta constata ca actiunea este intemeiata, urmand a o admite ca atare, în sensul considerentelor ce se vor arata in continuare. Astfel, din cuprinsul contractului de donatie autentificat cu nr.387/2002 la BNP E. Toparceanu coroborat cu contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr.2540/1965 la Notariatul de Stat rezulta ca partile sunt coproprietari asupra imobilului situat in Constanta, ..
Cu ocazia cercetarii la fata locului, partile au aratat ca sunt de acord cu partajarea imobilului, astfel cum a fost propusa prin raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat in cauza.
Avându-se în vedere dispozițiile art.728 C.civ., instanța va dispune sistarea stării de coproprietate cu privire la acest imobil conform manifestarii de vointa a partilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. D., domiciliat în C., ., nr. 2B, ., județul C. și cu domiciliul procesual ales în C., ., ., județul C. în contradictoriu cu pârâții T. C. domiciliat în C., ., județul C., O. V., cu domiciliul în C., ., județ C. S. I., cu domiciliul în C., ., NR.81, județ C. T. G. N., cu domiciliul în C., ., județ C..
Constată că părțile au dobândit in coproprietate terenul situat in localitatea Constanta, ., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză judiciara intocmit de expertii tehnici Ing. M. C., Ing.S. V. si Ing.G. M.. Dispune sistarea stării de indiviziune si partajarea imobilului conform raportului de expertiza antementionat, care face parte integranta din prezenta sentinta.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,26.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-Ș. R.-V. T. E.
Red.Jud.D-Ș R-V/27.03.2014/7 ex
Tehored.Gr.T.E./28.03.2014
emis 5 .>
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5812/2013.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-11-2013,... → |
---|