Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 14348/212/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: V. TICEA
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de contestatoarea A. M. cu domiciliul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in data de 29 august 2013, fiind consemnate in Încheierea de ședință de la acea data, care face corp comun cu prezenta Hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 06 septembrie 2013 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de_, ca urmare a trimiterii administrative dispuse de Judecătoria Cornetu la data de_, petenta A. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din_ .
Petenta a învederat instanței că intimata a aplicat sancțiunea total în contradicție cu prevederile art. 36 cpc și art. 25 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În data de_, a precizat petenta, că a solicitat un certificat de atestare fiscală de la SPIT C. pentru înstrăinarea auto_ . În baza certificatului de atestare fiscală a procedat petenta la perfectarea contractului de vânzare cumpărare a autoturismului, ulterior procedând la scoaterea din evidența Serviciului Public de Impozite și Taxe C. în data de_ .
Arată petenta că în data de_ - data săvârșirii contravenției ea nu mai avea calitatea de contravenient. Mai apreciază petenta că subiectul contravenției este noul poprietar, răspunderea contravențională fiind netransmisibilă, ei lipsindu-i vinovăția contravențională.
Mai învederează petenta că procesul verbal este lovit de nulitate absolută lipsindu-i elementele constitutive obligatorii, cum ar fi ocupația, locul de muncă al contravenientului și arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, semnătura unui martor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.25 și art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001 și art. 36 și următoarele din cpc.
În dovedire, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru.
La data de_ , intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN a depus întâmpinare (f.12), solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. A învederat intimata că individualizarea sancțiunii s-a făcut în mod legal, în cuantumul minim prevăzut de art. 14 din OG nr. 15/2002, petenta prin neachitarea tarifului de utlizare a rețelei de drumuri a lipsit intimata de sumele cuvenite ca urmare a aplicării acestuia.
Petenta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a actului constatator, acesta nedepunând dovada că la data săvârșirii contravenției deținea roviniet valabilă..
A precizat intimata că nu îi este opozabil contrtactul de vânzare cumpărare depus de petent în apărare și consideră că în baza art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utlizatorului vehiculului care ste menționat în certificatul de înmatriculare; utlizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau care, după caz poate folosi autoturismul în baza unui drept legal.
A mai învederat aceasta că înscrisul sub semnătură privată- contractul de vânzare cumpărarepoate fi opus terților doar dacă au fost înregistrate conform art. 1182 C.civ. sau, după vaz în baza art. 278 cpc, iar certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate, făcând doar dovada că petenul nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.
Mai precizează intimata că în baza de date a Direcței Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petenta apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate prevederile din OG. nr. 2/2001; OG nr. 15/2002; Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
Prin răspunsul la întâmpinare din data de_ (f. 24), pe fond, petenta a învederat, contrar celor arătate de intimată că a depus contractul la o instituție publică- SPIT C.. Cu privire la obligația de transcriere a a dreptului de proprietate, petenta arată că noul proprietar avea această obligație, ordinul ministrului adus în discuție de intimată trebuind să fie conform cu reglementările legii OUG nr. 195/2002.
La termenul din_, instanța a apreciat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petentă și intimată, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă și a încuviințat-o potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă.
La același termen, instanța a respins cererea de chemare în garanție motivat de faptul că plângerea contravențională este o procedură specială ce vizează verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției. Potrivit art. 72 alin. 1 cpc chemarea în garanție reprezintă facultatea acordată de lege persoanei interesate care poate să cheme în garanție o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri. Instanța reține că în virtutea princiului personalității răspunderii contravenționale o astfel de cerere este inadmisibilă, deoarece în cazul în care instanța va găsi procesul verbal ca fiind temeinic și legal, petenta nu va avea posibilitatea să se îndrepte către o terță persoană.
Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din_ f. 6; CI petent f. 9; contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din_ f. 5; f. 25-26: declarație pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport f. 7; fotografie obținută din sistemul SIEGMCR f. 16; autorizație de control a agentului constator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală f.17; dovadă comunicare proces verbal f. 15.
Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că la data de _ autovehiculul din categoria A, cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe DN3 km 17 + 500 m, Brănești, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de_, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f. 6), prin care petenta A. M. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 250 lei în temeiul art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru contravenția prevăzută în aceeași ordonanță la art. 8 alin. 1.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termen legal. Comunicarea procesului verbal s-a făcut prin poștă la data de_ cu confirmare de primire, în condițiile art. 27 din OG nr. 2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor (semnat de petentă- f. 15). Plângerea- depusă prin poștă la data de_, a fost înregistrată la data de_ pe rolul Judecătoriei Cornetu, instanță care a transmis pe cale administrativă potrivit Legii 2/2013- art. 23, dosarul către Judecătoria C.- unde a fost înregistrat la data de_ . Chiar dacă petenta a depus actul la o instanță necompetentă teritorial exclusiv, actul de procedură a fost făcut cu respectarea termenului legal de formulare a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor.
Verificând în conformitate cu dispozițiile aceluiași art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal . instanța reține următoarele în ceea ce privește legalitatea.
Cu privire la critica de legalitate a procesului verbal (nu au fost inserate în procesul verbal împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, date referitoare la ocupația sau locul de muncă al contravenientului), instanța reține că lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă ale contravenientului nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, lipsa acestor mențiuni neregăsindu-se printre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Așadar, nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție în lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă ale contravenientului, în condițiile în care petentul nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări care i-ar fi fost provocată prin nerespectarea acestei cerințe de formă a procesului-verbal întocmit, iar actul de constatare cuprinde codul numeric personal, prin care cel sancționat poate fi identificat cu certitudine..
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție . nr._ din_, instanța arată următoarele.
Astfel, instanța reține în primul rând că potrivit art. 8 din OG nr. 15/2002, constituie contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă și se sancționează cu amendă. Din conținutul textului legal, rezultă că elementul material al contravenției constă în acțiunea de a circula și nu aceea de a pune în circulație. Prin urmare, subiect activ al acestei fapte nu poate fi decât persoana care circulă cu un autoturism fără a avea rovinietă valabilă.
În speță, petenta face dovada că nu conducea autovehiculul la momentul constatării contravenției, nemaiavând niciun drept de folosință asupra acestuia. Astfel, din contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din_ (f. 5) încheiat între petentă în calitate de vânzător și P. M. în calitate de cumpărător rezultă că părțile au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului marca PEUGEOT 407 înmatriculat sub numărul_, cu număr de identificare VF36D9HUC21184831 să se transmită către P. M.. Contractul a dobândit dată certă prin înregistrarea cererii de scoatere din evidență fiscală a mijlocului de transport(declarație pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport f. 7).
Prin urmare, noului proprietar îi revenea obligația de a achita rovinieta. Faptul că la art. 7 din O.G.nr.15/2002 actualizată se prevede că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, nu înseamnă că petenta poate fi sancționat în baza art. 8 din O.G.nr.2 2002, întrucât acest ultim text legal prevede suficient de clar cine este subiect activ al contravenției, respectiv cel care circulă cu autoturismul, nu cel care îl pune în circulație.
Mai mult, potrivit art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Astfel, pentru ca o persoană să fie considerată utilizator, trebuiesc îndeplinite două condiții cumulative: a. persoana să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și b. aceasta să dețină proprietatea vehiculului sau să îl poată folosi în baza unui drept legal.or, s-a reținut mai sus că petenta nu deține niciun drept de folosință asupra autovehiculului PEUGEOT 407 înmatriculat sub numărul_, cu număr de identificare VF36D9HUC21184831 . Petenta nu avea calitate de utilizator al vehiculului, motiv pentru care acesteia nu îi incumba obligația de plată a rovinietei prevăzute de art.7 din OG nr.15/2002.
În plus, conform art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
În speța dedusă judecății, cumpărătorul în calitate de nou proprietar al vehiculului nu a procedat la înmatricularea acestuia potrivit obligației care îi incumbă, astfel că numai organul fiscal este cel care a operat ieșirea bunului din patrimoniul petentaui (declarație pentru scoaterea din evidență a mijlocului de transport f. 7).
Instanța apreciază că organele fiscale din cadrul autorităților publice locale ca operatori de date personale, pot fi consultate în vederea certificării ieșirii (radierii) autoturismelor din proprietatea persoanelor, în situația constatării contravențiilor de natura celei dedusă judecății. În acest sens, intimata trebuie să manifeste diligența necesară.
În consecință, instanța va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din_ încheiat de agentul constatator din cadrul intimatei și va înlătura sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea A. M. cu domiciliul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din_ încheiat de agentul constatator din cadrul intimatei și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.09.2013.
P., GREFIER,
V. TICEA C. M.
Red.jud. V.T. 2345678910 comunicari astăzi, . / 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9233/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Somaţie de plată. Sentința nr. 5657/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|